derutá vtr [At: DN3 / Pzi: ~téz / E: fr dérouter] 1-2 A (se) zăpăci. 3-4 A (se) dezorienta. 5-6 A (se) înșela.

derútă sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 112, 7/6 / Pl: ~te / E: fr déroute] 1 (Șfg) Stare de zăpăceală, de dezorientare. 2 (Mil; d. o trupă învinsă; îe) A merge sau a fi în ~ A se risipi, a se împrăștia, a fugi în dezordine.

derúță sf [At: DLR ms / Pl: ~țe / E: gheară + -uță] (Reg) Cârcel la vița de vie.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

DERÚTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

DERÚTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face (pe cineva) să se zăpăcească încît să nu mai știe ce să facă sau pe ce drum să apuce, a face (pe cineva) să-și piardă capul, să se încurce; a dezorienta.

DERÚTĂ s. f. Dezorientare, zăpăceală.

derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză

derútă s. f., g.-d. art. derútei; pl. derúte

derutá vb., ind. prez. 1 sg. derutéz, 3 sg. și pl. deruteáză

derútă s. f., pl. derúte

DERUTÁ vb. v. dezorienta.

DERÚTĂ s. v. dezorientare.

A deruta ≠ a îndrepta, a orienta

DERUTÁ vb. I. tr. A zăpăci, a încurca; a dezorienta; a înșela. [< fr. dérouter].

DERÚTĂ s.f. Zăpăceală, dezordine; dezorientare. [Cf. fr. déroute].

DERUTÁ vb. tr. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înșela. (< fr. dérouter)

DERÚTĂ s. f. stare de zăpăceală, de dezorientare, de dezordine. (< fr. déroute)

derutá (derutéz, derutát), vb. – A rătăci, a încurca, zăpăci. Fr. dérouter.

A DERUTÁ ~éz tranz. A face să-și piardă siguranța în modul de a acționa; a aduce în stare de zăpăceală; a zăpăci; a dezorienta. /<fr. dérouter

DERÚTĂ ~e f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. /<fr. déroute

*derutéz v. intr. (fr. dé-router, d. route, drum, d. lat. rupta [via], cale ruptă [derivată] din alta). Fac pe cineva să-șĭ peardă drumu, dezorientez. Fig. Încurc, dezorientez, zăpăcesc.

DERUTA vb. a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a zăpăci, (livr.) a deconcerta. (Vestea auzită l-a ~.)

DERUTĂ s. descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală, (livr.) deconcertare. (Stare de ~.)

a vorbi la asuceală / la caterincă / la ciorănie / la derută / la mișto / la șme / la șmecherie / la ușcheală expr. (intl.) a lua peste picior; a vorbi argotic.

la derută expr. în mod neserios; în mod voit confuz.