demolițiúne sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 104, 4/3 / V: ~íție / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr démolition] (Înv) 1 Demolare (1). 2 (Fig) Distrugere.

DEMOLÍȚIE s. f. v. demolițiune.

DEMOLIȚIÚNE, demolițiuni, s. f. (Rar) Demolare, dărâmare. [Pr.: -ți-u-. – Var.: demolíție s. f.] – Din fr. démolition.

DEMOLÍȚIE s. f. v. demolițiune.

DEMOLIȚIÚNE, demolițiuni, s. f. (Rar) Demolare, dărâmare. [Pr.: -ți-u-. – Var.: demolíție s. f.] – Din fr. démolition.

demolițiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. demolițiúnii; pl. demolițiúni

demolițiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. demolițiúnii; pl. demolițiúni

DEMOLÍȚIE s.f. v. demolițiune.

DEMOLIȚIÚNE s.f. (Rar) Dărâmare, demolare. [Pron. -ți-u-, var. demoliție s.f. / cf. fr. démolition].

DEMOLIȚIÚNE s. f. demolare. (< fr. démolition)

demoliți(un)e f. dărâmare.

*demolițiúne f. (lat. demolitio, -ónis). Rar. Dărămare.