delimitá vtr [At: GHICA, C. E. I, 151 / Pzi: ~téz / E: fr délimiter] 1-2 A (se) fixa limitele unui lucru Si: a (se) limita, a (se) mărgini, a (se) stabili. 3-4 (Fig) A (se) contura.

delimitáre sf [At: TIMPUL (1856), nr. 1, 23/8 / Pl: ~tắri / E: delimita] Fixare a limitelor unui lucru Si: (înv) delimitat1, delimitație.

DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare.

DELIMITÁRE, delimitări, s. f. Acțiunea de a (se) delimita și rezultatul ei; fixare a limitelor unui lucru. – V. delimita.

DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. – Din fr. délimiter, lat. delimitare.

DELIMITÁRE, delimitări, s. f. Acțiunea de a (se) delimita și rezultatul ei; fixare a limitelor unui lucru. – V. delimita.

DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. A stabili sau a fixa limitele, hotarele unui lucru. În fața sfaturilor populare și a organelor agricole stă sarcina de a delimita... perimetrele zonelor legumicole din jurul orașelor și centrelor muncitorești. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2883. Aceste șepte plăși sînt foarte rău delimitate. I. IONESCU, M. 99. ◊ Fig. Sferele noastre de acțiune sînt... perfect delimitate. CAMIL PETRESCU, T. II 16. ♦ A contura. Trei impresionante conuri... perfect delimitate, de parcă ar fi fost trase cu compasul, se desprind din masa celorlalți munți. BOGZA, C. O. 160.

DELIMITÁRE, delimitări, s. f. Acțiunea de a delimita, fixarea limitelor unui lucru. Parcă în volumul trei [sînt] actele privitoare la delimitarea Suriului? CAMIL PETRESCU, T. I 151.

delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză

delimitáre s. f., g.-d. art. delimitắrii; pl. delimitắri

delimitá vb., ind. prez. 1 sg. delimitéz, 3 sg. și pl. delimiteáză

delimitáre s. f. → limitare

DELIMITÁ vb. 1. a circumscrie, a demarca, a hotărnici, a limita, a marca, a mărgini, (înv.) a hotărî, a semna. (A ~ un teren.) 2. v. mărgini. 3. v. profila. 4. v. restrânge.

DELIMITÁRE s. 1. circumscriere, demarcare, demarcație, hotărnicire, limitare, marcare, mărginire. (~ unui teren.) 2. v. profilare. 3. v. restrângere.

DELIMITÁ vb. I. tr., refl. A (se) mărgini. ♦ A (se) contura. [< fr. délimiter, it. lat. delimitare].

DELIMITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) delimita și rezultatul ei. [< delimita].

DELIMITÁ vb. tr., refl. a (se) mărgini, a (se) limita, a (se) contura. (< fr. délimiter, lat. delimitare)

A DELIMITÁ ~éz tranz. 1) A determina prin trasarea anumitor limite; a demarca; a țărmuri. 2) A reduce la anumite limite; a restrânge; a limita. 3) A stabili cu exactitate; a preciza; a determina; a defini. /<fr. délimiter, lat. delimitare

A SE DELIMITÁ se ~eáză intranz. A căpăta limite precise; a se închega în contururi precise; a se profila; a se contura; a se zugrăvi; a se desena. /<fr. délimiter, lat. delimitare

delimità v. a fixa limitele.

*delimitațiúne f. (lat. de-limitátio, -ónis). Acțiunea de a delimita. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

*delimitéz v. tr. (lat. delimito, -áre, d. limes, limitis, limită). Fixez limitele, hotărnicesc.

DELIMITA vb. 1. a circumscrie, a demarca, a hotărnici, a limita, a marca, a mărgini, (înv.) a hotărî, a semna. (A ~ un teren.) 2. a limita, a mărgini, a străjui, a țărmuri. (Stîlpii de telegraf ~ șoseaua.) 3. a se contura, a se desena, a se desluși, a se distinge, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ în lumina asfințitului.) 4. a circumscrie, a limita, a restrînge. (A ~ tema lucrării la...)

DELIMITARE s. 1. circumscriere, demarcare, demarcație, hotărnicire, limitare, marcare, mărginire. (~ unui teren.) 2. conturare, evidențiere, precizare, proiilare, proiectare, reliefare. (~ ei în lumina asfințitului.) 3. circumscriere, limitare, restrîngere. (~ unei teme la...)