denegație sf At: HELIADE, O. II, 360 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr dénégation] (Îvr) Negare.

DENEGÁȚIE, denegații, s. f. (Înv.) Denegare. – Din fr. dénégation.

DENEGÁȚIE, denegații, s. f. Denegare. – Din fr. dénégation.

denegáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. denegáția (-ți-a), g.-d. art. denegáției; pl. denegáții, art. denegáțiile (-ți-i-)

denegáție s. f. → negație

DENEGÁȚIE s.f. Denegare. [Gen. -iei, var. denegațiune s.f. / cf. lat. denegatio, it. denegazione].

DENEGÁȚIE s. f. negare în justiție. (< fr. dénégation)

*denegațiúne f. (lat. denegátio, -ónis). Acțiunea de a denega. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.