demarcare definitie

21 definiții pentru demarcare

demarcá [At: DEX / Pzi: ~chéz / E: fr démarquer] 1 vt A trasa o linie de demarcație (6). 2 vt A delimita. 3 vt A despărți. 4 vr (Spt) A scăpa de sub supravegherea adversarului.
demarcáre sf [At: DEX / Pl: ~cắri / E: demarca] 1 Trasare a unei linii de demarcație (6) Si: demarcaj (1), demarcat1 (1), demarcație (1). 2 Delimitare. 3 Despărțire. 4 (Spt) Scăpare de sub supravegherea adversarului Si: demarcaj (4), demarcat1 (4), demarcație (4).
DEMARCÁ, demarchez, vb. I. 1. Tranz. A însemna printr-o linie de demarcație; a delimita, a despărți, a hotărnici. 2. Refl. (Sport) A scăpa de sub supravegherea adversarului. [Prez. ind. și: demárc] – Din fr. démarquer.
DEMARCÁRE, demarcări, s. f. Acțiunea de a (se) demarca și rezultatul ei. – V. demarca.
DEMARCÁ, demarchez, vb. I. 1. Tranz. A însemna printr-o linie de demarcație; a delimita, a despărți, a hotărnici. 2. Refl. (Sport) A scăpa de sub supravegherea adversarului. – Din fr. démarquer.
DEMARCÁRE, demarcări, s. f. Acțiunea de a (se) demarca și rezultatul ei. – V. demarca.
DEMARCÁ, demarchez, vb. I. 1. Tranz. A însemna printr-o linie de demarcație; a delimita, a despărți, a hotărnici. 2. Refl. (Despre un jucător de fotbal, handbal etc.) A scăpa de sub paza unui adversar, a evita acțiunea de supraveghere a adversarului.
!demarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 demarcheáză/demárcă
demarcáre s. f., g.-d. art. demarcắrii; pl. demarcắri
demarcá vb., ind. prez. 1 sg. demarchéz/ demárc, 3 sg. și pl. demarcheáză/demárcă
demarcáre s. f. → marcare
DEMARCÁ vb. v. delimita.
DEMARCÁRE s. v. delimitare.
DEMARCÁ vb. I. 1. tr. A însemna printr-o linie de demarcație; a mărgini, a separa, a delimita, a hotărnici. 2. refl. (Sport) A scăpa de sub supravegherea adversarului. [< fr. démarquer, it. demarcare].
DEMARCÁRE s.f. Acțiunea de a (se) demarca și rezultatul ei; demarcație. [< demarca].
DEMARCÁ vb. I. tr. a însemna printr-o linie de demarcație; a delimita, a despărți, a separa. II. refl. (sport) a scăpa de sub supravegherea adversarului. (< fr. démarquer)
A DEMARCÁ ~chéz tranz. A determina trasând anumite limite; a delimita; a țărmuri. /<fr. démarquer
A SE DEMARCÁ pers. 3 se ~cheáză intranz. (despre jucători de fotbal, handbal etc.) A ieși de sub supravegherea unui adversar. /<fr. démarquer
*demárc și -chéz a - v. tr. (fr. démarquer, a scoate marca de pe un lucru cu înțelesu luĭ marquer, a marca. V. marcă). Separ, hotărnicesc, delimitez.
DEMARCA vb. a circumscrie, a delimita, a hotărnici, a limita, a marca, a mărgini, (înv.) a hotărî, a semna. (~ un teren.)
DEMARCARE s. circumscriere, delimitare, demarcație, hotărnicire, limitare, marcare, mărginire. (~ a unui teren.)

demarcare dex

Intrare: demarca (1 demarc)
demarca 1 demarc verb grupa I conjugarea I
Intrare: demarcare
demarcare substantiv feminin
Intrare: demarca (1 demarchez)
demarca 1 demarchez verb grupa I conjugarea a II-a