deprima vt [At: I. TEODOREANU, M. II, 325 / Pzi: deprím / E: fr déprimer] A provoca (cuiva) o stare de depresiune sau de descurajare Si: a mâhni, a întrista, a descuraja.

DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer.

DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresiune sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer.

DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A produce (cuiva) o stare de depresiune; a mîhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). L-a deprimat moartea mamei lui.

deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă

deprimá vb. (sil. -pri-), ind. prez. 1 sg. deprím, 3 sg. și pl. deprímă

DEPRIMÁ vb. v. descuraja.

A deprima ≠ a îmbărbăta, a încuraja

DEPRIMÁ vb. I. tr., refl. A (se) mâhni, a (se) întrista, a (se) descuraja. [P.i. deprím. / < fr. déprimer, cf. it. deprimere].

DEPRIMÁ vb. tr. a provoca cuiva o depresiune (4), a mâhni, a întrista, a dezola. (< fr. déprimer, lat. deprimere)

A DEPRIMÁ deprím tranz. (persoane) A aduce în stare de depresiune; a dezola. /<fr. déprimer

deprimà v. 1. a produce o depresiune: loviturile deprimă oasele craniului; 2. fig. a căuta să deprețieze, a înjosi: a deprima virtutea.

*deprím, a -á v. tr. (fr. déprimer, d. lat. dé-primo, -primere, care vinde d. prémere, a apesa. V. com-prim). Las în jos, turtesc: ploile deprimase terenu. Fig. Descurajez, întristez: moartea tatăluĭ luĭ îl deprimase.

DEPRIMA vb. a (se) demoraliza, a (se) descuraja, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)