dejugare definitie

2 intrări

16 definiții pentru dejugare

dejugá [At: VARLAAM, C. 249 / V: dezj~, (îvp) desj~, (înv) degiugá, ~jgiun~, dijiugá, (reg) dăj~ / Pzi: ~jug / E: lat desiungere] 1 vt (C.i. vite) A scoate din jug. 2 vt (Pfm; îe) A ~ boii de la car A termina. 3 vt (Înv; fig) A dezrobi. 4 vi (Rar; fig) A ajunge undeva Si: a se așeza, a poposi. 5-6 vi (Reg; îe) A ~ rău (sau la moara frântă) A nimeri la un om rău sau într-un moment nepotrivit. 7 vi (Reg; îe) A ~ la (un) noroc A merge la întâmplare.
dejugáre sf [At: RUS, I. III, 261/10 / Pl: ~gări / E: dejuga] 1 Scoatere a boilor din jug Si: dejugat1. 2 (Înv; fig) Dezrobire. 3 (Rar; fig) Poposire.
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare.
DEJUGÁRE, dejugări, s. f. Acțiunea de a dejuga; scoaterea boilor din jug; dejugat. – V. dejuga.
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boul din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare.
DEJUGÁRE, dejugări, s. f. Acțiunea de a dejuga; scoaterea boilor din jug; dejugat. – V. dejuga.
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. Fără să dejuge boii, începe a tăie copacul, să cadă în car deodată. CREANGĂ, P. 46. După ce dejugă boii și-i dă în ocol... se duce în casă. ȘEZ. VII 134. ◊ Expr. A dejuga boii de la car = a pune capăt (în mod provizoriu) unei activități. ◊ Absol. Bejenarii dejugară, aprinseră focurile de popas și mîncară. GALACTION, O. I 286. O babă uscată se iuțea să închidă poarta, în vreme ce un flăcău se apucase să dejuge. REBREANU, R. I 101. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva, a poposi, a se așeza. E altă lume de cînd a dejugat moș Marin aici. VLAHUȚĂ, CL. 25. – Variantă: desjugá (SEVASTOS, C. 303, TEODORESCU, P. P. 454) vb. I.
DEJUGÁRE s. f. Acțiunea de a dejuga; scoaterea boilor din jug.
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugáre s. f., g.-d. art. dejugắrii; pl. dejugắri
dejugá vb., ind. prez. 1 sg. dejúg, 3 sg. și pl. dejúgă
dejugáre s. f., g.-d. art. dejugării; pl. dejugări
A dejuga ≠ a înjuga
A DEJUGÁ dejúg 1. tranz. (boii) A elibera din jug. 2. intranz. A se opri cu carul (într-un loc oarecare). /<lat. disjugare
dejugà v. 1. a scoate jugul; 2. fig. a se abate undeva, a se încuiba: sărăcia a dejugat la culcușul nostru ISP. [V. jug).
dejúg V. dezjug.

dejugare dex

Intrare: dejuga
dejuga verb grupa I conjugarea I
Intrare: dejugare
dejugare substantiv feminin