Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

21 defini╚Ťii pentru demitere

dem├şte [At: IORGOVICI, O. 52/10 / V: (rar) di~ / Pzi: dem├şt / E: lat demittere, fr d├ęmettre] 1 vt (├Ärg; c.i. ochi, spr├óncene, bra╚Ťe etc.) A l─âsa ├«n jos. 2 vr (Trs; fig) A se cobor├« la un nivel inferior (├«ntr-o discu╚Ťie, ├«ntr-o atitudine etc.) 3 vt A ├«ndep─ârta pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o func╚Ťie etc. Si: a destitui.
dem├ştere sf [At: SBIERA, F. S. 245 / V: (├«nv) di~ / Pl: ~ri / E: demite] 1 (├Ärg; d. ochi, spr├óncene, bra╚Ťe etc.) L─âsare ├«n jos Si: demis1 (1). 2 (Trs; fig) Cobor├óre la un nivel inferior (├«ntr-o discu╚Ťie, ├«ntr-o atitudine etc.) Si: demis1 (1). 3 Destituire.
DEM├ŹTE, dem├şt, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o func╚Ťie etc.; a destitui, a concedia. ÔÇô Din fr. d├ęmettre, lat. demittere.
DEM├ŹTERE, demiteri, s. f. Ac╚Ťiunea de a demite ╚Öi rezultatul ei; destituire, concediere. ÔÇô V. demite.
DEM├ŹTE, dem├şt, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o func╚Ťie etc.; a destitui, a concedia. ÔÇô Din fr. d├ęmettre, lat. demittere.
DEM├ŹTERE, demiteri, s. f. Ac╚Ťiunea de a demite ╚Öi rezultatul ei; destituire, concediere. ÔÇô V. demite.
DEM├ŹTE, dem├şt, vb. III. Tranz. (Azi rar) A scoate, a da afar─â (pe cineva) dintr-o demnitate, dintr-o func╚Ťie etc.; a destitui, a concedia. De m├«ine po╚Ťi s─â te socote╚Öti demis. DEMETRIUS, C. 53. Sine╚Öti nu e un ministru de justi╚Ťie ca Hariton, s─â se lase demis de o gazet─â. CAMIL PETRESCU, T. I 205. ÔÇô Form─â gramatical─â: part. demis.
DEM├ŹTERE, demiteri s. f. Ac╚Ťiunea de a demite; destituire, concediere. Demitere din func╚Ťie.
dem├şte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. dem├şt, 1 pl. dem├ştem; conj. prez. 3 s─â dem├şt─â; ger. demi╚Ťß║ąnd; part. dem├şs
dem├ştere s. f., g.-d. art. dem├şterii; pl. dem├şteri
dem├şte vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. dem├şt, 1 pl. dem├ştem; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. dem├şt─â; ger. demi╚Ť├ónd; part. dem├şs
dem├ştere s. f., g.-d. art. dem├şterii; pl. dem├şteri
DEM├ŹTE vb. v. destitui.
DEM├ŹTERE s. v. destituire.
DEM├ŹTE vb. III. tr. A for╚Ťa (pe cineva) s─â-╚Öi dea demisia; a destitui. [P.i. dem├şt. / < lat. demittere, cf. fr. d├ęmettre].
DEM├ŹTERE s.f. Ac╚Ťiunea de a demite; destituire. [< demite].
DEM├ŹTE vb. tr. a destitui. (< lat. demittere, fr. d├ęmettre)
A DEM├ŹTE dem├şt tranz. (persoane) A for╚Ťa s─â-╚Öi dea demisia. /<fr. d├ęmettre, lat. demittere
*dem├şt ╚Öi dim├şt, -mis, a -m├şte v. tr. (fr. d├ę-mettre, d. lat. de-mittere, a da jos, a tr├«nti, ╚Öi di-mettere, a ├«nl─âtura; it. di-mittere, sp. dimitir). Destitu─ş: l-a demis din func╚Ťiune. V. refl. Renun╚Ť la o func╚Ťiune, demisionez: a se demite din minister. M─â retrag, m─â las de.
DEMITE vb. a destitui, a ├«ndep─ârta, a scoate, (├«nv. ╚Öi fam.) a mazili. (L-a ~ din func╚Ťie.)
DEMITERE s. destituire, ├«ndep─ârtare, scoatere, (├«nv. ╚Öi fam.) mazilire, mazilit. (~ cuiva din func╚Ťie.)

Demitere dex online | sinonim

Demitere definitie

Intrare: demite
demite verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: demitere
demitere substantiv feminin