dereticat definitie

2 intrări

34 definiții pentru dereticat

dereticá [At: PSALT. 89/34 / V: ~tecá, diretecá, dir~, diriticá, ~răt~, dirăt~, dărăt~, dărătecá, ~rădicá, ~redicá, ~ridica, dirădicá, diridicá, derdicá, dirdicá, drădicá / Pzi: ~étic / E: lat deradicare] 1 vt (Înv) A înlătura, a face să dispară. 2 vt (Înv) A scăpa (de)..., a elibera (de)... 3 vt (Înv) A dărui. 4 vi A face ordine și curățenie prin casă. 5 vt A pune ceva în ordine Si: a aranja. 6 vi (Buc) A umbla (sau a da o raită) prin împrejurimi.
dereticát1 sn [At: PAS, Z. I, 247 / Pl: ~uri / E: deretica] (Înv) Dereticare.
dereticát2, ~ă a [At: ODOBESCU, S. I, 95 / V: dir~ / Pl: ~ați, ~e / E: deretica] 1 Curățit. 2 Aranjat.
drădicá v vz deretica
DERĂTECÁ vb. I v. deretica.
DERDICÁ vb. I v. deretica.
DERETECÁ vb. I v. deretica.
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare.
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
DERĂTECÁ vb. I v. deretica.
DERDICÁ vb. I v. deretica.
DERETECÁ vb. I v. deretica.
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare.
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
DERĂTECÁ vb. I v. deretica.
DERDICÁ vb. I v. deretica.
DERETECÁ vb. I v. deretica.
DERETICÁ, derétic, vb. I. 1. Intranz. A face rînduială, a curăța prin casă (scuturînd așternutul, ștergînd praful, măturînd etc.). Se mișca încolo și încoace prin cameră, dereticînd și așezînd. Deretica smuncind și așeza trîntind. SADOVEANU, N. F. 5. Atunci se pune fata și scutură și deretică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. A pune (ceva) în ordine, a aranja. Afară se auzea ploaia cernută fără istov, glasul birjarului dereticînd ceva în jurul trăsurii. C. PETRESCU, S. 81. În vremea asta tu deretică toate și pregătește cele de cuviință. SADOVEANU, D. P. 78. – Variante: (regional) derădicá (SBIERA, P. 31), derătecá (VLAHUȚĂ, N. 9), derdicá, dérdic (CREANGĂ, A. 69), deretecá (CAMIL PETRESCU, T. I 542, ISPIRESCU, L. 149, POPESCU, B. III 118), direticá (la TDRG) vb. I.
DERETICÁT1 s. n. Faptul de a deretica; punere în rînduială, aranjare. Îi mai ținea in pat [pe copii], ca să n-o încurce la dereticatul casei. PAS, Z. I 247.
DERETICÁT2, -Ă, dereticați, -te, adj. (Despre interiorul unei case) Pus în rînduială; aranjat, curățat. (Atestat în forma deretecat) Lăuntrul odăii e deretecat de ți-e drag să te uiți la el. DELAVRANCEA, S. 7. – Variante: deretecát, -ă, direticát, -ă (ODOBESCU, S. I 95) adj.
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticá vb., ind. prez. 1 sg. derétic, 3 sg. și pl. derétică
DERETICÁ vb. a curăța, a scutura, a strânge, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a rândui, (prin Bucov.) a cioroboti, (Transilv.) a câștiga, (Ban. și Transilv.) a orândui, (Transilv.) a tăgăși, (Transilv. și Maram.) a ticăzui, (Transilv.) a tistăli. (A ~ prin casă de sărbători.)
DERETICÁT adj. v. scuturat. (O casă ~.)
DERETICÁT s. v. dereticare.
dereticá (derétic, dereticát), vb.1. (Înv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curățenie, a curăța. – Var. der(ă)dica, dereteca, diretica, d(i)rădica, der(e)dica. Lat. *dēradĭcāre „a dezrădăcina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortés 127), ipoteză confirmată de prima var., și de sensul vechi: cf. voi dărăteca pre cei fără de lege (Biblia 1688). Totuși, Pușcariu 503; Tiktin și Scriban preferă să se refere la lat. *directĭcāre, de la rectus.
A DERETICÁ derétic intranz. A face ordine și curățenie în casă. /<lat. deradicare
dereticà v. a pune în ordine, a așeza lucrurile la locul lor (mai ales în casă). [Mold. derădicà: lat. DERADICARE].
derdíc V. deretic.
derétic și dirétic, a -á v. tr. (lat. *de- și *diréctico, -áre, d. dirigere, directum, a îndrepta. V. dreg). Așez, aranjez, pun lucrurile la locu lor: să diretice pin ĭatacurĭ (VR. 1923, 4, 24). Fig. Vechĭ (infl. de ridic). Înlătur, mătrășesc: l-a direticat de pe fața pămîntuluĭ. – În Munt. (vechĭ) și dărătec, dărátic. În Mold. nord. Trans. diredíc, dirădíc; maĭ vechĭ derădic, deredic, derádic și derắtic. – Și derdíc, drădïc. V. chitesc, zăhăĭesc.
drădíc V. deretic.
DERETICA vb. a curăța, a scutura, a strînge, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a rîndui, (prin Bucov.) a cioroboti, (Transilv.) a cîștiga, (Ban. și Transilv.) a orîndui, (Transilv.) a tăgăși, (Transilv. și Maram.) a ticăzui, (Transilv.) a tistăli. (A ~ prin casă de sărbători.)
DERETICAT adj. scuturat. (O casă ~.)
DERETICAT s. dereticare, scuturare, scuturat. (~ camerei.)

dereticat dex

Intrare: deretica
derăteca verb grupa I conjugarea I
derdica verb grupa I conjugarea I
dereteca verb grupa I conjugarea I
deretica verb grupa I conjugarea I
drădica
Intrare: dereticat
dereticat substantiv neutru adjectiv