dereglare definitie

2 intrări

21 definiții pentru dereglare

dereglá vtr [At: DEX / Pzi: ~léz / E: fr dérégler] 1-2 A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală Si: a (se) defecta, a (se) deranja.
deregláre sf [At: DEX / Pl: ~lắri / E: deregla] Ieșire din regimul normal, din funcționarea normală Si: dereglat1.
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler.
DEREGLÁRE, dereglări, s. f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla.
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler.
DEREGLÁRE, dereglări, s. f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla.
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
deregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. dereglắrii; pl. dereglắri
dereglá vb. (sil. -gla), ind. prez. 1 sg. deregléz, 3 sg. și pl. deregleáză
deregláre s. f. → reglare
DEREGLÁ vb. v. defecta.
DEREGLÁRE s. 1. v. defectare. 2. defect, defectare, defecțiune, deranjament. (~ în funcționarea unui aparat.) 3. (MED.) deranjament, tulburare. (~ organică, funcțională.)
A deregla ≠ a regla
Dereglare ≠ reglare
DEREGLÁ vb. I. tr., refl. A (se) deranja din funcționarea normală, a ieși sau a face să iasă din regimul normal; a (se) strica, a (se) defecta. [< fr. dérégler].
DEREGLÁRE s.f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. [< deregla].
DEREGLÁ vb. tr., refl. a (se) deranja din funcționarea normală, a ieși, a face să iasă din regimul normal; a (se) defecta. (< fr. dérégler)
A DEREGLÁ ~éz tranz. A face să se deregleze; a strica; a deteriora; a avaria; a defecta. /<fr. déregler
A SE DEREGLÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre sisteme tehnice) A ieși din funcțiune; a nu mai funcționa normal; a se strica; a se defecta; a se deteriora; a se avaria. /<fr. dérégler
DEREGLA vb. a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (Un sistem tehnic care s-a ~.)
DEREGLARE s. 1. defect, defectare, defecțiune, deranjament. (~ în funcționarea unui aparat.) 2. (MED.) deranjament, tulburare. (~ organică, funcțională.)

dereglare dex

Intrare: deregla
deregla verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -gla
Intrare: dereglare
dereglare substantiv feminin