deosebit definitie

2 intrări

39 definiții pentru deosebit

deosebí2 [At: (a. 1645) HERODOT, 427 / V: (îvp) dăo~, ~săbí2, ~sibí / P: de-o~ / Pzi: ~bésc / E: de2 + osebi] 1-2 vtr (Îvp) A (se) îndepărta de cineva sau de ceva. 3-4 vtr (Înv) A (se) separa. 5-6 vtr A (se) desprinde. 7 vr A se diferenția de cineva sau de ceva. 8 vt A recunoaște o ființă dintre altele asemănătoare Si: a desluși, a discerne, a distinge, a identifica. 9 vt (Înv) A elimina. 10 vr A se ridica deasupra celorlalți Si: a se distinge, a se remarca. 11-12 vtr A (se) specifica. 13 vrp (Îvr) A se excepta. 14 vt A da unei ființe o notă specifică. 15 vrp A fi limpede, clar, dinstinct pentru privire. 16 vr (Rar) A se semnala.
deosébi1 av [At: VARLAAM, C. 135 / V: ~sắbi1, ~síbi, deu~ / S și: de osebi / E: de4 + osebi1] (Înv) 1 În poziție izolată. 2 În altă parte. 3 Separat. 4 Într-o parte. 5 Pe rând. 6 În mod special. 7 Nu numai (că). 8 Independent. 9 Mai ales. 10 (Urmat de pp „de”) În afară de... 11 În plus. 12 În parte. 13 Superior (semenilor). 14 Independent. 15 De obicei.
deosebít2, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. II, 289 / V: (înv) dăo~, ~sib~ / Pl: ~iți, ~e / E: deosebi2] 1 a Separat. 2 a Diferit. 3 a Divers. 4 a (D. oameni) Ieșit din comun. 5 a Distins. 6 a Foarte mare. 7 av Foarte. 8 av Cât se poate de... 9 av În afară de...
deosebít1 sn [At: MDA ms / E: deosebi] 1 (Înv) Despărțire. 2 Diferență.
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel, a fi diferit. Marea Adunare Națională constituită după alegeri se deosebește de toate parlamentele pe care le-am avut pînă acum. IST. R.P.R. 721. ◊ Tranz. E o întreagă zonă de verdeață... deasupra căreia numele lui [al Oltului] se întinde, însușindu-și-o și deosebind-o de restul pămîntului. BOGZA, C. O. 260. Îmi vin felurite gînduri care mă bucură, căci ele mă deosebesc de ceilalți oameni. SADOVEANU, Z. C. 55. ♦ Tranz. A face distincție între două sau mai multe lucruri; a distinge. Cînd te uiți înapoi, la cele trecute, nu mai știi să le deosebești unele de altele. DEMETRIUS, V. 92. Ivan nu mai deosebea visul de viață. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160. 2. Tranz. A recunoaște un lucru dintre altele; a desluși, a distinge, a discerne. Agripina căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminați pe dinăuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152. Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. ◊ Refl. pas. Alte grămezi asemănătoare [de porumb] încep să se deosebească pe întinsul cîmpiei. BOGZA, C. O. 389. Urc drumul lucrat de soldați, care se deosebește greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242. ♦ Tranz. A remarca, a prefera, a alege. Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25. 3. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți), a se distinge, a se remarca. [Feciorul] său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Supt următorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se atît în tabere, apărîndu-și patria cu cinste, cît și în sfaturi, dînd păreri înțelepte și folositoare țării. BĂLCESCU, O. I 184. Femeile de la munte poartă ștergare de mătasă, lucrate de dînsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ALECSANDRI, P. P. 139. – Variantă: (regional) deosibí (CARAGIALE, O. II 120) vb. IV.
DEOSEBÍT2, -Ă, deosebiți, -te, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Care este altfel, care nu e asemenea (cu altul), diferit. Ce ar fi putut apropia doi oameni atît de deosebiți? M. I. CARAGIALE, C. 45. Cu totul deosebit de aceea ce era întăi [i se părea acum traiul]. NEGRUZZI, S. I 74. 2. Care iese din comun, neobișnuit, special. Meșterul Iosif îi zîmbi în chip deosebit. SADOVEANU, P. M. 238. Era ceva deosebit în șoaptele păpurișului, căci căpitanul le asculta cu multă băgare de seamă. SANDU-ALDEA, U. P. 199. Dionis descifra textul obscur cu-n interes deosebit. EMINESCU, N. 45. În ținuturile aceste primitive și sălbatice, și omul are ceva deosebit. RUSSO, O. 101. ♦ Distins, ales, remarcabil. O persoană deosebită. 3. (La pl., precedînd substantivul) Felurite, diverse, diferite. Romanii din Dacia veche... întemeiară deosebite staturi mici. BĂLCESCU, O. II 12. Breslele se alcătuiau de oarecari slujbași mai mici ai țării și de deosebitele categorii ale burgheziei, locuitorilor din orașe și a moșnenilor și oamenilor liberi. BĂLCESCU, O. II 14. 4. Separat, aparte. Clădirea cuprindea două case complet deosebite. REBREANU, R. I 20.
DEOSEBÍT1 adv. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Foarte, cît se poate de..., nespus de... Probleme deosebit de interesante. ▭ Avea un cap deosebit de frumos. DUMITRIU, N. 153. 2. În afară de..., pe lîngă... Deosebit de romîni, pe care, în lipsă de alte pricini, legătura sîngelui i-ar fi silit a sta mai bine cu frații lor din țară decît cu neam străin, chiar sașii și săcuii erau cu totul în favoarea lui Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 225. (Pleonastic) Stăpînu-tău, ca stăpînu-tău; ce ț-a face el, asta-i deosebit de bașca, zise împăratul. CREANGĂ, P. 266.
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi.
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebí vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. deosebeáscă
deosebít adj. m.(sil. de-o-), pl. deosebíți; f. sg. deosebítă, pl. deosebíte
DEOSÉBI adv. v. aparte, deosebit, separat.
DEOSEBÍ vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință binele de rău.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.
DEOSEBÍ vb. v. despărți, izola, separa.
DEOSEBÍT adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. distinct. 3. adj. aparte. 4. adj. aparte, individual, neobișnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. v. diferit. 6. adj. v. distinct. 7. adj. v. separat. 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) bașca. (~ de asta, i-a mai dat și...) 9. adj. v. divergent. 10. adj. v. variat. 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om ~.) 12. adj. v. eminent. 13. adj. v. important. 14. adj. v. admirabil. 15. adj. v. remarcabil. 16. adj. v. ales. 17. adj. mare. (I se face o ~ cinste.) 18. adv. v. foarte.
A (se) deosebi ≠ a semăna
Deosebit ≠ analog, asemănat, asemănător, asemenea, identic, obișnuit, ordinar
A DEOSEBÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a desluși; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti
A SE DEOSEBÍ mă ~ésc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenția; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti
DEOSEBÍT adv. 1) În mod separat; despărțit (de alții); aparte. 2) Extrem de; tare; foarte. 3) Afară de...; pe lângă... /v. a (se) deosebi
deosèbi adv. la o parte (rar întrebuințat): în deosebi, mai ales. [Vechiu-rom. osebi = slav. O SEBIE, pentru sine].
deosebì v. 1. a despărți cu simțurile, cu mintea: a deosebi oile de capre; fig. a deosebi binele de rău; 2. a face o deosebire; 3. a nu semăna: frate de frate se deosebește; 4. a se semnala, a se distinge. [V. deosebi].
deosebit a. 1. diferit; 2. rar și excelent, distins. ║ adv. deosebit de, afară de.
osebì v. V. deosebi.
deosebésc și (vest) ibésc (eo 2 silabe) v. tr. (din maĭ vechĭu osebesc și usebesc, d. vsl. osobiti sen și osebiti sen, a se deosebi. V. deosebĭ). Separ, despart: a deosebi oile de capre. Disting, cunosc, văd: e întuneric și nu deosebesc cîțĭ oamenĭ sînt. Fac deferență, deosebire: Dumnezeŭ nu deosebește buniĭ de răi și ploŭă peste toțĭ. V. refl. Mă disting, mă văd: ningea așa de tare în cît nu se maĭ deosebea satu. Difer, nu semăn: măgaru, deși seamăn cu calu, se deosebește în multe.
deosébĭ (în) loc. adv. (de și vsl. osobi, osobĭ, osobe, pentru sine, separat, d. sobĕ care vine din svoĭ, al săŭ, propriŭ, sebĕ, luĭ, sîrb. o sebi, p. sine, osobit, deosebit. V. slobod). Rar. În special, cu deosebire, maĭ ales. – În Cod. Vor. usebĭ, la o parte, deosebit.
deosebít, -ă adj. (d. deosebesc). Separat. Distins. Diferit. Adv. În mod deosebit: a locui deosebit. Deosebit de asta, afară de asta, pe lîngă asta, apoĭ. – Vechĭ osebit.
osebésc, V. deosebesc.
usebésc, V. deosebésc.
usébĭ, V. deosebĭ.
deosebi adv. v. APARTE. DEOSEBIT. SEPARAT.
deosebi vb. v. DESPĂRȚI. IZOLA. SEPARA.
DEOSEBI vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință nuanțele.) 2. a se diferenția, a diferi, a varia, (înv.) a se feluri. (Obiceiurile se ~ de la un popor la altul.) 3. a se distinge, a se evidenția, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (înv.) a se însemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea sa?)
DEOSEBIT adj., adv. 1. adj. anume, anumit, aparte, special, (înv. și pop.) osebit. (Cu o metodă ~.) 2. adj. aparte, distinct, separat, special. (Secția ocupă o clădire ~.) 3. adj. aparte, particular, special, specific, sui-generis. (Un gust ~.) 4. adj. aparte, individual, neobișnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. diferit. (Au trăit în vremuri ~.) 6. adj. diferit, distinct, (înv. și pop.) osebit. (Două cete, două grămezi ~.) 7. adj. diferit, distinct, separat, (înv. și reg.) chilin. (Problemele impun rezolvări ~.) 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) bașca. (~ de asta, i-a mai dat și...) 9. adj. diferit, divergent. (Au concepții ~.) 10. adj. diferit, divers, felurit, variat, (înv. și pop.) osebit, (înv.) despărțit, variu. (Un sortiment ~ de mărfuri). 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om ~). 12. adj. ales, distins, eminent, ilustru, remarcabil. (Un profesor ~.) 13. adj. important, însemnat, mare, notabil, prețios, remarcabil, serios, substanțial, temeinic, valoros, (fig.) consistent. (A adus o ~ contribuție la dezvoltarea științei.) 14. adj. admirabil, excelent, încîntător, remarcabil. (Un spectacol ~.) 15. adj. însemnat, remarcabil. (A repurtat un succes ~.) 16. adj. ales, aparte, distins, (înv. și reg.) scump. (Vorbe ~.) 17. adj. mare (I se face o ~ cinste.) 18. adv. excepțional, extraordinar, extrem, foarte, grozav, teribil (~ de bun.)
deosebít, -ă adj. (În anunțuri de vânzare-cumpărare de după 1989, în sint. plată deosebită) În valută ◊ „Cumpăr cu plată deosebită tablouri vechi [...]” R.l. 25 VIII 92 p. 11. ◊ „Cumpăr urgent vilă [...] zonă centrală, plată deosebită.R.l. 15 IX 92 p. 11; v. și 8 IX 92 p. 10

deosebit dex

Intrare: deosebi
deosebi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: de-o-
Intrare: deosebit
deosebit adjectiv
  • silabisire: de-o-