Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru denatura

denatur├í vt (a) [At: HELIADE, PARALELISM I, 49/7 / V: (├«nv) desn~, desn─â~ / Pzi: ~rez / E: fr d├ęnaturer] 1 A ad─âuga unui produs o substan╚Ť─â str─âin─â, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat ini╚Ťial. 2 (Fig) A schimba (inten╚Ťionat) ├«n╚Ťelesul normal sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc. Si: a deforma (2), a altera (9-10), a falsifica.
DENATUR├ü, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (inten╚Ťionat) ├«n╚Ťelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A ad─âuga unui produs o substan╚Ť─â str─âin─â, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat ini╚Ťial. ÔÇô Din fr. d├ęnaturer.
DENATUR├ü, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (inten╚Ťionat) ├«n╚Ťelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A ad─âuga unui produs o substan╚Ť─â str─âin─â, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat ini╚Ťial. ÔÇô Din fr. d├ęnaturer.
DENATUR├ü, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (adesea inten╚Ťionat) ├«n╚Ťelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, idei, fapte etc.; a deforma, a altera, a falsifica. A separa ├«n mod rigid analiza ideilor ╚Öi a imaginilor ├«ntr-o oper─â literar─â ├«nseamn─â a denatura... principiile esteticii ╚Ötiin╚Ťifice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 361, 3/6. ├Ämi ve╚Ťi ierta numai o mic─â pledare pentru na╚Ťia mea, f─âr─â ├«ns─â s─â crede╚Ťi c─â a╚Ö denatura faptele. KOG─éLNICEANU, S. A. 64. 2. (Ind.) A ad─âuga unui produs o cantitate oarecare dintr-o substan╚Ť─â str─âin─â spre a-l face impropriu pentru destina╚Ťia ini╚Ťial─â. A denatura petrolul.
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denatur├í vb., ind. prez. 1 sg. denatur├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. denature├íz─â
DENATURÁ vb. 1. v. stâlci. 2. a altera, a contraface, a deforma, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, (fig.) a silui, (înv. fig.) a sminti, a strâmba. (~ sensul, adevărul celor spuse de cineva.)
DENATUR├ü vb. I. tr. A schimba inten╚Ťionat natura, caracterele distinctive ale unui lucru. ÔÖŽ (Fig.) A schimba caracterul unui lucru; a altera; a deforma. [< fr. d├ęnaturer, it. lat. denaturare].
DENATUR├ü vb. tr. 1. a altera natura, caracterele distinctive ale unui lucru, ├«n╚Ťelesul unui cuv├ónt, al unei idei etc.; a altera; a deforma, a falsifica. 2. a ad─âuga unui produs o cantitate oarecare dintr-o substan╚Ť─â str─âin─â, f─âc├óndu-l impropriu destina╚Ťiei ini╚Ťiale. (< fr. d├ęnaturer)
A DENATUR├ü ~├ęz tranz. 1) (substan╚Ťe, produse) A amesteca cu substan╚Ťe str─âine, modific├óndu-i natura; a falsifica. 2) fig. (sensul unor cuvinte, con╚Ťinutul unor idei etc.) A schimba ├«n mod inten╚Ťionat (mai ales ├«n scopuri necinstite); a r─âst─âlm─âci. /<fr. d├ęnaturer
denatur├á v. 1. a schimba natura: nu denatura╚Ťi cugetarea mea; 2. a lipsi de sentimentele naturale; ambi╚Ťiunea denatureaz─â inima.
*denatur├ęz v. tr. (de- ╚Öi natur─â; fr. d├ęnaturer). Schimb constitu╚Ťiunea natural─â a unu─ş lucru, de ex., amestec├«nd ├«n spirt o substan╚Ť─â care-l face impropri┼ş consuma╚Ťiuni─ş (de a fi b─âut). Fig. Falsific: a denatura o informa╚Ťiune. Corpu, stric, ├«nr─â─şesc: politica denatureaz─â caracteru.
DENATURA vb. 1. a deforma, a poci, a schimonosi, a sc├«lcia, a st├«lci, a strop╚Öi, (fig.) a schingiui. (A ~ pronun╚Ťarea cuvintelor.) 2. a altera, a contraface, a deforma, a escamota, a falsifica, a m─âslui, a mistifica, a r─âst─âlm─âci, (fig.) a silui, (├«nv. fig.) a sminti, a str├«mba. (~ sensul, adev─ârul celor spuse de cineva.)

Denatura dex online | sinonim

Denatura definitie

Intrare: denatura
denatura verb grupa I conjugarea a II-a