derapá vi [At: V. ROM., decembrie 1950, 126 / Pzi: p 3 ~peáză / E: fr déraper] 1 (D. roți de cauciuc și d. vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție diferită de direcția normală de mers. 2 (D. roți) A se învârti pe loc fără a înainta, datorită gheții.

derapáre sf [At: LTR / Pl: ~pắri / E: derapa] 1 Alunecare a roților unui autovehicul într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers Si: derapaj (1), derapat¹ (1). 2 Învârtire pe loc a roților, fără a înainta, din cauza gheții Si: derapaj (2), derapat¹ (2). 3 Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei. 4 Deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică.

DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper.

DERAPÁRE, derapări, s. f. 1. Faptul de a derapa. 2. Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei. 3. Deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. – V. derapa.

DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper.

DERAPÁRE, derapări, s. f. 1. Faptul de a derapa. 2. Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei. 3. Deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. – V. derapa.

DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre vehicule cu roți de cauciuc sau despre sănii) A aluneca într-o parte, față de direcția de înaintare (din cauza aderenței prea mici la sol). Roțile automobilelor derapează la virajii. C. PETRESCU, C. V. 239.

DERAPÁRE, derapări, s. f. Faptul de a derapa.

derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză

derapáre s. f., g.-d. art. derapắrii; pl. derapắri

derapá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. derapeáză; conj. prez. 3 sg. și pl. derapéze

derapáre s. f., g.-d. art. derapării; pl. derapări

DERAPÁRE s. derapaj.

DERAPÁ vb. I. intr. (Despre roțile unui vehicul; despre vehicule) A aluneca pierzând aderența cu solul, a aluneca într-o parte în raport cu direcția de înaintare. ♦ (Mar.; despre ancoră) A aluneca pe fund. [< fr. déraper].

DERAPÁRE s.f. Acțiunea de a derapa și rezultatul ei; derapaj. ♦ Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei. ♦ Deplasare laterală a unui avion la aterizare sau în timpul unui viraj cu înclinare laterală prea mică. [< derapa].

DERAPÁ vb. intr. 1. (despre vehicule) a aluneca într-o direcție deviată, în lipsa unei aderențe suficiente. 2. (despre ancoră) a se deplasa pe fundul apei, datorită vântului, valurilor care acționează asupra navei. 3. (despre avioane) a se deplasa lateral la aterizare sau în timpul unui viraj cu înclinare laterală prea mică. 4. (schi) a practica o glisadă laterală voluntară. 5. (fig.; despre o situație) a se schimba defavorabil și neprevăzut. (< fr. déraper)

A DERAPÁ pers. 3 ~eáză intranz. (despre roți de cauciuc sau despre vehicule cu astfel de roți) A aluneca pe sol din cauza aderenței reduse. /<fr. déraper

DERAPARE a) deplasare laterală a unei aeronave în timpul aterizării; b) executare a unui viraj cu înclinare laterală prea mică (cu ajutorul palonierelor).