depoziție sf [At: DEX / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr déposition, lat depositio, -onis] Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile simțuri (văz, auz) și de natură să aducă lămuriri în pricina respectivă Si: mărturie.[1] modificată

DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis.

DEPOZIȚIÚNE s. f. v. depoziție.

DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile-i simțuri (văz, auz) și de natură să aducă lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis.

DEPOZIȚIÚNE s. f. v. depoziție.

DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație făcută (mai ales ca martor) în fața instanțelor judecătorești. Nevasta lui Ion Chirilă, ascultată ca martoră, făcuse o depoziție bizară. SADOVEANU, Î. A. 192.

depozíție (-ți-e) s. f., art. depozíția (-ți-a), g.-d. art. depozíției; pl. depozíții, art. depozíțiile (-ți-i-)

depozíție s. f. → poziție

DEPOZÍȚIE s. (JUR.) declarație, mărturie, mărturisire, (rar) confesiune, (înv.) mărturisanie, tacrir. (~ unui martor în instanță.)

DEPOZÍȚIE s.f. Declarație, mărturie în justiție (făcută mai ales în calitate de martor). [Gen. -iei, var. depozițiune s.f. / cf. fr. déposition, lat. depositio].

DEPOZIȚIÚNE s.f. v. depoziție.

DEPOZÍȚIE s. f. (jur.) declarație făcută în calitate de martor; mărturie. (< fr. déposition, lat. depositio)

DEPOZÍȚIE ~i f. Declarație făcută de un martor în fața organelor de anchetă sau a instanței judecătorești, conținând fapte cunoscute de el, care pot contribui la lămurirea cauzei; mărturie. [Art. depoziția; G.-D. depoziției; Sil. -ți-e] /<fr. déposition, lat. depositio, ~onis

*depozițiúne f. (lat. depositio, -ónis. V. pozițiune). Depunere, dare în păstrare. Scoatere din demnitate: depozițiunea unuĭ rege. Mărturie în justiție: a lua depozițiunea unuĭ criminal. – Și -ițíe și depúnere.

DEPOZIȚIE s. (JUR.) declarație, mărturie, mărturisire, (rar) confesiune, (înv.) mărturisanie, tacrir. (~ unui martor în instanță.)