derogatóriu, ~ie a [At: COD. PEN. R. P. R. 7 / Pl: ~ii / E: fr dérogatoire, lat derogatorius, -a, -um] 1 Care conține o derogare. 2 Cu caracter de derogare.

DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius.

DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius.

DEROGATÓRIU, -ÓRIE, derogatorii, adj. (Jur.) Care conține o derogare, cu caracter de derogare. Clauză derogatorie. Act derogatoriu. Dispoziție derogatorie.

derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii

derogatóriu adj. m. [riu- pron. riu], f. derogatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. derogatórii

DEROGATÓRIU, -IE adj. Cu caracter de derogare; care derogă. [Pron. -riu. / cf. lat. derogatorius].

DEROGATÓRIU, -IE adj. care derogă. (< fr. dérogatoire, lat. derogatorius)

DEROGATÓRIU ~e (~i) (despre acțiuni, acte, norme) Care derogă; care constituie o derogare. [Sil. -to-riu] /<fr. dérogatoire, lat. derogatorius

derogatoriu a. Jur. ce conține o derogațiune: clauză derogatorie.

*derogatóriŭ, -ie adj. (lat. derogatorius). Jur. Care conține o derogațiune: clauză derogatorie.