Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru delict

del├şct sn [At: INSTRUC╚ÜII, 17/39 / V: (├«nv) ~├şt / Pl: ~e / E: fr d├ęlit, lat delictum] 1 Fapt nepermis de legea penal─â. 2 Infrac╚Ťiune de mai mic─â gravitate, care se sanc╚Ťioneaz─â cu amend─â penal─â sau cu ├«nchisoare corec╚Ťional─â.
DEL├ŹCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de legea penal─â; infrac╚Ťiune de mai mic─â gravitate, care se sanc╚Ťioneaz─â cu amend─â penal─â sau cu ├«nchisoare corec╚Ťional─â. ÔÇô Din lat. delictum. Cf. fr. d├ęlit.
DEL├ŹCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de legea penal─â; infrac╚Ťiune de mai mic─â gravitate, care se sanc╚Ťioneaz─â cu amend─â penal─â sau cu ├«nchisoare corec╚Ťional─â. ÔÇô Din lat. delictum. Cf. fr. d├ęlit.
DEL├ŹCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de lege; infrac╚Ťiune (sanc╚Ťionat─â cu o pedeaps─â corec╚Ťional─â). V. infrac╚Ťiune, culp─â. ÔŚŐ Flagrant delict v. flagrant. Corp delict v. corp.
del├şct s. n., pl. del├şcte
del├şct s. n., pl. del├şcte
DEL├ŹCT s. (JUR.) vin─â, (├«nv.) vegheat─â. (Pentru ce ~ a fost judecat?)
DEL├ŹCT s.n. (Jur.) 1. Termen general pentru o violare a legilor penale, care se pedepse╚Öte cu ├«nchisoare, munc─â silnic─â, amend─â etc. V. contraven╚Ťie, infrac╚Ťiune, crim─â. 2. (P. ext.) Act nepermis de lege ╚Öi sanc╚Ťionat printr-o pedeaps─â corec╚Ťional─â. [< lat. delictum, cf. fr. d├ęlit].
DEL├ŹCT s. n. ├«nc─âlcare u╚Öoar─â a legii penale, sanc╚Ťionat─â cu ├«nchisoare corec╚Ťional─â sau amend─â. (< lat. delictum, fr. d├ęlict)
del├şct (del├şcte), s. n. ÔÇô Infrac╚Ťiune. Lat. delictum (sec. XIX). ÔÇô Der. delictuos, adj., din fr. d├ęlicteux.
DEL├ŹCT ~e n. 1) ├Änc─âlcare a legii, pedepsit─â cu amend─â penal─â sau cu ├«nchisoare corec╚Ťional─â; infrac╚Ťiune de gravitate medie. ÔŚŐ Corp ~ dovad─â material─â de violare a legii. 2) Act nepermis de lege ╚Öi sanc╚Ťionat printr-o pedeaps─â corec╚Ťional─â. ÔŚŐ In flagrant ~ ├«n momentul comiterii unui act nepermis. /<fr. d├ęlit, lat. delictum
delict m. 1. c─âlcare de lege; corpul delictului, ceea ce serv─â materialice╚Öte a-l dovedi; 2. fapt pedepsit de tribunalul corec╚Ťional; flagrant delict, constatat asupra faptului.
*del├şct n., pl. e (lat. de-lictum. V. delinc┼şent). C─âlcare de lege ma─ş mic─â de c├«t crima, dar tot grav─â. Corpu delictulu─ş, ob─şectu cu care sÔÇÖa comis delictu (de ex., o arm─â, o scrisoare, ni╚Öte otrav─â). A prinde ├«n flagrant delict, a prinde asupra faptulu─ş, chear c├«nd se comitea delictu (a z─âpsi).
DELICT s. (JUR.) vină, (înv.) vegheată. (Pentru ce ~ a fost judecat?)

Delict dex online | sinonim

Delict definitie

Intrare: delict
delict substantiv neutru