DEPLÍN², -Ă, deplini, -e, adj. Întreg, complet, desăvîrșit, perfect, neștirbit. Nu era stăpîn deplin pe piciorul stîng. DUMITRIU, N. 59. Nimic n-ar putea măsura mai bine dimensiunile misterioase ale lumii ca ascultarea atentă, in liniștea deplină a nopții, a marelui dialog dintre ape și pietre. BOGZA, C. O. 136. Luptătorii cauzelor drepte vor biruința deplină. CAMIL PETRESCU, T. III 324. Ea e stăpină deplină pe veniturile ei. REBREANU, R. I 190. ♦ Ajuns la maturitate. Primăvara toate sînt proaspete, dar nu depline. DELAVRANCEA, A. 5.