deportare definitie

2 intrări

24 definiții pentru deportare

deporta vt [At: DEX / Pzi: ~téz / E: fr déporter, lat deportare] A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată ca măsură represivă.
deportáre sf [At: DEX / Pl: ~tắri / E: deporta] Trimitere forțată a unei persoane într-o regiune îndepărtată ca măsură represivă Si: deportat1, deportațiune, exil, surghiun.
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare.
DEPORTÁRE, deportări, s. f. Acțiunea de a deporta și rezultatul ei. – V. deporta.
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare.
DEPORTÁRE, deportări, s. f. Acțiunea de a deporta și rezultatul ei. – V. deporta.
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. (În regimurile fasciste și absolutiste) A duce pe cineva cu sila într-un loc de obicei îndepărtat, ca măsură represivă pentru activitatea lui politică. V. exila, surghiuni.
DEPORTÁRE, deportări, s. f. Acțiunea de a deporta. V. exil, surghiun.
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportáre s. f., g.-d. art. deportắrii; pl. deportắri
deportá vb., ind. prez. 1 sg. deportéz, 3 sg. și pl. deporteáză
deportáre s. f., g.-d. art. deportării; pl. deportări
DEPORTÁ vb. (JUR.) a surghiuni. (Condamnatul a fost ~.)
DEPORTÁRE s. (JUR., POL.) surghiun, surghiunire, (înv.) surghiunie, surgunlâc. (~ cuiva în urma unei condamnări.)
DEPORTÁ vb. I. tr. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată ca pedeapsă (mai ales din motive politice); a exila. [< fr. déporter, it., lat. deportare].
DEPORTÁRE s.f. Acțiunea de a deporta și rezultatul ei; (concr.) locul și timpul în care a fost deportat cineva. [< deporta].
DEPORTÁ vb. tr. a trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată ca pedeapsă; a exila. (< fr. déporter, lat. deportare)
A DEPORTÁ ~éz tranz. (persoane) A trimite forțat într-o regiune îndepărtată ca măsură represivă; a trimite în exil; a exila; a surghiuni. /<fr. deporter, lat. deportare
deportà v. a condamna la deportare.
deportare f. pedeapsă infamantă care constă într’o exilare perpetuă într’un loc determinat.
*deportațiúne f. (lat. deportátio, -ónis). Pedeapsă care consistă într’un exil într’un loc determinat. – Și -áție și -áre.
*deportéz v. tr. (lat. de-portare. V. port, purtare). Condamn la deportațiune.
DEPORTA vb. (JUR.) a surghiuni. (Condamnatul a fost ~.)
DEPORTARE s. (JUR.) surghiun, surghiunire, (înv.) surghiunie, surgunlîc. (~ cuiva în urma unei condamnări.)

deportare dex

Intrare: deporta
deporta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: deportare
deportare substantiv feminin