Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

39 defini╚Ťii pentru deosebire

deoseb├ş2 [At: (a. 1645) HERODOT, 427 / V: (├«vp) d─âo~, ~s─âb├ş2, ~sib├ş / P: de-o~ / Pzi: ~b├ęsc / E: de2 + osebi] 1-2 vtr (├Ävp) A (se) ├«ndep─ârta de cineva sau de ceva. 3-4 vtr (├Änv) A (se) separa. 5-6 vtr A (se) desprinde. 7 vr A se diferen╚Ťia de cineva sau de ceva. 8 vt A recunoa╚Öte o fiin╚Ť─â dintre altele asem─ân─âtoare Si: a deslu╚Öi, a discerne, a distinge, a identifica. 9 vt (├Änv) A elimina. 10 vr A se ridica deasupra celorlal╚Ťi Si: a se distinge, a se remarca. 11-12 vtr A (se) specifica. 13 vrp (├Ävr) A se excepta. 14 vt A da unei fiin╚Ťe o not─â specific─â. 15 vrp A fi limpede, clar, dinstinct pentru privire. 16 vr (Rar) A se semnala.
deos├ębi1 av [At: VARLAAM, C. 135 / V: ~sß║»bi1, ~s├şbi, deu~ / S ╚Öi: de osebi / E: de4 + osebi1] (├Änv) 1 ├Än pozi╚Ťie izolat─â. 2 ├Än alt─â parte. 3 Separat. 4 ├Äntr-o parte. 5 Pe r├ónd. 6 ├Än mod special. 7 Nu numai (c─â). 8 Independent. 9 Mai ales. 10 (Urmat de pp ÔÇ×deÔÇŁ) ├Än afar─â de... 11 ├Än plus. 12 ├Än parte. 13 Superior (semenilor). 14 Independent. 15 De obicei.
deoseb├şre sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 63 / V: (├«vp) d─âo~, ~s─âb~, ~sib~ / P: de-o~ / Pl: ~ri / E: deosebi2] 1 (├Änv) Desp─âr╚Ťire (1-2). 2 Diferen╚Ť─â. 3 (├Ävr; ╚Ö├«s) ~ loghiceasc─â Categorie a logicii porfiriene, corespunz─âtoare termenului differentia. 4 (Mat; ├«nv) Rest. 5 (├Älav) Cu ~ ├Än mod special. 6 (├Äal) Mai ales. 7 (├Älav) Cu ~(a) c─â... Cu diferen╚Ťa c─â... 8 (├Älav) Cu ~ de... C├ót se poate de... 9 (├Äal) Foarte. 10 (├Älav) F─âr─â ~ F─âr─â excep╚Ťie. 11 (├Älav) Spre (sau ├«n) ~ de... ├Än opozi╚Ťie cu... 12 Lips─â de asem─ânare. 13 (├Änv; ├«e) A avea ~ A fi diferit. 14 (├Änv) Excep╚Ťie (1). 15 (Fzf) Faz─â incipient─â a contradic╚Ťiei.
DEOSEB├Ź, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferen╚Ťia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ÔÖŽ Tranz. A da unei fiin╚Ťe sau unui lucru o not─â aparte, specific─â, a face s─â se deosebeasc─â de al╚Ťii. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlal╚Ťi); a se distinge, a se remarca, a se eviden╚Ťia. 3. Tranz. A recunoa╚Öte un lucru sau o fiin╚Ť─â dintre altele asemenea; a deslu╚Öi, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] ÔÇô De4 + osebi.
DEOSEB├ŹRE, deosebiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) deosebi ╚Öi rezultatul ei; lips─â de asem─ânare, diferen╚Ť─â. ÔŚŐ Loc. adv. Cu deosebire = a) ├«n mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = c├ót se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) c─â... = cu diferen╚Ťa c─â... F─âr─â deosebire = f─âr─â excep╚Ťie. Spre deosebire de... = ├«n opozi╚Ťie, ├«n contrast cu... [Pr.: de-o-] ÔÇô V. deosebi.
DEOSEB├Ź, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferen╚Ťia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ÔÖŽ Tranz. A da unei fiin╚Ťe sau unui lucru o not─â aparte, specific─â, a face s─â se deosebeasc─â de al╚Ťii. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlal╚Ťi); a se distinge, a se remarca, a se eviden╚Ťia. 3. Tranz. A recunoa╚Öte un lucru sau o fiin╚Ť─â dintre altele asemenea; a deslu╚Öi, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] ÔÇô De4 + osebi.
DEOSEB├ŹRE, deosebiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) deosebi ╚Öi rezultatul ei; lips─â de asem─ânare, diferen╚Ť─â. ÔŚŐ Loc. adv. Cu deosebire = a) ├«n mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = c├ót se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) c─â... = cu diferen╚Ťa c─â... F─âr─â deosebire = f─âr─â excep╚Ťie. Spre deosebire de... = ├«n opozi╚Ťie, ├«n contrast cu... [Pr.: de-o-] ÔÇô V. deosebi.
DEOSEB├Ź, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferen╚Ťia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel, a fi diferit. Marea Adunare Na╚Ťional─â constituit─â dup─â alegeri se deosebe╚Öte de toate parlamentele pe care le-am avut p├«n─â acum. IST. R.P.R. 721. ÔŚŐ Tranz. E o ├«ntreag─â zon─â de verdea╚Ť─â... deasupra c─âreia numele lui [al Oltului] se ├«ntinde, ├«nsu╚Öindu-╚Öi-o ╚Öi deosebind-o de restul p─âm├«ntului. BOGZA, C. O. 260. ├Ämi vin felurite g├«nduri care m─â bucur─â, c─âci ele m─â deosebesc de ceilal╚Ťi oameni. SADOVEANU, Z. C. 55. ÔÖŽ Tranz. A face distinc╚Ťie ├«ntre dou─â sau mai multe lucruri; a distinge. C├«nd te ui╚Ťi ├«napoi, la cele trecute, nu mai ╚Ötii s─â le deosebe╚Öti unele de altele. DEMETRIUS, V. 92. Ivan nu mai deosebea visul de via╚Ť─â. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160. 2. Tranz. A recunoa╚Öte un lucru dintre altele; a deslu╚Öi, a distinge, a discerne. Agripina c─âut─â s─â r─âzbat─â cu urechea prin zgomotul ╚Öi pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii p─âreau chiar lumina╚Ťi pe din─âuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152. M─âcar c─â e a╚Öa de ├«ntuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de n─âsip. CREANG─é, P. 263. ÔŚŐ Refl. pas. Alte gr─âmezi asem─ân─âtoare [de porumb] ├«ncep s─â se deosebeasc─â pe ├«ntinsul c├«mpiei. BOGZA, C. O. 389. Urc drumul lucrat de solda╚Ťi, care se deosebe╚Öte greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242. ÔÖŽ Tranz. A remarca, a prefera, a alege. ├Äntre toiul ne├«nsemna╚Ťilor tineri ce o sup─ârau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25. 3. Refl. A se ridica deasupra (celorlal╚Ťi), a se distinge, a se remarca. [Feciorul] s─âu se deosebea prin iste╚Ťimea, boiul ╚Öi ├«n╚Ťelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Supt urm─âtorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se at├«t ├«n tabere, ap─âr├«ndu-╚Öi patria cu cinste, c├«t ╚Öi ├«n sfaturi, d├«nd p─âreri ├«n╚Ťelepte ╚Öi folositoare ╚Ť─ârii. B─éLCESCU, O. I 184. Femeile de la munte poart─â ╚Ötergare de m─âtas─â, lucrate de d├«nsele, ce se deosebesc prin dib─âcia ╚Ťes─âturilor. ALECSANDRI, P. P. 139. ÔÇô Variant─â: (regional) deosib├ş (CARAGIALE, O. II 120) vb. IV.
DEOSEB├ŹRE, deosebiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) deosebi ╚Öi rezultatul ei; lips─â de asem─ânare, diferen╚Ť─â. Poate c─â nu mai ai tu nici un sentiment pentru el, altfel n-ai vedea deosebirile, cum nu le vedeai alt─â dat─â. Sigur c─â v─â deosebi╚Ťi, nu s├«nt doi oameni la fel pe lume. DEMETRIUS, C. 8. Nu e deosebire ├«ntre d├«nsele nici la frumuse╚Ť─â, nici la stat, nici la purtat. DREANG─é, P. 270. Deosebirea ce se vede ├«n starea muncitorilor plugari ├«ntre mai multe popoare ├«╚Öi are pricina ├«n institu╚Ťiile ce c├«rmuiesc proprietatea. B─éLCESCU, O. I 135. ÔŚŐ Loc. adv. Cu deosebire = a) deosebit de mult, foarte mult. Le-a pl─âcut filozofilor cu deosebire aceast─â parte a v├«n─âtoarei. SADOVEANU, D. P. 83. Adela mi-a c├«ntat azi o bucat─â care ╚Ötie c─â-mi place cu deosebire. IBR─éILEANU, A. 45; b) mai ales. Fiece vorb─â ├«l ├«mpungea drept ├«n inim─â, cu deosebire fiindc─â auzea tot satul. REBREANU, I. 29; c) (la gradul comparativ) foarte frumos, foarte bine. Trebuie dar s─â-l primim mai cu deosebire. ALECSANDRI, T. I 276. (Preced├«nd adjective ╚Öi adverbe) Cu deosebire de... = foarte, deosebit de..., c├«t se poate de... Fiecare floare era cu deosebire de m├«ndr─â ╚Öi cu un miros dulce de te ├«mb─âta. ISPIRESCU, L. 6. Cu deosebire (sau deosebirea) c─â... = cu diferen╚Ťa c─â... ╚śi-╚Öi ie un suflet de nor─â ├«ntocmai dup─â chipul ╚Öi asem─ânarea celei dent─âi: cu deosebire numai c─â aceasta era mai ├«n v├«rst─â. CREANG─é, P. 7. F─âr─â deosebire = f─âr─â excep╚Ťie, ├«n mod absolut. To╚Ťi oamenii, f─âr─â deosebire, vom fi deopotriv─â. CAMILAR, N. I 400. Spre deosebire de... = ├«n opozi╚Ťie, ├«n contrast cu... Rupeam buc─â╚Ťile de friptur─â cu m├«inile... Nou─â, copiilor, ne convenea, spre deosebire de mama. SAHIA, N. 57. ÔŚŐ Expr. (├Änvechit) A avea deosebire = a se deosebi, a fi diferit (unul de altul). Toate aste frasis se sf├«r╚Öesc cu ┬źsar─â┬╗, dar precum a╚Ťi v─âzut, au deosebire ├«n scris. NEGRUZZI, S. I 5. ÔÇô Variant─â: (regional) deosib├şre (ISPIRESCU, L. 381) s. f.
DEOSEB├Ź, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosib├ş vb. IV] ÔÇô Din [├«n]deosebi.
DEOSEB├ŹRE, deosebiri, s. f. ~ [Var.: (reg.) deosib├şre s. f.]
deoseb├ş (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. deoseb├ęsc, imperf. 3 sg. deosebe├í; conj. prez. 3 s─â deosebe├ísc─â
deoseb├şre (de-o-) s. f., g.-d. art. deoseb├şrii; pl. deoseb├şri
deoseb├ş vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. deoseb├ęsc, imperf. 3 sg. deosebe├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. deosebe├ísc─â
deoseb├şre s. f. (sil. de-o-), g.-d. art. deoseb├şrii; pl. deoseb├şri
DEOSÉBI adv. v. aparte, deosebit, separat.
DEOSEB├Ź vb. 1. a deslu╚Öi, a diferen╚Ťia, a discerne, a discrimina, a distinge, (├«nv. ╚Öi pop.) a osebi, (Ban., Transilv. ╚Öi Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu u╚Öurin╚Ť─â binele de r─âu.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.
DEOSEB├Ź vb. v. desp─âr╚Ťi, izola, separa.
DEOSEB├ŹRE s. 1. diferen╚Ť─â, diferen╚Ťiere, discriminare, discrimina╚Ťie, distinc╚Ťie, (rar) distingere. (S─â facem urm─âtoarea ~...) 2. diferen╚Ť─â, (├«nv. ╚Öi pop.) osebire, (Ban., Transilv. ╚Öi Maram.) deschilinire, (├«nv.) osebitur─â. (Ce mare ~ este ├«ntre ei!)
A (se) deosebi Ôëá a sem─âna
Deosebire Ôëá asem─ânare
A DEOSEB├Ź ~├ęsc tranz. 1) (fiin╚Ťe, lucruri) A identifica dup─â anumite semne caracteristice (de altele de acela╚Öi fel); a distinge; a discerne; a deslu╚Öi; a desprinde. 2) A face s─â se deosebeasc─â. /de + sl. osebiti
A SE DEOSEB├Ź m─â ~├ęsc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin tr─âs─âturi distincte; a se diferen╚Ťia; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti
DEOSEB├ŹRE ~i f. 1) v. A DEOSEBI ╚Öi A SE DEOSEBI. 2) Lips─â de asem─ânare; diferen╚Ť─â; distinc╚Ťie. ÔŚŐ Cu ~ mai ales; ├«n special. Spre ~ de... ├«n opozi╚Ťie cu... /v. a (se) deosebi
deos├Ębi adv. la o parte (rar ├«ntrebuin╚Ťat): ├«n deosebi, mai ales. [Vechiu-rom. osebi = slav. O SEBIE, pentru sine].
deoseb├Č v. 1. a desp─âr╚Ťi cu sim╚Ťurile, cu mintea: a deosebi oile de capre; fig. a deosebi binele de r─âu; 2. a face o deosebire; 3. a nu sem─âna: frate de frate se deosebe╚Öte; 4. a se semnala, a se distinge. [V. deosebi].
deosebire f. lucrarea de a deosebi: diferen╚Ť─â, distinc╚Ťiune; cu deosebire, ├«n special, mai ales.
oseb├Č v. V. deosebi.
deoseb├ęsc ╚Öi (vest) ib├ęsc (eo 2 silabe) v. tr. (din ma─ş vech─şu osebesc ╚Öi usebesc, d. vsl. osobiti sen ╚Öi osebiti sen, a se deosebi. V. deoseb─ş). Separ, despart: a deosebi oile de capre. Disting, cunosc, v─âd: e ├«ntuneric ╚Öi nu deosebesc c├«╚Ť─ş oamen─ş s├«nt. Fac deferen╚Ť─â, deosebire: Dumneze┼ş nu deosebe╚Öte buni─ş de r─âi ╚Öi plo┼ş─â peste to╚Ť─ş. V. refl. M─â disting, m─â v─âd: ningea a╚Öa de tare ├«n c├«t nu se ma─ş deosebea satu. Difer, nu sem─ân: m─âgaru, de╚Öi seam─ân cu calu, se deosebe╚Öte ├«n multe.
deos├ęb─ş (├«n) loc. adv. (de ╚Öi vsl. osobi, osob─ş, osobe, pentru sine, separat, d. sob─Ľ care vine din svo─ş, al s─â┼ş, propri┼ş, seb─Ľ, lu─ş, s├«rb. o sebi, p. sine, osobit, deosebit. V. slobod). Rar. ├Än special, cu deosebire, ma─ş ales. ÔÇô ├Än Cod. Vor. useb─ş, la o parte, deosebit.
deoseb├şre f. (eo 2 silabe). Separa╚Ťiune. Distinc╚Ťiune; diferen╚Ť─â. Deosebire de p─ârer─ş, divergen╚Ť─â de opiniune. Cu deosebire, ma─ş ales. ÔÇô Vech─ş osebire.
oseb├ęsc, V. deosebesc.
useb├ęsc, V. deoseb├ęsc.
us├ęb─ş, V. deoseb─ş.
deosebi adv. v. APARTE. DEOSEBIT. SEPARAT.
deosebi vb. v. DESPĂRȚI. IZOLA. SEPARA.
DEOSEBI vb. 1. a deslu╚Öi, a diferen╚Ťia, a discerne, a discrimina, a distinge, (├«nv. ╚Öi pop.) a osebi, (Ban., Transilv. ╚Öi Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu u╚Öurin╚Ť─â nuan╚Ťele.) 2. a se diferen╚Ťia, a diferi, a varia, (├«nv.) a se feluri. (Obiceiurile se ~ de la un popor la altul.) 3. a se distinge, a se eviden╚Ťia, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (├«nv.) a se ├«nsemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea sa?)
DEOSEBIRE s. 1. diferen╚Ť─â, diferen╚Ťiere, discriminare, distinc╚Ťie, (rar) distingere. (S─â facem urm─âtoarea ~...) 2. diferen╚Ť─â, (├«nv. ╚Öi pop.) osebire, (Ban., Transilv. ╚Öi Maram.) deschilinire, (├«nv.) osebitur─â. (Ce mare ~ este ├«ntre ei!)
DEOSEBIRE. Subst. Deosebire, osebire (├«nv. ╚Öi pop.), distinc╚Ťie, distingere, discriminare, discrimina╚Ťiune (rar), diferen╚Ť─â, diferen╚Ťiere, nepotrivire, neasem─ânare; inegalitate, dispropor╚Ťie; discrepan╚Ť─â, dezacord, distonan╚Ť─â, disonant─â (muz.), disparitate (livr.), divergen╚Ť─â, incompatibilitate; polaritate, contrarietate, opozi╚Ťie, contrast, antitez─â; antonimie; antonim. Contrariu, antipod, pol opus. Disensiune, dezacord, contrariere; contradic╚Ťie, antagonism. Varietate, varia╚Ťie, eterogenitate, diversitate, diversificare, felurime. Specific, not─â aparte, tr─âs─âtur─â distinctiv─â, specificitate, nuan╚Ť─â; originalitate, irepetabilitate, unicitate, unicat. Adj. Deosebit, osebit (├«nv. ╚Öi pop.), diferit, distinct; discriminatoriu, discriminant (rar); felurit, divers, variat, eterogen, distonant, divergent, contrastiv, contras╚Ťant; contrar, advers, adversativ, opus, opozit (├«nv.), antitetic, incompatibil, antagonist, antagonic. Specific, caracteristic, propriu, special, particular, unic, irepetabil, original, neasem─ânat, f─âr─â seam─ân, neasemuit; inegalabil, incomparabil, distinctiv, caracteristic. Vb. A se deosebi, a se osebi (├«nv. ╚Öi pop.), a se distinge, a diferi, a se diferen╚Ťia, ─â fi diferit, a nu sem─âna, a nu se asem─âna, a nu avea (nici o) asem─ânare, a nu avea nimic comun. A distona, a fi ├«n dezacord, a fi ├«n discordan╚Ť─â, a discorda, a nu se armoniza, a nu se potrivi, a nu concorda, a nu avea nici ├«n clin, nici ├«n m├«nec─â cu cineva. A se opune, a contrasta, a se contrazice; a se diversifica, a varia, a feluri (├«nv.). A deosebi, a osebi (├«nv. ╚Öi pop.), a distinge, a diferen╚Ťia, a face distinc╚Ťie, a face deosebire, a discrimina; a opune, a pune fa╚Ť─â ├«n fa╚Ť─â; a diversifica, a varia. Adv. ├Än mod diferit, ├«n chip deosebit; altfel, ├«n alt fel; altcum, altcumva; ca de la cer la p─âm├«nt; ├«n opozi╚Ťie, ├«n contrast cu.... V. dezacord, diversitate, opozi╚Ťie, originalitate, rela╚Ťie, specific.

Deosebire dex online | sinonim

Deosebire definitie

Intrare: deosebi
deosebi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: de-o-
Intrare: deosebire
deosebire substantiv feminin
  • silabisire: de-o-