depravare definitie

2 intrări

24 definiții pentru depravare

depravá vr [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pzi: ~véz / E: fr dépraver, lat depravare] (D. oameni) 1 A se corupe. 2 A deveni desfrânat.
depraváre sf [At: MACEDONSKI, O. II, 277 / Pl: ~vắri / E: deprava] 1 Corupție. 2 Desfrâu.
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare.
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. – V. deprava.
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare.
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. – V. deprava.
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la timpurile compuse) A ajunge, a deveni depravat, decăzut, desfrînat; a se descompune din punct de vedere moral.
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție, stricăciune, desfrînare. Principesele sînt niște copile aproape, dar depravarea e în ochii lor. MACEDONSKI, O. II 277.
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depraváre (de-pra-) s. f., g.-d. art. depravắrii; pl. depravắri
depravá vb. (sil. -pra-), ind. prez. 1 sg. depravéz, 3 sg. și pl. depraveáză
depraváre s. f. (sil. -pra-), g.-d. art. depravării; pl. depravări
DEPRAVÁ vb. v. corupe.
DEPRAVÁRE s. 1. v. corupere. 2. v. corupție.
DEPRAVÁ vb. I. refl. A fi desfrânat, decăzut; a se descompune din punct de vedere moral. [< fr. dépraver, it., lat. depravare].
DEPRAVÁRE s.f. Acțiunea de a (se) deprava și (mai ales) rezultatul ei; desfrânare, descompunere morală; corupție; depravațiune. [< deprava].
DEPRAVÁ vb. refl. a deveni depravat; a se corupe. (< fr. dépraver, lat. depravare)
A SE DEPRAVÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica. /<fr. dépraver, lat. depravare
depravà v. 1. a strica, a schimba în rău: mâncările crude depravează stomacul; 2. a corupe, a perverti: a deprava tinerimea.
depravare f. 1. alterațiune: depravarea sângelui; 2. fig. stricat: inimă depravată.
*depravațiúne f. (lat. de-pravátio, -ónis). Med. Alterare, stricare: depravațiunea sîngeluĭ. Fig. Corupțiune, stricăcĭune: depravațiunea obiceĭurilor. – Și -ațíe și -áre.
*depravéz v. tr. (lat. deprávo, -áre, d. pravus, răŭ, corupt). Alterez, stric: a deprava stomahu. Fig. Pervertesc, corup: a deprava obiceĭurile.
DEPRAVA vb. a (se) corupe, a decădea, a (se) desfrîna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.)
DEPRAVARE s. 1. corupere, decădere, pervertire, stricare, viciere, (înv.) degradație. (~ moravurilor.) 2. corupție, decadență, decădere, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)

depravare dex

Intrare: deprava
deprava verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -pra-
Intrare: depravare
depravare substantiv feminin
  • silabisire: -pra-