deposedare definitie

2 intrări

23 definiții pentru deposedare

deposeda vt [At: IORGA, L. II, 206 / V: (înv) desp~ / Pzi: ~déz / E: fr déposséder] A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept.
deposedáre sf [At: BĂLCESCU, M. V. 302 / V: (înv) desp~ / Pl: ~dắri / E: deposeda] Lipsire a unei persoane de posesiunea unui lucru sau a unui drept Si: deposedat1.
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder.
DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. – V. deposeda.
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder.
DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. – V. deposeda.
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept, a lua cuiva stăpînirea pe care o are asupra unui lucru. În 1610, țăranii din ținutul Turzii, fiind deposedați de pămînturile lor, s-au răsculat. IST. R.P.R. 229.
DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda. Ritmul deposedării de pămînt a țărănimii sărace și mijlocașe și de întărire a moșierimii și chiaburimii a luat un curs mai puternic în timpul crizei și după criza economică mondială din 1929-1932. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 185. O dată cu dezvoltarea producției de mărfuri se întărește deposedarea de pămînturi a țăranilor rămași încă liberi. IST. R.P.R. 283.
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedáre s. f., g.-d. art. deposedắrii; pl. deposedắri
deposedá vb., ind. prez. 1 sg. deposedéz, 3 sg. și pl. deposedeáză
deposedáre s. f., g.-d. art. deposedării; pl. deposedări
DEPOSEDÁ vb. a jefui, a prăda, (livr.) a spolia, (fig.) a despuia. (L-a ~ de tot ce-a avut.)
DEPOSEDÁRE s. jefuire, prădare, (livr.) spoliație, spoliere, (fig.) despuiere. (~ unei persoane de bunurile sale.)
DEPOSEDÁ vb. I. tr. A lua cuiva posesiunea unui lucru; a lipsi pe cineva de un lucru sau de un drept. [< fr. déposséder].
DEPOSEDÁRE s.f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. [< deposeda].
DEPOSEDÁ vb. tr. a lipsi pe cineva de un lucru sau de un drept. (< fr. déposséder)
A DEPOSEDÁ ~éz tranz. (persoane) A lipsi de ceva; a priva. /<fr. déposséder
deposedà v. a lua cuiva posesiunea.
*deposedéz v. tr. (fr. de-posseder, d. posséder, a poseda). Scot din posesiune, despoĭ: a deposeda pe cineva de drepturĭ, de casă. Maĭ rar și desp-.
DEPOSEDA vb. a jefui, a prăda, (livr.) a spolia, (fig.) a despuia. (L-a ~ de tot ce-a avut.)
DEPOSEDARE s. jefuire, prădare, (livr.) spoliație, spoliere, (fig.) despuiere. (~ unei persoane de bunurile sale.)
DEPOSEDARE. Subst. Deposedare, luare, privare, privațiune (livr.), frustrare. Înstrăinare, confiscare, sechestrare, sechestru; poprire. Expropriere, dezmoștenire. Prădare, pradă, prădat, prădăciune (pop.), răpire, răpitură (rar), spoliere (livr.), spoliație (livr.), furt, furat, furătură (rar), furtișag, vămuială (fig.), vămuire (fig.), hoție, hoțomănie, hoțit (rar); jaf, jefuire, jefuit, jecuire, tîlhărie. Jecmăneală, dijmă, dijmuire, dijmuit, dijmuială (rar), despuiere, stoarcere (fig.), extorcare, extorsiune (rar), secătuire; exploatare. Sustragere, delapidare, deturnare, fraudă, fraudare, defraudare. Expropriator; exploatator; jefuitor, jacaș (reg.), jăpcan (rar), spoliator (livr.). Răpitor, prădător (rar), hoț, furător, fur (înv.), tîlhar, tîlhăroi (augm.). Delapidator, defraudator. Expropriat, dezmoștenit, exploatat. Adj. Frustrator, privativ (livr.), păgubitor, prădalnic, răpitor, furător (rar), jefuitor, exploatator. Hoțesc, tîlhăresc. Expropriat, dezmoștenit, despuiat, jefuit, prădat, păgubit, defraudat, înstrăinat; exploatat. Vb. A deposeda, a lua (cuiva ceva), a lipsi (pe cineva de ceva), a priva (livr.), a spolia (livr.), a frustra; a înstrăina, a frauda, a delapida, a sustrage, a deturna. A dezmoșteni, a expropria. A confisca, a sechestra, a pune sechestru, a popri. A prăda, a răpi, a fura, a vămui (fig.), a jefui, a jecmăni, a sărăci, a despuia, a extorca, a dijmui (peior.), a stoarce (fig.), a dezbrăca (fig.), a lăsa gol (pușcă), a lua și cămașa (de pe cineva), a lăsa pe cineva brebenel; a stoarce pe cineva de bani, a lăsa pe cineva lefter; a ruina (fig.), a aduce (a duce, a lăsa) pe cineva la sapă de lemn, a lăsa (pe cineva) sărac lipit pămîntului; a lua cu japca, a-i lua cuiva (și) bucățica de la gură, a scoate pe cineva în capăt, a-i lua (a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră, a lăsa pe cineva scîndură (ca scîndura), a-i lua cuiva pielea (șapte, nouă piei), a suge pe cineva pînă la măduvă, a lăsa muritor de foame, a lăsa pe cineva pe drumuri (în brațele mizeriei). A ajunge sărac, a rămîne fără nimic, a ajunge la lulele, a rămîne numai cu pielea, a rămîne cu ața mămăligii, a rămîne de dîrvală, a rămîne pe drumuri, a nu avea unde să-și pună capul, a ajunge la sapă de lemn. V. asuprire, hoție, sărăcie.

deposedare dex

Intrare: deposeda
deposeda verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: deposedare
deposedare substantiv feminin