delicvénță sf vz delincvență

delincvénță sf [At: CĂLINESCU, I. 117 / V: ~lic~ / Pl: ~țe / E: fr délinquance] 1 Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2 Totalitate a delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă.

DELICVÉNȚĂ s. f. v. delincvență.

DELINCVÉNȚĂ, delincvențe, s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénță s. f.] – Din fr. délinquance.

DELICVÉNȚĂ s. f. v. delincvență.

DELINCVÉNȚĂ, delincvențe, s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénță s. f.] – Din fr. délinquance.

delincvénță (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvénței; pl. delincvénțe

delincvénță s. f., g.-d. art. delincvénței; pl. delincvénțe[1]

DELICVÉNȚĂ s.f. v. delincvență.

DELINCVÉNȚĂ s.f. 1. Fenomen social constând în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor și crimelor considerate pe plan social. [Var. delicvență s.f. / cf. fr. délinquance].

DELINCVÉNȚĂ s. f. totalitatea delictelor și crimelor considerate pe plan social; criminalitate, infracționism. (< fr. délinquance)

DELINCVÉNȚĂ ~e f. 1) Fenomen social constând în săvârșirea de delicte. 2) Ansamblu de delicte comise dintr-un anumit mediu pe parcursul unei perioade. /<fr. délinquance.