dénie sf [At: (a. 1675) GCR I, 225/35 / V: (înv) bd~ / Pl: ~ii / E: vsl денѥ] 1 (În ritualul creștin ortodox) Slujbă religioasă care se face seara în fiecare zi a săptămânii dinaintea Paștilor Si: priveghere. 2 (Înv) Serviciu religios care se oficiază seara sau noaptea, în ajunul unei sărbători, într-o mănăstire sau biserică Si: priveghere. 3 (Înv; pex) Reculegere și meditație religioasă însoțită de rugăciuni. 4 (Îpp) Slujbă religioasă de seară sau de noapte pentru bolnavi, pentru morți sau în unele perioade de post. 5 (Reg) Panihida. 6 (Reg) Rugăciune care se face în seara dinaintea hramului unei biserici. 7 (Trs; pgn) Rugăciune. 8 (Înv) Privațiune de la plăcerile lumești.

DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) 1. Serviciu divin compus din vecernie, utrenie și ceasul întâi, în perioada Postului Mare, mai ales în Săptămâna Patimilor. 2. Priveghere. – Din sl. [bu]dĕnije, sb. denije.

DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) Slujbă religioasă de seară în fiecare zi a săptămânii dinaintea Paștilor. – Din sl. [bŭ]dĕnije, scr. denije.

DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) Slujbă religioasă făcută în serile ultimei săptămîni dinaintea paștilor. În săptămîna mare... ieșea de la denii o dată [cu ea], petrecînd-o pîn-acasă. CONTEMPORANUL, VII 485.

dénie (-ni-e) s. f., art. dénia (-ni-a), g.-d. art. déniei; pl. dénii, art. déniile (-ni-i-)

dénie s. f. (sil. -ni-e), art. dénia (sil. -ni-a), g.-d. art. déniei; pl. dénii, art. déniile (sil. -ni-i-)

DÉNIE s. (BIS.) (prin Transilv.) rugă. (~ din Vinerea Mare.)

dénie (dénii), s. f. – Serviciu religios nocturn. Se spune astăzi aproape exclusiv despre slujba din Săptămîna Mare. – Var. (înv.) bdenie. Sl. bŭdĕnije „veghe” (Cihac, II, 94; Tiktin), cf. sb. denije.

DÉNIE ~i f. Slujbă religioasă de seară (în săptămâna de dinaintea Paștilor). [Art. denia; G.-D. deniei; Sil. -ni-e] /<sl. budĕnije

dènie f. priveghiere însoțită de post (în ajunul unei sărbători mari). [Vechiu-rom. bdenie = slav. BŬDENIĬA, veghiere].

dénie și (vechĭ) bdénie f. (vsl. bŭdeniĭe, priveghere, d. bŭdĕți, a veghea; bg. sîrb. deniĭe, rus. bdĕnie). Serviciŭ divin făcut noaptea (la ortodocșĭ Mercurea și Vinerea din săptămîna a cincea a postuluĭ mare și în toate serile din săptămîna patimilor). Se poate zice și priveghere.

DENIE s. (BIS.) (prin Transilv.) rugă. (~ din vinerea mare.)

dénie, denii s. f. Slujbă a utreniei oficiată în ajunul zilei respective, seara sau în prima parte a nopții. Specifice postului Paștilor, deniile se săvârșeșc miercurea și vinerea din săptămâna a cincea a postului și în fiecare zi din săpătămâna patimilor. O rânduială deosebită o au deniile de joi seara, când se citesc cele 12 evanghelii, și vineri seara, când se cântă Prohodul, care este de fapt slujba înmormântării Domnului Hristos, și se desfășoară procesiunea înconjurării bis. de către cler și credincioși cu sfântul epitaf. – Din scr. denije.