derivare definitie

25 definiții pentru derivare

derivá [At: MACEDONSKI, O. IV, 119 / Pzi: ~ív / E: fr dériver, lat derivo, -are] 1 vt A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. 2 vt (Med) A schimba circularea normală a fluidelor organice. 3 vt A se trage, a proveni, a rezulta din... 4 vi (Lin; d. limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din... 5 vt A arăta proveniența unui cuvânt prin altul. 6 vi (D. cuvinte) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 7 vt A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 8 vt A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. 9 vt (Mat) A calcula derivata unei funcții. 10 vi (D. un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent Si: a devia.
deriváre sf [At: MAIORESCU, L. 62 / Pl: ~vắri / E: deriva] 1 Abatere a unei ape curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal Si: derivat1 (1), derivație (1). 2 (Med) Schimbare a circulării normale a fluidelor organice Si: derivat1 (2), derivație (2). 3 Provenire, rezultare a unui lucru din ceva Si: derivat1 (3), derivație (3). 4 (Lin) Provenire a unui cuvânt din altul Si: derivat1 (4), derivație (4). 5 (Lin) Explicare a provenienței unui cuvânt din altul Si: derivat1 (5), derivație (5). 6 (Lin) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor Si: derivat1 (6), derivație (6). 7 (Îs) ~ regresivă sau inversă Derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvintele deja existente. 8 Ramificare a unei căi de comunicație sau a unui canal de la traseul principal, formând un traseu principal Si: derivat1 (7). 9 Îndreptare a circulației vehiculelor de pe o cale de comunicație pe altă cale Si: derivat1 (8), derivație (8). 10 Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate Si: derivație (9).
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare.
DERIVÁRE, derivări, s. f. Acțiunea de a deriva și rezultatul ei. 1. Provenire a unui lucru din... ♦ (Lingv.) a) Provenire a unui cuvânt din altul, arătare a provenienței unui cuvânt din altul. b) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivație (3). ♦ (Lingv.; în sintagmele) Derivare regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente. 2. Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate. – V. deriva.
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare.
DERIVÁRE, derivări, s. f. Acțiunea de a deriva și rezultatul ei. 1. Provenire, rezultare a unui lucru din... ♦ (Lingv.) a) Provenire a unui cuvânt din altul, arătare a provenienței unui cuvânt din altul. b) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivație (3). ♦ (Lingv.; în sintagmele) Derivare regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente. 2. Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate. – V. deriva.
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. A se trage, a proveni, a rezulta din... Multe deprinderi rele derivă din lene. ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul cuvintelor) A proveni, a-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvînt din altul. Limba romînă derivă din limba latină. Cuvîntul romînesc «obraz» derivă din cuvîntul vechi slav «obrazŭ». b) (Despre cuvinte; cu determinări introduse prin prep. «de la») A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. Cuvîntul «fierar» derivă de la «fier», căruia i s-a alipit sufixul «-ar». 2. Tranz. (Tehn.) A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A abate vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale existentă, construită sau improvizată în acest scop. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vîntului sau a unui curent; a devia. Vaporul derivă mult spre dreapta, din cauza furtunii.
DERIVÁRE, derivări, s. f. Acțiunea de a deriva. 1. Provenire, coborîre din... ♦ (Lingv.) a) Provenirea unui cuvînt din altul; arătarea provenienței unui cuvînt din altul. La derivarea cuvintelor trebuie să se aibă în vedere atît forma, cît și sensul. b) Procedeu prin care se formează un cuvînt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivație (3). Un important mijloc de îmbogățire a vocabularului este derivarea. GRAUR, F. L. 197. ◊ Derivare regresivă v. regresiv. 2. (Mat.) Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate.
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
deriváre s. f., g.-d. art. derivắrii; pl. derivắri
derivá vb., ind. prez. 1 sg. derív, 3 sg. și pl. derívă
deriváre s. f., g.-d. art. derivării; pl. derivări
DERIVÁ vb. 1. v. rezulta. 2. (LINGV.) a proveni, a veni, (pop.) a se trage. (Cuvântul „înflori” ~ din substantivul „floare”.)
DERIVÁRE s. (LINGV.) 1. derivație. (~ cu sufixe.) 2. derivare progresivă. v. afixare.
DERIVÁ vb. I. 1. intr. a se trage, a rezulta din... ♦ (Lingv.) A avea originea în..., a veni din... 2. tr. A abate o apă din cursul ei firesc. 3. intr. (Despre nave sau avioane) A se abate, a se îndepărta de la direcția de mers sub influența vânturilor, a curenților; a devia. 4. tr. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. [P.i. deriv, -vez. / < fr. dériver, it., lat. derivare].
DERIVÁRE s.f. 1. Provenire, coborâre din... 2. Procedeu de formare a cuvintelor cu afixe. ◊ Derivare progresivă = procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea afixelor; derivare regresivă = procedeu de formare a unui cuvânt nou prin suprimarea unui sufix de la un cuvânt deja existent în limbă. 3. (Mat.) Operație de calcul diferențial prin care se obține o derivată. [< deriva].
DERIVÁ vb. I. intr. 1. a se trage, a rezulta din (ceva). ◊ (lingv.) a-și avea originea în... 2. (despre /aero/nave) a devia de la direcția de mers sub influența vânturilor, a curenților. II. tr. 1. (mat.) a calcula derivata unei funcții. 2. a abate o apă din cursul ei firesc. (< fr. dériver, lat. derivare)
DERIVÁRE s. f. 1. provenire, coborâre din... 2. (lingv.) provenire a unui cuvânt din altul. *procedeu de formare a cuvintelor prin adăugare de afixe sau prin suprimarea lor. ♦ ~ progresivă = derivare bazată pe adăugarea formativelor, a afixelor; ~ regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea formativelor, a desinențelor sau a sufixelor. 3. (mat.) operație de calcul diferențial prin care se obține o derivată. 4. (inform.) trecere de la un cuvânt la altul prin aplicarea unei reguli din gramatica formală. (< deriva)
A DERIVÁ derív 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la direcția dată sub influența vânturilor sau a curenților; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (funcții) A determina prin calcul pentru a obține derivata. 3) (ape curgătoare) A abate din albie, dând o direcție nouă. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicație pe alta. /<fr. dériver, lat. derivare
derivà v. 1. a-și avea cauza, a proveni: din ambițiune derivă multe rele; 2. Gram. a-și trage originea; 3. Med. a abate din cursul lor sângele, umorile organismului.
derív, a -á v. tr. (lat. de-rivo, riváre, d. rivus, rîŭ. V. rival). Depărtez de cursu orĭ de drumu luĭ. Gram. Trag originea unuĭ cuvînt. V. refl. Vin, provin: Român se derivă din Roman, cașu se derivă din lapte. – ca v. intr. e greșit. Decĭ: cașu se derivă, nu: derivă.
*derivațiúne f. (lat. derivátio, -ónis). Acțiunea de a deriva, de a abate o apă (rîu, canal, lac). Apă abătută ast-fel. Med. Abaterea sîngeluĭ într’o parte ca să înlăture o iritațiune morbidă (revulsiune): vezicătorile provoacă o derivațiune a boaleĭ. Gram. Modu cum se formează un cuvînt din altu. Fiz. Comunicațiunea conductoare electrică pin mijlocu altuĭ conducător între doŭă puncte ale unuĭ circuit închis. Mar. Mișcarea pin care un corp se depărtează de direcțiunea normală. – Și -áție și -áre.
DERIVA vb. 1. a proveni, a rezulta, (pop.) a se trage. (Multe consecințe ~ de aici.) 2. (LINGV.) a proveni, a veni, (pop.) a se trage. (Cuvîntul „naștere” ~ din verbul „naște”.)
DERIVARE s. (LINGV.) derivație. (~ cu sufixe.)
DERIVÁRE s. f. (< derivá < fr. dériver, it., lat. derivare): procedeu de formare a cuvintelor cu ajutorul formativelor (formanților), al afixelor (prefixe și sufixe) care se asociază cu cuvintele-bază sau care sunt suprimate de la acestea, în vederea obținerii unor noi unități lexicale. ◊ ~ próprie: d. în care prezența formativelor (formanților, afixelor) este obligatorie (v. d. progresivă). ◊ ~ impróprie: d. în care formativele (formanții, afixele) lipsesc, dar în care intervine reorganizarea sintagmatică a enunțului (v. d. regresivă și conversiúne). ◊ ~ progresívă: d. proprie, bazată pe adăugarea formativelor, a afixelor (prefixe și sufixe) la anumite cuvinte, pentru formarea unor cuvinte noi. Astfel: ne- + drept > nedrept, pre- + vedea > prevedea, re- + face > reface, bi- + lunar > bilunar, ultra- + sensibil > ultrasensibil, termo- +centrală > termocentrală; băiat + -aș > băiețaș, copil + -andru> copilandru, muncitor + -ime > muncitorime, fum + -ega > fumega, câine + -este > câinește etc. ◊ ~ regresívă: d. improprie, bazată pe suprimarea formativelor, a desinențelor sau a sufixelor lexicale, la anumite cuvinte. Astfel: substantivele agud, alun, călin, căpșun, cintez, coacăz, frag, mașter („tată vitreg”), nuc, mur și smochin au luat naștere în urma unei false analize pe care o fac vorbitorii desinenței -ă de nominativ singular nearticulat a substantivelor agudă, alună, călină, căpșună, cinteză, coacăză, fragă, mașteră („mamă vitregă”), nucă, mură și smochină, socotind-o morfem lexical și separând-o de rădăcinile acestora; substantivele alint, auz, astâmpăr, blestem, cânt, câștig, greș, licăr, învăț și schimb s-au format prin îndepărtarea sufixelor lexicale -a și respectiv -i de la infinitivele verbelor alinta, auzi, astâmpăra, blestema, cânta, câștiga, greși, licări, învăța și schimba. ◊ ~ parasintétică: d. proprie prin care se formează un cuvânt nou, atașând simultan sau succesiv un sufix și un prefix la același cuvânt-bază, ca în exemplele îmbărbăta (< în- + bărbat + -a), închipui (< în- + chip + -ui), îndurera (< în- + durere + -a), încuietoare (< încuia + -toare), descuietoare (< descuia + -toare), îmbucurător (< îmbucura + ător) etc. ◊ ~ sinonímică: procedeu prin care un cuvânt capătă sensul figurat al altui cuvânt cu care este aproximativ sinonim sau asemănător în înțelesul propriu. Astfel: unui om viteaz, în loc de vultur i se mai spune și șoim; copiilor mici, în loc de gândăcei, li se mai spune și mormoloci sau broscuțe; capului, în loc de bostan i se mai spune și dovleac sau tărtăcuță; pentru noțiunea de „m-am nenorocit” s-au folosit verbele m-am ars, m-am fript și m-am prăjit. Prin d. sinonimică un cuvânt poate lua locul altui cuvânt într-o expresie sau într-o locuțiune: pentru noțiunea de „a necăji” s-au folosit expresiile a face zile amare, a face zile fripte, a face zile negre, a face zile grele.

derivare dex

Intrare: deriva (1 deriv)
deriva 1 deriv verb grupa I conjugarea I
Intrare: derivare
derivare substantiv feminin
Intrare: deriva (1 derivez)
deriva 1 derivez verb grupa I conjugarea a II-a