deism definitie

14 definiții pentru deism

deísm sn [At: I. GOLESCU, C. / P: de-ism / Pl: ~e / E: fr déisme] 1 Doctrină filozofico-religioasă, răspândită în secolele XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a universului și care admitea că lumea este supusă acțiunii legilor naturii. 2 (Pex) Teism.
DEÍSM s. n. Credință în existența unei ființe supreme, principiul și sursa oricărei realități, dar care nu intervine în ordinea naturii – Din fr. déisme.
DEÍSM s. n. Credință în existența lui Dumnezeu (fără recunoașterea revelațiilor). – Din fr. déisme.
DEÍSM s. n. Doctrină filozofică răspîndită în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea care recunoaște existența lui dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a universului și care admite că lumea este supusă acțiunii legilor naturii.
deísm s. n.
deísm s. n.
Deism ≠ ateism
DEÍSM s.n. Orientare filozofică-religioasă din sec. XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană și teza intervenției acestuia în viața naturii și a societății. [Pron. de-ism. / < fr. déisme, cf. lat. deus – zeu].
DÉISM s. n. orientare filozofico-religioasă care recunoaște existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, respingând însă ideea întruchipării lui într-o persoană și a intervenției sale în desfășurarea ulterioară a fenomenelor din univers. (< fr. déisme)
DEÍSM n. Concepție filozofică religioasă care admite existența lui Dumnezeu drept creator al universului, negând intervenția lui în dezvoltarea naturii și a societății. [Sil. de-ism] /<fr. déisme
deism n. sistema celor ce cred numai în existența unui Dumnezeu care guvernă lumea prin mijlocul unor legi invariabile (fără a admite o religiune revelată).
*deizm n. (d. deist). Teizm care nu admitea revelațiunea, ci numaĭ pe Dumnezeŭ singur și fără nicĭ un cult: Jean-Jacques Rousseau a apărat deizmu.
DEÍSM (< fr.) s. n. Credința în existența unuia sau a mai multor zei. ♦ (În sec. 17-18) Credința în existența unei ființe supreme care este principiul și sursa oricărei realități, dar care nu intervine în ordinea naturii și a societății, acestea funcționând autonom în afara creației primordiale (Voltaire, J.-J. Rousseau, B. Franklin, Th. Jefferson). ◊ Deismul englez = mișcare religioasă din sec. 17-18 care a accentuat religia naturală și a respins revelația, dogmele, urmărind stabilirea unor temeiuri raționale pentru credința în existența lui Dumnezeu (H. de Cherbury, M. Tindal, A. Collins).
deísm s. n. Concepție filozofică-religioasă, fondată de Herbert of Cherbury (sec. 17), care respinge orice dogmă a religiilor oficiale, reducând religia la un fenomen decurgând din însăși natura omenească; afirmă existența lui Dumnezeu numai drept cauză primară a lumii și a omului, dar respinge providența lui Dumnezeu, negând prezența și lucrarea Lui în lume și în viața omului. Este contrar teismului. – Din fr. déisme.

deism dex

Intrare: deism
deism substantiv neutru