depozitare definitie

36 definiții pentru depozitare

depozitá [At: STAMATI, D. / Pzi: ~téz / E: depozit] 1 vt A pune ceva în depozit (4) Si: a depozi, a depozitarisi. 2 vt A pune ceva la loc sigur. 3 vt A încredința cuiva un lucru spre păstrare. 4 vr A se sedimenta.
depozitár, ~ă smf [At: HAMANGIU, C. C. 403 / Pl: ~i, ~e / E: fr dépositaire] 1 Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2 (Înv) Negustor care deținea mărfuri în cantități mari. 3 (Fig) Deținător.
depozitáre sf [At: GALACTION, O. I, 373 / Pl: ~tắri / E: depozita] 1 Înmagazinare. 2 Păstrare. 3 Sedimentare.
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit.
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire.
DEPOZITÁRE, depozitări, s. f. Acțiunea de a depozita și rezultatul ei; înmagazinare, păstrare. – V. depozita.
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit.
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. – Din fr. dépositaire.
DEPOZITÁRE, depozitări, s. f. Acțiunea de a depozita și rezultatul ei; înmagazinare, păstrare. – V. depozita.
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. Tranz. 1. A pune (ceva) în depozit. Am dat de un conglomerat păcătos. Trebuie să-l depozităm pentru baraj. JIANU, C. 132. Se întoarse... din ușă, alegînd de pe poliță un pachet de tutun rusesc, din rezerva depozitată înadins pentru soldați. C. PETRESCU, Î. II 3. 2. A pune (ceva) la loc sigur, a încredința (un lucru) spre păstrare. Depozitează în casa celui mai cinstit dintre cinstiți – casierul băncii – un sac cu monede de aur. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 378, 3/1.
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se lasă ceva în depozit, care păstrează ceea ce i s-a încredințat. ◊ Fig. Nu orișice trecător e un depozitar al comorilor literare contemporane. SADOVEANU, E. 13. Acei bieți dăscălași, care au fost depozitari limbii și naționalității noastre, duceau o viață zdruncinată. GHICA, S. A. 72.
DEPOZITÁRE, depozitări, s. f. Acțiunea de a depozita și rezultatul ei. Pornim să construim silozurile de depozitare pentru minereu. CĂLUGĂRU, O. P. 382. Șoproanele, căsuța păzitorului, aria de depozitare, cîteva vagonete... stau astăzi inutile. GALACTION, O. I 373.
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitár s. m., pl. depozitári
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitáre s. f., g.-d. art. depozitắrii; pl. depozitắri
depozitá vb., ind. prez. 1 sg. depozitéz, 3 sg. și pl. depoziteáză
depozitár s. m., pl. depozitári
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitáre s. f., g.-d. art. depozitării; pl. depozitări
DEPOZITÁ vb. 1. a înmagazina, a stoca, (înv.) a strânge. (~ marfa în magazie.) 2. v. sedimenta.
DEPOZITÁR s. păstrător. (~ al unei vechi culturi.)
DEPOZITÁRE s. 1. înmagazinare, magazinaj, magazinare, stocaj, stocare. (~ unei mărfi.) 2. v. sedimentare.
DEPOZITÁ vb. I. 1. tr. A pune (ceva) în depozit. 2. tr. A depune, a încredința (un lucru) pentru a fi păstrat. 3. tr., refl. (Rar) A (se) depune, a (se) sedimenta. [< it. depositare].
DEPOZITÁR, -Ă s.m. și f. Persoană care primește ceva în depozit, în păstrare. [Cf. it. depositario].
DEPOZITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) depozita și rezultatul ei; înmagazinare; păstrare; depunere în depozit. [< depozita].
DEPOZITÁ vb. I. tr. 1. a pune (ceva) în depozit. 2. a depune, a încredința (un lucru) pentru a fi păstrat. II. refl. a se sedimenta. (< it. depositare)
DEPOZITÁR, -Ă s. m. f. cel care primește ceva în depozit (2). (< fr. dépositaire)
A DEPOZITÁ ~éz tranz. 1) (materiale, produse, mărfuri etc.) A pune în depozit; a înmagazina. 2) (lucruri) A pune la păstrare. /Din depozit
A SE DEPOZITÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre substanțe solide) A forma un depozit; a se separa dintr-o soluție, așezându-se la fund; a se depune; a se sedimenta; a se precipita. /Din depozit
DEPOZITÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană căreia i se lasă ceva pentru păstrare, în baza unui contract. /<fr. dépositaire
depozitar m. căruia se încredințează un depozit.
*depozitár, -ă a. (lat. depositárius). Care primește în depozit un lucru de la un depunător. Păstrător.
DEPOZITA vb. 1. a înmagazina, a stoca, (înv.) a strînge. (~ marfa în magazie.) 2. (GEOL.) a se depune, a se sedimenta. (Calcarul s-a ~.)
DEPOZITAR s. păstrător. (~ al unei vechi culturi.)
DEPOZITARE s. 1. înmagazinare, magazinaj, magazinare, stocaj, stocare. (~ unei mărfi.) 2. (GEOL.) depunere, sedimentare, sedimentație. (Proces de ~ a calcarului.)

depozitare dex

Intrare: depozita
depozita verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: depozitare
depozitare substantiv feminin
Intrare: depozitară
depozitară substantiv feminin