Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

24 defini╚Ťii pentru depravare

deprav├í vr [At: ╚ś─éINEANU, D. U. / Pzi: ~v├ęz / E: fr d├ępraver, lat depravare] (D. oameni) 1 A se corupe. 2 A deveni desfr├ónat.
deprav├íre sf [At: MACEDONSKI, O. II, 277 / Pl: ~vß║»ri / E: deprava] 1 Corup╚Ťie. 2 Desfr├óu.
DEPRAV├ü, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. ÔÇô Din fr. d├ępraver, lat. depravare.
DEPRAV├üRE, deprav─âri, s. f. Faptul de a se deprava; corup╚Ťie (2), blestem─â╚Ťie, desfr├óu, deprava╚Ťiune. ÔÇô V. deprava.
DEPRAV├ü, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. ÔÇô Din fr. d├ępraver, lat. depravare.
DEPRAV├üRE, deprav─âri, s. f. Faptul de a se deprava; corup╚Ťie (2), blestem─â╚Ťie, desfr├óu, deprava╚Ťiune. ÔÇô V. deprava.
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la timpurile compuse) A ajunge, a deveni depravat, decăzut, desfrînat; a se descompune din punct de vedere moral.
DEPRAV├üRE, deprav─âri, s. f. Faptul de a se deprava; corup╚Ťie, stric─âciune, desfr├«nare. Principesele s├«nt ni╚Öte copile aproape, dar depravarea e ├«n ochii lor. MACEDONSKI, O. II 277.
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depraváre (de-pra-) s. f., g.-d. art. depravắrii; pl. depravắri
deprav├í vb. (sil. -pra-), ind. prez. 1 sg. deprav├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. deprave├íz─â
depraváre s. f. (sil. -pra-), g.-d. art. depravării; pl. depravări
DEPRAVÁ vb. v. corupe.
DEPRAV├üRE s. 1. v. corupere. 2. v. corup╚Ťie.
DEPRAV├ü vb. I. refl. A fi desfr├ónat, dec─âzut; a se descompune din punct de vedere moral. [< fr. d├ępraver, it., lat. depravare].
DEPRAV├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a (se) deprava ╚Öi (mai ales) rezultatul ei; desfr├ónare, descompunere moral─â; corup╚Ťie; deprava╚Ťiune. [< deprava].
DEPRAV├ü vb. refl. a deveni depravat; a se corupe. (< fr. d├ępraver, lat. depravare)
A SE DEPRAV├ü m─â ~├ęz intranz. A duce o via╚Ť─â de pl─âceri u╚Öoare; a tr─âi ├«n desfr├óu; a se desfr├óna; a se destr─âb─âla; a se strica. /<fr. d├ępraver, lat. depravare
depravà v. 1. a strica, a schimba în rău: mâncările crude depravează stomacul; 2. a corupe, a perverti: a deprava tinerimea.
depravare f. 1. altera╚Ťiune: depravarea s├óngelui; 2. fig. stricat: inim─â depravat─â.
*deprava╚Ťi├║ne f. (lat. de-prav├ítio, -├│nis). Med. Alterare, stricare: deprava╚Ťiunea s├«ngelu─ş. Fig. Corup╚Ťiune, stric─âc─şune: deprava╚Ťiunea obice─şurilor. ÔÇô ╚śi -a╚Ť├şe ╚Öi -├íre.
*deprav├ęz v. tr. (lat. depr├ívo, -├íre, d. pravus, r─â┼ş, corupt). Alterez, stric: a deprava stomahu. Fig. Pervertesc, corup: a deprava obice─şurile.
DEPRAVA vb. a (se) corupe, a dec─âdea, a (se) desfr├«na, a (se) destr─âb─âla, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezm─â╚Ťa, (├«nv.) a (se) sminti. (S-a ~ ├«ntr-un mediu imoral.)
DEPRAVARE s. 1. corupere, dec─âdere, pervertire, stricare, viciere, (├«nv.) degrada╚Ťie. (~ moravurilor.) 2. corup╚Ťie, decaden╚Ť─â, dec─âdere, desfr├«nare, desfr├«u, destr─âb─âlare, dezm─â╚Ť, imoralitate, perdi╚Ťie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stric─âciune, viciu, (rar) de╚Ö─ân╚Ťare, (├«nv.) aselghiciune, aselghie, desf─âtare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefac╚Ťie, (├«nv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din ├«nalta societate.)

Depravare dex online | sinonim

Depravare definitie

Intrare: deprava
deprava verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -pra-
Intrare: depravare
depravare substantiv feminin
  • silabisire: -pra-