denominativ definitie

15 definiții pentru denominativ

denominatív, ~ă [At: STAMATI, D. / Pl: ~i, ~e / E: fr dénominatif lat dominativus, -a, -um] (Lin) 1 a Care denumește. 2 a (Îs) Verb ~ Verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 3 sn Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv.
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.
DENOMINATÍV, denominative, adj. n. (Gram.; în expr.) Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. «A gospodări» e un verb denominativ, derivat de la « gospodar ».
denominatív1 adj. m., pl. denominatívi; f. denominatívă, pl. denominatíve
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominatív adj. → nominativ
denominatív s. n., pl. denominatíve
DENOMINATÍV, -Ă adj. Care denumește. // s.n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un nume. [< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus].
DENOMINATÍV, -Ă adj., s. n. (cuvânt) care servește pentru a denumi. ♦ verb ~ = verb derivat de la un substantiv sau adjectiv. (< fr. dénominatif, lat. denominativus)
DENOMINATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care denumește. 3) și substantival (despre cuvinte) Care derivă de la un nume (adjectiv sau substantiv). /<fr. dénominatif, lat. denominativus
denominativ a. ce servă a numi: termen denominativ.
*denominatív, -ă adj. (lat. denominativus). Care servește la numit: termin denominativ.
DENOMINATÍV, -Ă adj. (< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus): în sintagmele adjectiv denominativ, cuvânt denominativ, substantiv denominativ și verb denominativ (v.).
DENOMINATÍV s. n. (< adj. denominativ, -ă < fr. dénominatif, cf. lat. denominativus): cuvânt derivat de la un nume (de la un substantiv sau de la un adjectiv). În această categorie intră substantive, adjective, verbe și adverbe. Astfel, substantivele copilandru, copilaș, copiliță, copilărie, copileț și copilă sunt d. de la substantivul copil; adjectivele copilăros și copilăresc sunt, de asemenea, d. de la același cuvânt copil (sau poate chiar de la copilărie), verbul a copili și adverbul copilărește ne trimit tot la cuvântul copil (al doilea poate și de la copilărie). De asemenea, substantivele bunătate și bunic, adjectivele bunicel și bunișor și verbul a îmbuna sunt d. de la adjectivul bun.

denominativ dex

Intrare: denominativ
denominativ adjectiv substantiv neutru