Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru denegare

denega vt [At: BARI╚ÜIU, P. A. I, 285 / Pzi: den├ęg / E: it, lat denegare, cf fr d├ęnier] (├Änv) 1 A nega. 2 A refuza.
deneg├íre sf [At: BARI╚ÜIU, P. A. II, 74 / Pl: ~g─âri / E: denega] 1 (├Änv) Negare. 2 Refuz. 3 (Jur, ├«s) ~ de dreptate (sau de justi╚Ťie) Refuz nejustificat al unui organ de jurisdic╚Ťie de a solu╚Ťiona o cauz─â ├«n leg─âtur─â cu care a fost sesizat.
DENEG├ü, den├ęg, vb. I. Tranz. (├Änv.) 1. A nega, a t─âg─âdui. 2. A refuza. ÔÇô Din lat., it. denegare. Cf. fr. d├ęnier.
DENEG├üRE, deneg─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a denega ╚Öi rezultatul ei. ÔŚŐ Denegare de dreptate = refuzul justificat al unui organ de jurisdic╚Ťie de a solu╚Ťiona o pricin─â cu care a fost sesizat; denega╚Ťie, t─âg─âduial─â. ÔÇô V. denega.[1]
DENEG├ü, den├ęg, vb. I. Tranz. (├Änv.) 1. A nega, a t─âg─âdui. 2. A refuza. ÔÇô Din lat., it. denegare. Cf. fr. d├ęnier.
DENEG├üRE, deneg─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a denega ╚Öi rezultatul ei. ÔŚŐ Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unui organ de jurisdic╚Ťie de a solu╚Ťiona o pricin─â cu care a fost sesizat; denega╚Ťie, t─âg─âduial─â. ÔÇô V. denega.
DENEG├ü, den├ęg, vb. I. Tranz. (Fran╚Ťuzism) 1. A nega, a t─âg─âdui. Deneag─â s─âr─âcia limbei... ╚Öi deschide toate orizoanele ├«ntunecate de gramaticele a feluri de autori ╚Öi de sisteme. RUSSO, S. 63. 2. (├Änvechit) A refuza. Ace╚Ötia caut─â a se furi╚Öa, spre a le denega mai lesne sprijinul cerut. ODOBESCU, S. III 536.
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegáre s. f., g.-d. art. denegắrii; pl. denegắri
deneg├í vb., ind. prez. 1 sg. den├ęg, 3 sg. ╚Öi pl. dene├íg─â
deneg├íre s. f. Ôćĺ negare
DENEGÁ vb. v. nega, refuza, respinge, tăgădui.
DENEG├ü vb. I. tr. A nega, a t─âg─âdui (cu t─ârie). [P.i. den├ęg. / < lat., it. denegare].
DENEG├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a denega ╚Öi rezultatul ei; denega╚Ťie, t─âg─âduial─â. ÔŚŐ (Jur.) Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unei instan╚Ťe judec─âtore╚Öti de a solu╚Ťiona o pricin─â cu care a fost sesizat─â. [< denega].
DENEGÁ vb. tr. a nega, a tăgădui; a refuza. (< lat., it. denegare)
DENEG├üRE s. f. ac╚Ťiunea de a denega. ÔÖŽ (jur.) ~ de dreptate = refuzul nejustificat al unei instan╚Ťe judec─âtore╚Öti de a solu╚Ťiona o pricin─â cu care a fost sesizat─â. (< denega)
A DENEG├ü den├ęg tranz. ├«nv. 1) (fapte, fenomene, afirma╚Ťii) A declara ca neadev─ârat; a t─âg─âdui; a nega; a contesta; a dezmin╚Ťi. 2) (drepturi ale unei persoane) A pune la ├«ndoial─â. /<lat., it. denegare, fr. d├ęnier
DENEG├üRE ~─âri f. v. A DENEGA. ÔŚŐ ~ de dreptate refuz f─âr─â temei legal al unui organ jurisdic╚Ťional de a solu╚Ťiona o pricin─â ├«ncredin╚Ťat─â lui spre rezolvare. /v. a denega
denegà v. a nega cu totul, a refuza: a denega dreptatea.
*den├ęg, a -├í v. tr. (lat. d├ę-nego, -neg├íre, de unde ╚Öi fr. d├ęnier). Neg, refuz: a denega s─â fac─ş dreptate cu─şva.
*denega╚Ťi├║ne f. (lat. deneg├ítio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a denega. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie, dar ma─ş ales -├íre.
denega vb. v. NEGA. REFUZA. RESPINGE. T─éG─éDUI.

Denegare dex online | sinonim

Denegare definitie

Intrare: denega
denega verb grupa I conjugarea I
Intrare: denegare
denegare substantiv feminin