demoazélă sf [At: CR (1829), 341/11 / V: (înv) da~, ~moz~, ~mose~, ~mua~, dami~ / P: ~moa~ / S și: ~ase~ / Pl: ~le / E: fr demoiselle] (Frî) Domnișoară.

DEMOAZÉLĂ, demoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. demoiselle.

DEMOAZÉLĂ, demoazele, s. f. (Franțuzism înv.) Domnișoară, fată nemăritată. – Din fr. demoiselle.

DEMOAZÉLĂ, demoazele, s. f. (Franțuzism învechit) Domnișoară. Vine cu părinții ei și o demoazelă din protipendadă. CAMIL PETRESCU, B. 37. Îi veni în minte că demoazela Agapița, de curînd ieșită din pensionat, are zestre de o mie galbeni venit pe an. NEGRUZZI, S. I 72. – Pronunțat: -moa-.

demoazélă (înv.) (-moa-) s. f., g.-d. art. demoazélei; pl. demoazéle

demoazélă s. f. (sil. -moa-), g.-d. art. demoazélei; pl. demoazéle

DEMOAZÉLĂ s. v. domnișoară, duduie.

DEMOAZÉLĂ s.f. (Rar) Domnișoară, fată nemăritată. [Pron. -moa-. / < fr. demoiselle].

demoazelă s. v. DOMNIȘOARĂ. DUDUIE.