delăsare definitie

2 intrări

21 definiții pentru delăsare

delăsá [At: HELIADE, O. I, 309 / Pzi: delás / E: de- + lăsa] 1 vt (Înv) A părăsi. 2 vr A dovedi nepăsare față de o treabă începută Si: a neglija. 3 vr A abandona o treabă începută. 4 vr A-și neglija ținuta, aspectul.
delăsáre sf [At: HELIADE, O. II, 357 / Pl: ~sắri / E: delăsa] 1 (Înv) Părăsire. 2 Neglijare a unor treburi începute Si: delăsat1 (2). 3 Abandonare a unor treburi începute Si: delăsat1 (3). 4 Neglijare a ținutei, a aspectului personal.
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser.
DELĂSÁRE, delăsări, s. f. Faptul de a se delăsa; nepăsare, neglijență față de o muncă începută. – V. delăsa.
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser.
DELĂSÁRE, delăsări, s. f. Faptul de a se delăsa; nepăsare, neglijență față de o muncă începută. – V. delăsa.
DELĂSÁ vb. I. (Folosit mai ales la perf. c.) Refl. A dovedi nepăsare, neglijență, lipsă de interes față de o sarcină sau de o muncă începută. ♦ Tranz. (Cu privire la o sarcină, la o muncă începută) A lăsa în părăsire, a neglija.
DELĂSÁRE, delăsări, s. f. Faptul de a (se) delăsa; nepăsare, neglijență, lipsă de interes față de o sarcină sau de o muncă începută. Partidul cheamă pe membrii săi și pe toți oamenii muncii să întărească necontenit statul de democrație populară prin aplicarea fermă a tuturor legilor și combaterea oricărei manifestări de slăbire a disciplinei de stat, a oricărei tendințe de delăsare și moleșeală în îndeplinirea sarcinilor de stat. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2365. Oltul străbate lumea, viața lui semănînd tot timpul cu a unui om care își trăiește destinul în mod patetic, cu izbucniri frenetice și delăsări cumplite. BOGZA, C. O. 143.
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsáre s. f., g.-d. art. delăsắrii; pl. delăsắri
delăsá vb. → lăsa
delăsáre s. f., g.-d. art. delăsării; pl. delăsări
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse (DOOM2, 2005)
DELĂSÁRE s. 1. v. indiferență. 2. v. neglijență.
DELĂSÁ vb. I. refl. A dovedi nepăsare, a se lăsa de, a neglija, a părăsi o muncă începută. [P.i. delás, se conjugă ca lăsa. / Cf. fr. délaisser].
DELĂSÁRE s.f. Faptul de a se delăsa; nepăsare, neglijență. [< delăsa].
DELĂSÁ vb. refl. a dovedi nepăsare, a părăsi o muncă începută. (< fr. délaisser)
A SE DELĂSÁ mă delás intranz. 1) A deveni nepăsător față de propria sa persoană. 2) A manifesta nepăsare față de o lucrare începută. /<fr. délaisser
delăsá v. a lăsa cu totul, a părăsi: le delasă ’ncetinel EM.
*delás a -lăsá v. tr. (de și las, după fr. délaisser). Barb. Părăsesc, las o persoană, un lucru.
DELĂSARE s. apatie, indiferență, indolență, inerție, insensibilitate, nepăsare, pasivitate, placiditate, tembelism, (livr.) impasibilitate, prostrație, (rar) indiferentism, neîngrijire, pasivism, (înv.) negrijă, negrijință, tembelîc, (grecism înv.) adiaforie, (fig.) răceală. (Stare de totală ~.)

delăsare dex

Intrare: delăsa
delăsa verb grupa I conjugarea I
Intrare: delăsare
delăsare substantiv feminin