dereticare definitie

2 intrări

32 definiții pentru dereticare

dereticá [At: PSALT. 89/34 / V: ~tecá, diretecá, dir~, diriticá, ~răt~, dirăt~, dărăt~, dărătecá, ~rădicá, ~redicá, ~ridica, dirădicá, diridicá, derdicá, dirdicá, drădicá / Pzi: ~étic / E: lat deradicare] 1 vt (Înv) A înlătura, a face să dispară. 2 vt (Înv) A scăpa (de)..., a elibera (de)... 3 vt (Înv) A dărui. 4 vi A face ordine și curățenie prin casă. 5 vt A pune ceva în ordine Si: a aranja. 6 vi (Buc) A umbla (sau a da o raită) prin împrejurimi.
dereticáre sf [At: CAMIL PETRESCU, T. III, 226 / Pl: ~cắri / E: deretica] Curățenie și aranjare (a casei) Si: dereticat1.
drădicá v vz deretica
DERĂTECÁ vb. I v. deretica.
DERDICÁ vb. I v. deretica.
DERETECÁ vb. I v. deretica.
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare.
DERETICÁRE, dereticări, s. f. Acțiunea de a deretica și rezultatul ei. – V. deretica.
DERĂTECÁ vb. I v. deretica.
DERDICÁ vb. I v. deretica.
DERETECÁ vb. I v. deretica.
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare.
DERETICÁRE, dereticări, s. f. Acțiunea de a deretica și rezultatul ei. – V. deretica.
DERĂTECÁ vb. I v. deretica.
DERDICÁ vb. I v. deretica.
DERETECÁ vb. I v. deretica.
DERETICÁ, derétic, vb. I. 1. Intranz. A face rînduială, a curăța prin casă (scuturînd așternutul, ștergînd praful, măturînd etc.). Se mișca încolo și încoace prin cameră, dereticînd și așezînd. Deretica smuncind și așeza trîntind. SADOVEANU, N. F. 5. Atunci se pune fata și scutură și deretică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. A pune (ceva) în ordine, a aranja. Afară se auzea ploaia cernută fără istov, glasul birjarului dereticînd ceva în jurul trăsurii. C. PETRESCU, S. 81. În vremea asta tu deretică toate și pregătește cele de cuviință. SADOVEANU, D. P. 78. – Variante: (regional) derădicá (SBIERA, P. 31), derătecá (VLAHUȚĂ, N. 9), derdicá, dérdic (CREANGĂ, A. 69), deretecá (CAMIL PETRESCU, T. I 542, ISPIRESCU, L. 149, POPESCU, B. III 118), direticá (la TDRG) vb. I.
DERETICÁRE, dereticări, s. f. Dereticat1. Olga era chiar de părere... să procedăm eventual la o dereticare radicală aci, în biroul d-voastră. CAMIL PETRESCU, T. III 226.
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticáre s. f., g.-d. art. dereticắrii; pl. dereticắri
dereticá vb., ind. prez. 1 sg. derétic, 3 sg. și pl. derétică
dereticáre s. f., g.-d. art. dereticării; pl. dereticări
DERETICÁ vb. a curăța, a scutura, a strânge, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a rândui, (prin Bucov.) a cioroboti, (Transilv.) a câștiga, (Ban. și Transilv.) a orândui, (Transilv.) a tăgăși, (Transilv. și Maram.) a ticăzui, (Transilv.) a tistăli. (A ~ prin casă de sărbători.)
DERETICÁRE s. 1. dereticat, scuturare, scuturat. (~ camerei.) 2. curățenie, scuturătură, (prin Transilv.) tăgășire, tistușag. (A făcut o ~ radicală prin casă.)
dereticá (derétic, dereticát), vb.1. (Înv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curățenie, a curăța. – Var. der(ă)dica, dereteca, diretica, d(i)rădica, der(e)dica. Lat. *dēradĭcāre „a dezrădăcina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortés 127), ipoteză confirmată de prima var., și de sensul vechi: cf. voi dărăteca pre cei fără de lege (Biblia 1688). Totuși, Pușcariu 503; Tiktin și Scriban preferă să se refere la lat. *directĭcāre, de la rectus.
A DERETICÁ derétic intranz. A face ordine și curățenie în casă. /<lat. deradicare
dereticà v. a pune în ordine, a așeza lucrurile la locul lor (mai ales în casă). [Mold. derădicà: lat. DERADICARE].
derdíc V. deretic.
derétic și dirétic, a -á v. tr. (lat. *de- și *diréctico, -áre, d. dirigere, directum, a îndrepta. V. dreg). Așez, aranjez, pun lucrurile la locu lor: să diretice pin ĭatacurĭ (VR. 1923, 4, 24). Fig. Vechĭ (infl. de ridic). Înlătur, mătrășesc: l-a direticat de pe fața pămîntuluĭ. – În Munt. (vechĭ) și dărătec, dărátic. În Mold. nord. Trans. diredíc, dirădíc; maĭ vechĭ derădic, deredic, derádic și derắtic. – Și derdíc, drădïc. V. chitesc, zăhăĭesc.
drădíc V. deretic.
DERETICA vb. a curăța, a scutura, a strînge, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a rîndui, (prin Bucov.) a cioroboti, (Transilv.) a cîștiga, (Ban. și Transilv.) a orîndui, (Transilv.) a tăgăși, (Transilv. și Maram.) a ticăzui, (Transilv.) a tistăli. (A ~ prin casă de sărbători.)
DERETICARE s. 1. dereticat, scuturare, scuturat. (~ camerei.) 2. curățenie, scuturătură, (prin Transilv.) tăgășire, tistușag. (A făcut o ~ radicală prin casă.)

dereticare dex

Intrare: deretica
derăteca verb grupa I conjugarea I
derdica verb grupa I conjugarea I
dereteca verb grupa I conjugarea I
deretica verb grupa I conjugarea I
drădica
Intrare: dereticare
dereticare substantiv feminin