denegare definitie

2 intrări

22 definiții pentru denegare

denega vt [At: BARIȚIU, P. A. I, 285 / Pzi: denég / E: it, lat denegare, cf fr dénier] (Înv) 1 A nega. 2 A refuza.
denegáre sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 74 / Pl: ~gări / E: denega] 1 (Înv) Negare. 2 Refuz. 3 (Jur, îs) ~ de dreptate (sau de justiție) Refuz nejustificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o cauză în legătură cu care a fost sesizat.
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier.
DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul justificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega.[1]
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier.
DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega.
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Franțuzism) 1. A nega, a tăgădui. Deneagă sărăcia limbei... și deschide toate orizoanele întunecate de gramaticele a feluri de autori și de sisteme. RUSSO, S. 63. 2. (Învechit) A refuza. Aceștia caută a se furișa, spre a le denega mai lesne sprijinul cerut. ODOBESCU, S. III 536.
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegáre s. f., g.-d. art. denegắrii; pl. denegắri
denegá vb., ind. prez. 1 sg. denég, 3 sg. și pl. deneágă
denegáre s. f. → negare
DENEGÁ vb. v. nega, refuza, respinge, tăgădui.
DENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui (cu tărie). [P.i. denég. / < lat., it. denegare].
DENEGÁRE s.f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei; denegație, tăgăduială. ◊ (Jur.) Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizată. [< denega].
DENEGÁ vb. tr. a nega, a tăgădui; a refuza. (< lat., it. denegare)
DENEGÁRE s. f. acțiunea de a denega. ♦ (jur.) ~ de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizată. (< denega)
A DENEGÁ denég tranz. înv. 1) (fapte, fenomene, afirmații) A declara ca neadevărat; a tăgădui; a nega; a contesta; a dezminți. 2) (drepturi ale unei persoane) A pune la îndoială. /<lat., it. denegare, fr. dénier
DENEGÁRE ~ări f. v. A DENEGA.~ de dreptate refuz fără temei legal al unui organ jurisdicțional de a soluționa o pricină încredințată lui spre rezolvare. /v. a denega
denegà v. a nega cu totul, a refuza: a denega dreptatea.
*denég, a -á v. tr. (lat. dé-nego, -negáre, de unde și fr. dénier). Neg, refuz: a denega să facĭ dreptate cuĭva.
*denegațiúne f. (lat. denegátio, -ónis). Acțiunea de a denega. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.
denega vb. v. NEGA. REFUZA. RESPINGE. TĂGĂDUI.

denegare dex

Intrare: denega
denega verb grupa I conjugarea I
Intrare: denegare
denegare substantiv feminin