demónic, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ici, ~ice / E: lat daemonicus] 1-5 Care aparține demonului (1-5) Si: demoniac (1-5), diabolic, mefistofelic, satanic. 6-10 Care se referă la demon (1-5) Si: demoniac (6-10), diabolic, mefistofelic, satanic. 11-15 Care este specific demonului (1-5) Si: demoniac (11-15), diabolic, mefistofelic, satanic. 16-20 Care provine de la demon (1-5) Si: demoniac (16-20), diabolic, mefistofelic, satanic.

DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus.

DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus.

DEMÓNIC, -Ă, demonici, -e, adj. De demon; diabolic, satanic. O sinistră și demonică făptură. C. PETRESCU, C. V. 285. Plec sîmbătă în patrie, și – avînd o demonică inspirație pe drum – poate mă-ntorc săptămîna viitoare. CARAGIALE, O. VII 25. Dintr-un șir de munți a zidit demonicul său palat. EMINESCU, N. 66.

demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice

demónic adj. m., pl. demónici; f. sg. demónică, pl. demónice

DEMÓNIC adj. v. diabolic.

Demonic ≠ angelic

DEMÓNIC, -Ă adj. De drac; diabolic, satanic; demoniac. [< lat. daemonicus].

DEMÓNIC, -Ă adj. diabolic; satanic; demoniac (3). (< it. demonico, lat. daemonicus)

DEMÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de demoni; propriu demonilor; diabolic; diavolesc; satanic; drăcesc. /<lat. demonicus

demoni(a)c a. posedat de un demon.

*demoniác, -ónic, -ă adj. și s. (vgr. daimoniakós, și daimonikós). Inspirat de demon, de dracu, nebun: om demoniac. Drăcesc, diabolic: rîs demoniac. Adv. a rîde demoniac.

DEMONIC adj. diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, necurat, satanic, (livr.) demoniac, mefistofelic, (înv. și pop.) satanesc, (înv.) demonicesc, mamonic, satanicesc. (Planuri ~.)