denunț definitie

2 intrări

28 definiții pentru denunț

denúnț sn [At: CAMILAR, N. I, 37 / V: (înv) ~nciu / Pl: ~uri / E: denunța drr] 1 Informare adresată unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană Si: denunțare (1), denunțat1 (1). 2 (Înv) Comunicat dat unui guvern reacționar despre pregătirile tainice ale opoziției revoluționare sau ale detașamentelor de revoluționari.
denunța vt [At: I. D. GHICA, ap. CADE / V: (înv) ~nțiá / Pzi: ~únț, (înv) ~țéz / E: fr dénoncer, lat denuntio, -are] 1 A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni. 2 (Pex) A pârî. 3 A comunica faptul că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare. 4 A rezilia unilateral un contract.
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unei instanțe penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare (2). – Din denunța (derivat regresiv).
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare.
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare. – Din denunța (derivat regresiv).
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni, a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare.
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Semnalarea către o autoritate a unei infracțiuni; denunțare, delațiune. Agia a aflat totul... A fost un denunț sau așa ceva. CAMIL PETRESCU, O. II 135.
DENUNȚÁ, denúnț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități sâvîrșirea unei infracțiuni; a semnala o vinovăție, o abatere. Făceam scrisori, denunțam infamii, îmi îndeplineam conștiincios rolul impus de dînsa. IBRĂILEANU, A. 179. ◊ Refl. Dacă nu te denunți singur, te denunț eu. DEMETRIUS, C. 68. ♦ A pîrî. Popescu ne denunță căpitanului... că susținem o absurditate. CAMIL PETRESCU, U. N. 328. 2. (Jur.) A comunica că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare, a rezilia unilateral un contract. În 1885 Romînia denunță convenția comercială cu Austro-Ungaria. IST. R.P.R. 415.
denúnț s. n., pl. denúnțuri
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denúnț s. n., pl. denúnțuri
denunțá vb., ind. prez.1 sg. denúnț, 3 sg. și pl. denúnță
DENÚNȚ s. denunțare, (livr.) delațiune, (pop.) pâră, (înv.) sicofantie, (fam. fig.) turnare. (~ adresat justiției.)
DENUNȚÁ vb. 1. a pârî, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.) 2. v. dezaproba.
DENÚNȚ s.n. Semnalarea către o autoritate a unei infracțiuni; denunțare. V. delațiune. [< denunța].
DENUNȚÁ vb. I. tr. 1. A semnala unei autorități comiterea unei infracțiuni; a pârî. 2. A declara nul, nevalabil, expirat (un tratat, un act etc.). 3. A indica, a demonstra. [P.i. denúnț. / < lat. denuntiare, cf. fr. dénoncer].
DENÚNȚ s. n. semnalarea către o autoritate a comiterii unei infracțiuni; denunțare, delațiune. (< denunța)
DENUNȚÁ vb. tr. 1. a face un denunț. ◊ (fam.) a pârî. 2. a declara nul, expirat (un tratat, un contract etc.). 3. a indica, a demonstra. (< lat. denuntiare, fr. dénoncer)
denunțá (-ț, -át), vb.1. A aduce la cunoștință o infracțiune. – 2. A rezilia unilateral un contract. Fr. dénoncer. – Der. denunț, s. n., deverbal, prin analogie cu anunț; denunțător, s. m.
DENÚNȚ ~uri n. Informare a unui organ sau a unei persoane în drept despre comiterea unei infracțiuni; pâră. /v. a denunța
A DENUNȚÁ denúnț tranz. 1) (persoane) A învinui printr-un denunț; a pârî; a declara. 2) (tratate, acte etc.) A declara în mod unilateral ca încetând de a fi în vigoare. /<fr. dénoncer, lat. denuntiare
denunțà v. 1. a declara, a face cunoscut: a denunța răsboiu; a denunța un tractat de comerț, a declara că încetează de a fi în vigoare; 2. a semnala autorității, justiției: a denunța pe un criminal.
*1) denúnț n., pl. urĭ (d. a denunța, după anunț. V. enunț). Denunțare, veste care denunță. Hîrtie care conține o denunțare.
*2) denúnț, a -á v. tr. (lat. de-nuntiare; fr. dénoncer; V. a-nunț). Declar, pîrăsc, anunț o faptă rea uneĭ autoritățĭ orĭ alt-cuĭva: a denunța un criminal. Denunț un tratat, o convențiune, declar că încetează de a maĭ fi în vigoare.
DENU s. denunțare, (livr.) delațiune, (pop.) pîră, (înv.) sicofantie, (fam. fig.) turnare. (~ adresat justiției.)
DENUNȚA vb. a pîrî, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (inv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)
A DENUNȚA a bate din buze, a bate toaca / toba, a băga melodii, a băga pe țeavă, a bingăni, a boraxa, a borî, a cânta, a cânta în corul lui tanti Milica, a cânta la cobză, a ciripi, a cloncăni, a compune melodii mari, a le da coapte, a da în gât, a da jet / sifon, a da pe goarnă / pe gură, a da prin șperlă, a deschide pliscul, a desena, a duce dorința în sus, a se face broască la pământ, a-i face (cuiva) cântarea, a guița, a îmbârliga, a înfunda, a lătra, a măcăni, a mârâi, a peți, a prădui, a scuipa, a trâmbița, a trânti, a turna, a se ține de țambale, a umbla cu plosca / cu plugușorul / cu râșnița, a-și vărsa gușa / oala, a vinde, a vomita.
DENUNȚ bingăneală, bing-bang, borax, cântare, cântarea cântărilor, ciochie, ciripeală, cloncănit, melodie, păcură, pețitorie, scuipat, sifon, smoală, șopteală, trântă, trânteală.

denunț dex

Intrare: denunț
denunț substantiv neutru
Intrare: denunța
denunța verb grupa I conjugarea I