Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

25 defini╚Ťii pentru deosebi

deoseb├ş2 [At: (a. 1645) HERODOT, 427 / V: (├«vp) d─âo~, ~s─âb├ş2, ~sib├ş / P: de-o~ / Pzi: ~b├ęsc / E: de2 + osebi] 1-2 vtr (├Ävp) A (se) ├«ndep─ârta de cineva sau de ceva. 3-4 vtr (├Änv) A (se) separa. 5-6 vtr A (se) desprinde. 7 vr A se diferen╚Ťia de cineva sau de ceva. 8 vt A recunoa╚Öte o fiin╚Ť─â dintre altele asem─ân─âtoare Si: a deslu╚Öi, a discerne, a distinge, a identifica. 9 vt (├Änv) A elimina. 10 vr A se ridica deasupra celorlal╚Ťi Si: a se distinge, a se remarca. 11-12 vtr A (se) specifica. 13 vrp (├Ävr) A se excepta. 14 vt A da unei fiin╚Ťe o not─â specific─â. 15 vrp A fi limpede, clar, dinstinct pentru privire. 16 vr (Rar) A se semnala.
deos├ębi1 av [At: VARLAAM, C. 135 / V: ~sß║»bi1, ~s├şbi, deu~ / S ╚Öi: de osebi / E: de4 + osebi1] (├Änv) 1 ├Än pozi╚Ťie izolat─â. 2 ├Än alt─â parte. 3 Separat. 4 ├Äntr-o parte. 5 Pe r├ónd. 6 ├Än mod special. 7 Nu numai (c─â). 8 Independent. 9 Mai ales. 10 (Urmat de pp ÔÇ×deÔÇŁ) ├Än afar─â de... 11 ├Än plus. 12 ├Än parte. 13 Superior (semenilor). 14 Independent. 15 De obicei.
DEOSEB├Ź, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferen╚Ťia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ÔÖŽ Tranz. A da unei fiin╚Ťe sau unui lucru o not─â aparte, specific─â, a face s─â se deosebeasc─â de al╚Ťii. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlal╚Ťi); a se distinge, a se remarca, a se eviden╚Ťia. 3. Tranz. A recunoa╚Öte un lucru sau o fiin╚Ť─â dintre altele asemenea; a deslu╚Öi, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] ÔÇô De4 + osebi.
DEOSEB├Ź, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferen╚Ťia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ÔÖŽ Tranz. A da unei fiin╚Ťe sau unui lucru o not─â aparte, specific─â, a face s─â se deosebeasc─â de al╚Ťii. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlal╚Ťi); a se distinge, a se remarca, a se eviden╚Ťia. 3. Tranz. A recunoa╚Öte un lucru sau o fiin╚Ť─â dintre altele asemenea; a deslu╚Öi, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] ÔÇô De4 + osebi.
DEOSEB├Ź, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferen╚Ťia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel, a fi diferit. Marea Adunare Na╚Ťional─â constituit─â dup─â alegeri se deosebe╚Öte de toate parlamentele pe care le-am avut p├«n─â acum. IST. R.P.R. 721. ÔŚŐ Tranz. E o ├«ntreag─â zon─â de verdea╚Ť─â... deasupra c─âreia numele lui [al Oltului] se ├«ntinde, ├«nsu╚Öindu-╚Öi-o ╚Öi deosebind-o de restul p─âm├«ntului. BOGZA, C. O. 260. ├Ämi vin felurite g├«nduri care m─â bucur─â, c─âci ele m─â deosebesc de ceilal╚Ťi oameni. SADOVEANU, Z. C. 55. ÔÖŽ Tranz. A face distinc╚Ťie ├«ntre dou─â sau mai multe lucruri; a distinge. C├«nd te ui╚Ťi ├«napoi, la cele trecute, nu mai ╚Ötii s─â le deosebe╚Öti unele de altele. DEMETRIUS, V. 92. Ivan nu mai deosebea visul de via╚Ť─â. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160. 2. Tranz. A recunoa╚Öte un lucru dintre altele; a deslu╚Öi, a distinge, a discerne. Agripina c─âut─â s─â r─âzbat─â cu urechea prin zgomotul ╚Öi pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii p─âreau chiar lumina╚Ťi pe din─âuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152. M─âcar c─â e a╚Öa de ├«ntuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de n─âsip. CREANG─é, P. 263. ÔŚŐ Refl. pas. Alte gr─âmezi asem─ân─âtoare [de porumb] ├«ncep s─â se deosebeasc─â pe ├«ntinsul c├«mpiei. BOGZA, C. O. 389. Urc drumul lucrat de solda╚Ťi, care se deosebe╚Öte greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242. ÔÖŽ Tranz. A remarca, a prefera, a alege. ├Äntre toiul ne├«nsemna╚Ťilor tineri ce o sup─ârau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25. 3. Refl. A se ridica deasupra (celorlal╚Ťi), a se distinge, a se remarca. [Feciorul] s─âu se deosebea prin iste╚Ťimea, boiul ╚Öi ├«n╚Ťelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Supt urm─âtorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se at├«t ├«n tabere, ap─âr├«ndu-╚Öi patria cu cinste, c├«t ╚Öi ├«n sfaturi, d├«nd p─âreri ├«n╚Ťelepte ╚Öi folositoare ╚Ť─ârii. B─éLCESCU, O. I 184. Femeile de la munte poart─â ╚Ötergare de m─âtas─â, lucrate de d├«nsele, ce se deosebesc prin dib─âcia ╚Ťes─âturilor. ALECSANDRI, P. P. 139. ÔÇô Variant─â: (regional) deosib├ş (CARAGIALE, O. II 120) vb. IV.
DEOSEB├Ź, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosib├ş vb. IV] ÔÇô Din [├«n]deosebi.
deoseb├ş (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. deoseb├ęsc, imperf. 3 sg. deosebe├í; conj. prez. 3 s─â deosebe├ísc─â
deoseb├ş vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. deoseb├ęsc, imperf. 3 sg. deosebe├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. deosebe├ísc─â
DEOSÉBI adv. v. aparte, deosebit, separat.
DEOSEB├Ź vb. 1. a deslu╚Öi, a diferen╚Ťia, a discerne, a discrimina, a distinge, (├«nv. ╚Öi pop.) a osebi, (Ban., Transilv. ╚Öi Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu u╚Öurin╚Ť─â binele de r─âu.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.
DEOSEB├Ź vb. v. desp─âr╚Ťi, izola, separa.
A (se) deosebi Ôëá a sem─âna
A DEOSEB├Ź ~├ęsc tranz. 1) (fiin╚Ťe, lucruri) A identifica dup─â anumite semne caracteristice (de altele de acela╚Öi fel); a distinge; a discerne; a deslu╚Öi; a desprinde. 2) A face s─â se deosebeasc─â. /de + sl. osebiti
A SE DEOSEB├Ź m─â ~├ęsc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin tr─âs─âturi distincte; a se diferen╚Ťia; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti
deos├Ębi adv. la o parte (rar ├«ntrebuin╚Ťat): ├«n deosebi, mai ales. [Vechiu-rom. osebi = slav. O SEBIE, pentru sine].
deoseb├Č v. 1. a desp─âr╚Ťi cu sim╚Ťurile, cu mintea: a deosebi oile de capre; fig. a deosebi binele de r─âu; 2. a face o deosebire; 3. a nu sem─âna: frate de frate se deosebe╚Öte; 4. a se semnala, a se distinge. [V. deosebi].
oseb├Č v. V. deosebi.
deoseb├ęsc ╚Öi (vest) ib├ęsc (eo 2 silabe) v. tr. (din ma─ş vech─şu osebesc ╚Öi usebesc, d. vsl. osobiti sen ╚Öi osebiti sen, a se deosebi. V. deoseb─ş). Separ, despart: a deosebi oile de capre. Disting, cunosc, v─âd: e ├«ntuneric ╚Öi nu deosebesc c├«╚Ť─ş oamen─ş s├«nt. Fac deferen╚Ť─â, deosebire: Dumneze┼ş nu deosebe╚Öte buni─ş de r─âi ╚Öi plo┼ş─â peste to╚Ť─ş. V. refl. M─â disting, m─â v─âd: ningea a╚Öa de tare ├«n c├«t nu se ma─ş deosebea satu. Difer, nu sem─ân: m─âgaru, de╚Öi seam─ân cu calu, se deosebe╚Öte ├«n multe.
deos├ęb─ş (├«n) loc. adv. (de ╚Öi vsl. osobi, osob─ş, osobe, pentru sine, separat, d. sob─Ľ care vine din svo─ş, al s─â┼ş, propri┼ş, seb─Ľ, lu─ş, s├«rb. o sebi, p. sine, osobit, deosebit. V. slobod). Rar. ├Än special, cu deosebire, ma─ş ales. ÔÇô ├Än Cod. Vor. useb─ş, la o parte, deosebit.
oseb├ęsc, V. deosebesc.
useb├ęsc, V. deoseb├ęsc.
us├ęb─ş, V. deoseb─ş.
deosebi adv. v. APARTE. DEOSEBIT. SEPARAT.
deosebi vb. v. DESPĂRȚI. IZOLA. SEPARA.
DEOSEBI vb. 1. a deslu╚Öi, a diferen╚Ťia, a discerne, a discrimina, a distinge, (├«nv. ╚Öi pop.) a osebi, (Ban., Transilv. ╚Öi Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu u╚Öurin╚Ť─â nuan╚Ťele.) 2. a se diferen╚Ťia, a diferi, a varia, (├«nv.) a se feluri. (Obiceiurile se ~ de la un popor la altul.) 3. a se distinge, a se eviden╚Ťia, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (├«nv.) a se ├«nsemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea sa?)

Deosebi dex online | sinonim

Deosebi definitie

Intrare: deosebi
deosebi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: de-o-