demoniza vt [At: BARCIANU / Pzi: ~zéz / E: demon + -iza] 1-5 (Îdt) A personifica într-un demon (1-5).

DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza.

*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză

demonizá vb., ind. prez.1 sg. demonizéz, 3 sg. și pl. demonizeáză

demonizáre s. f., g.-d. art. demonizării

DEMONIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da caracter demonic. [< demon + -iza].

DEMONIZÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a demoniza. [< demoniza].

DEMONIZÁ vb. tr. a da caracter demonic. (< demon + -iza)

demonizà v. a personifica într’un demon: poporul, demonizează febra.

*demonizéz v. tr. (vgr. daimonizo). Personific în forma unuĭ demon: poporu demonizează holera supt forma uneĭ babe.

demonizá vb. I A atrage de partea diavolului, a răului ◊ „Inteligența a fost mai curând exclusă pentru că nu putea fi demonizată.” R.lit. 36/93 p. 3 (din demon + -iza)

demonizáre s. f. Aderare la demonism, la credința în demoni ◊ „Kristian participase la ceremoniile cultului satanic, unde se vede că a avut ce învăța. La anchetă s-a stabilit că avea psihicul dereglat (demonizarea nu figurează în diagnoză), băutura fiind doar adjuvant, iar Sarsailă un banal element de decor.” R.l. 10 VI 93 p. 1(din demon + -izare)