deprindere definitie

2 intrări

29 definiții pentru deprindere

deprínde [At: PSALT. 226/25 / V: (reg) dăp~, dip~ / Pzi: ~índ, (înv) ~ínz / E: lat depre(he)ndere] 1 vt A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. 2-3 vtr A (se) obișnui. 4 vr A se familiariza cu cineva. 5 vt (Înv) A instrui (pe cineva). 6 vt A dresa.
depríndere sf [At: MARCOVICI, C. 1/13 / V: dăp~ / Pl: ~ri / E: deprinde] 1 Dobândire a unor cunoștințe temeinice într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică Si: deprins1 (1). 2 Obișnuință. 3 Familiarizare. 4 (Înv) Instruire. 5 Dresare. 6 Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare Si: deprins1 (6), destoinicie, dexteritate, pricepere. 7 (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare Si: deprins1 (7), exercițiu.
DEPRÍNDE, deprínd, vb. III. 1. Refl. și tranz. A (se) obișnui, a (se) învăța. ♦ Refl. A se familiariza cu cineva. 2. Tranz. A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. ♦ A dresa. [Perf. s. deprinsei, part. deprins] – Lat. depre(he)ndere.
DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – V. deprinde.
DEPRÍNDE, deprínd, vb. III. 1. Refl. și tranz. A (se) obișnui, a (se) învăța. ♦ Refl. A se familiariza cu cineva. 2. Tranz. A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. ♦ A dresa. [Perf. s. deprinsei, part. deprins] – Lat. depre(he)ndere.
DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare; exercițiu. – V. deprinde.
DEPRÍNDE, deprínd, vb. III. 1. Refl. A se obișnui, a se deda, a se învăța. La început se pare greu, dar te vei deprinde. NEGRUZZI, S. I 9. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Într-atît mă deprinsesem cu el că, o zi de se întîmpla să nu-l văd, îi simțeam lipsa. M. I. CARAGIALE, C. 35. Ion a fost doar militar, trăiește de atîta vreme în București, i s-a deprins urechea cu... saluturile sergenților și ale caporalilor din armată. SP. POPESCU, M. G. 50. S-a deprins Radu cu toate, pentru că era băiat bun. VLAHUȚĂ, O. A. 96. (Refl. reciproc) Încet, încet, se deprinseră unii cu alții. ISPIRESCU, L. 8. ◊ (Determinarea este o completivă cu verbul la conjunctiv) Duduca Florica se deprinsese să audă asemenea vorbe, așa că nu l-a băgat în seamă. GALAN, Z. R. 87. Am căutat să-mi întocmesc o viață cinstită, să mă deprind din nou să lucrez. ANGHEL-IOSIF, C. L. 85. Din copilărie, cu tine m-am deprins Să-mpart orice simțire de care sînt cuprins. ALECSANDRI, O. 78. ◊ (Cu un complement indirect) De atîția ani de zile s-a deprins a cunoaște vaporul, după catarte și coș. DUNĂREANU, CH. 105. Socoți d-ta c-oi lăsa eu să strici bunătate de casă, unde m-am deprins a veni de douăzeci ș-atîți de ani. ALECSANDRI, T. I 359. ◊ (Rar, eliptic) Fata moșneagului se deprinsese așa de harnică, cît totdeauna gătea toate lucrurile. SBIERA, P. 212. ◊ Tranz. Îl deprinsese ca să n-o întrebe niciodată unde se duce și de unde vine. BART, E. 53. Tu cu școala ta l-ai deprins cu nărav. CREANGĂ, A. 13. Dan... zice maiestos:... Așa m-au deprins Ștefan, ușoară țărna-i fie! La trai fără mustrare și fără prihănie. ALECSANDRI, P. A. 172. 2. Tranz. (Complementul indică lucrul învățat) A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu, prin învățătură sau practică organizată, sistematică. Dar tu, fetișcană de făurar... Tu n-ai apucat să deprinzi altă școală Decît slugăreala pe la ușa bogatului. DEȘLIU, G. 53. Coconul împărătesc... deprinsese de la oștenii curții călăria și armele. SADOVEANU, D. P. 15. Deprinsese curînd mecanismul serviciului și era un bun funcționar. GALACTION, O. I 617. El deprindea într-o zi ce alții nu deprindea într-un an de zile. SBIERA, P. 248. ◊ Fig. Slove din carte n-am învățat a ceti, dar sufletul oamenilor l-am deprins. SADOVEANU, Z. C. 224. ◊ (Complementul indică persoana pe care cineva o instruiește) Ne-ai deprins o țîră cu cartea. CAMILAR, N. II 381. ♦ A dresa. Strămoșii noștri aveau obicei de a îmblînzi șoimii și a-i deprinde la vînat. ALECSANDRI, P. P. 60. – Forme gramaticale: perf. s. deprinsei, part. deprins.
DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. Educarea și deprinderea oamenilor muncii cu conducerea treburilor țării. 2. Obișnuință, obicei. Deprinderile și vorbele mele n-au fost totdeauna prea statornice. SADOVEANU, Z. C. 119. Iartă-mă... că n-am putut să-mi stăpînesc față de tine gestul defensiv pe care mi l-a lăsat deprinderea. GALACTION, O. I 225. Figurează-ți unul din acei vechi boieri de țară moldavi primitivi, cu deprinderi patriarhale. NEGRUZZI, S. I 221. 3. Ușurință într-o îndeletnicire oarecare, cîștigată printr-o practică îndelungată; destoinicie, dexteritate. Deprindere tehnică. 4. (Neobișnuit) Acțiune obișnuită, des repetată într-o îndeletnicire oarecare, exercițiu. Deprinderile sprintene și obositoare ale vînătoriei. ODOBESCU, S. III 13.
deprínde (a ~) (de-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deprínd, 1 pl. depríndem, 2 pl. depríndeți, perf. s. 1 sg. deprinséi, 1 pl. deprínserăm; conj. prez. 3 să depríndă; imper. 2 sg. deprínde; ger. deprinzấnd; part. depríns
depríndere (de-prin-) s. f., g.-d. art. deprínderii; pl. deprínderi
deprínde vb. (sil. -prin-) → prinde
depríndere s. f. (sil. -prin-) → prindere
DEPRÍNDE vb. 1. v. aclimatiza. 2. v. dresa. 3. v. însuși. 4. a se împăca, a se obișnui. (Nu mă pot ~ cu gândul că...)
DEPRÍNDERE s. 1. v. aclimatizare. 2. v. însușire. 3. v. obicei. 4. (mai ales la pl.) v. comportare. 5. (mai ales la pl.) v. tabiet. 6. v. fire.
DEPRÍNDERE s. v. exercițiu, învățare, învățătură, practică, studiu.
A deprinde ≠ a debarasa, a dezbăra, a dezobișnui, a dezvăța
A se deprinde ≠ a (se) debarasa, a (se) dezbăra, a (se) dezvăța, a se dezobișnui
Deprindere ≠ dezvățare
deprínde (deprínd, depríns), vb. – A deprinde, a familiariza, a obișnui. Lat. dĕprĕhĕndĕre (Pușcariu 501; Candrea-Dens., 1450; REW 2574; Tiktin; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 164); cf. v. sp. (gal.) deprender și, cu alt suf., it. apprendere, fr. apprendre. – Der. deprindere, s. f. (uzanță, obicei; practică); nedeprins, adj. (puțin familiarizat).
A DEPRÍNDE deprínd tranz. 1) A face să se deprindă. 2) (activități, procese etc.) A însuși treptat. /<lat. depre[he]ndere
A SE DEPRÍNDE mă deprínd intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziția cu) A căpăta anumite deprinderi; a se obișnui. ~ cu lucrul nou. /<lat. depre[he]ndere
DEPRÍNDERE ~i f. 1) Însușire dobândită cu timpul prin practică și devenită trăsătură caracteristică; obicei; obișnuință. 2) Pricepere căpătată prin repetarea aceleiași activități; obișnuință. /v. a (se) deprinde
deprinde v. 1. a exersa, a învăța în practică: a deprinde copiii cu armele; 2. a se obișnui: s’a deprins cu el. [Lat. DEPREHENDERE, a, apuca, de unde a învăța ceva bun sau rău (cf. apucătură)].
deprindere f. 1. dispozițiune, ușurință dobândită prin repețirea aceloraș acte: deprinderea este o a doua natură; 2. țendența de a face adesea aceleași lucruri: deprinderi bune, rele; 3. exercițiu.
*deprínd, -príns, a -prínde v. tr. (lat. depréndere, a prinde cu mintea; it. appréndere, fr. apprendre, a învăța). Exercitez, învăț, obișnuiesc: a deprinde copiiĭ la alergat, să alerge, cu armele. Deprind cu clima, aclimatez. V. refl. A te deprinde să suferĭ, cu suferința, cu lupta.
depríndere f. Acțiunea de a deprinde, exercițiŭ: deprindere la luptă, la scris. Temă, exercițiŭ de gramatică: deprindere de tradus (ca să fie tradusă). Obișnuință, abitudine: deprinderea e altă natură. Obiceĭ: deprindere bună, deprinderea rea (nărav).
DEPRINDE vb. 1. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deda, a (se) familiariza, a (se) învăța, a (se) obișnui, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ în noul mediu.) 2. a dresa. (A ~ un animal, la circ.) 3. a-și însuși, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 4. a se împăca, a se obișnui. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)
DEPRINDERE s. 1. aclimatizare, acomodare, adaptare, dedare, familiarizare, obișnuire. (~ sa în noul mediu.) 2. însușire, învățare. (~ unor noțiuni elementare.) 3. obicei, obișnuință, (înv. și pop.) nărav, (pop.) învăț, treabă, (înv. și reg.) nacafa, (prin Olt.) săbaș, (înv.) învățătură, obicină. (Conform ~, a plecat la plimbare.) 4. (mai ales la pl.) apucătură, comportament, comportare, conduită, maniere (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talîm. (Ce înseamnă ~ile astea?) 5. (mai ales la pl.) apucătură, obicei, obișnuință, tabiet, (înv.) taifet. (Are ~ile lui zilnice.) 6. apucătură, fire, nărav, obicei, obișnuință, (Ban.) ogod. (I-am aflat ~.)
deprindere s. v. EXERCIȚIU. ÎNVĂȚARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. PRACTICĂ. STUDIU.

deprindere dex

Intrare: deprinde
deprinde verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: deprindere
deprindere substantiv feminin
  • silabisire: -prin-