Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

21 defini╚Ťii pentru deificare

deifica vt [At: NEGULICI / P: de-i~ / Pzi: ~├şfic ╚Öi (├«vr) ~ic├ęz / E: fr d├ęifier, lat deificare] (Liv) 1 A considera ceva sau pe cineva ca fiind zeu Si: (├«nv) a deiface (1). 2-3 A atribui puteri divine (unui obiect sau) unei fiin╚Ťe Si: a zeifica, (├«nv) a deiface (2-3). 4 (Fig) A cinsti peste m─âsur─â.
deific├íre sf [At: MDENC / P: de-i~ / Pl: ~cß║»ri / E: deifica] 1-2 Considerare (a unui obiect sau) a unei fiin╚Ťe drept zeu Si: deificat1 (1-2), (├«nv) deifica╚Ťie (1-2), (├«vr) deifacere (1-2). 3-4 Atribuire a unor puteri divine (unui obiect sau) unei fiin╚Ťe Si: deificat1 (3-4), (├«nv) deifica╚Ťie (3-4), (├«vr) deifacere (3-4). 5 (Fig) Cinstire peste m─âsur─â Si: deificat1 (5), (├«nv) deifica╚Ťie (5).
DEIFIC├ü, de├şfic, vb. I. Tranz. A atribui putere divin─â unei fiin╚Ťe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] ÔÇô Din lat. deificare, fr. d├ęifier.
DEIFIC├üRE, deific─âri, s. f. Faptul de a deifica. [Pr.: -de-i-] ÔÇô V. deifica.
DEIFIC├ü, de├şfic, vb. I. Tranz. A atribui putere divin─â unei fiin╚Ťe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] ÔÇô Din lat. deificare, fr. d├ęifier.
DEIFIC├üRE, deific─âri, s. f. Faptul de a deifica. [Pr.: -de-i-] ÔÇô V. deifica.
DEIFIC├üRE, deific─âri, s. f. Atribuire a puterii divine unei fiin╚Ťe sau unui obiect.
deific├í (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 de├şfic─â
deificáre (de-i-) s. f., g.-d. art. deificắrii; pl. deificắri
deific├í vb. (sil. de-i-), ind. prez. 1 sg. de├şfic, 3 sg. ╚Öi pl. de├şfic─â
deificáre s. f. (sil. de-i-), g.-d. art. deificării; pl. deificări
DEIFICÁ vb. v. zeifica.
DEIFICÁRE s. v. zeificare.
DEIFIC├ü vb. I. tr. (Liv.) A atribui putere divin─â unei fiin╚Ťe sau unui lucru; a zeifica. [Pron. de-i-, p.i. de├şfic. / < it., lat. deificare].
DEIFICÁRE s.f. (Liv.) Faptul de a deifica; zeificare. [Pron. de-i-. / < deifica].
DEIFIC├ü vb. tr. 1. a atribui putere divin─â unei fiin╚Ťe sau unui lucru; a zeifica. 2. (fig.) a diviniza. (lat. deificare, fr. d├ęifier)
A DEIFIC├ü de├şfic tranz. 1) (fiin╚Ťe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admira╚Ťie exagerat─â; a iubi ca pe un zeu; a adora; a zeifica; a diviniza; a idolatriza; a venera. 2) (fiin╚Ťe) A trece ├«n r├óndul zeit─â╚Ťilor; a diviniza; a zeifica; a idolatriza. [Sil. de-i-] /<lat. deificare, fr. d├ęifier
deificà v. 1. a pune în numărul zeilor; 2. fig. a lăuda peste măsură.
*de├şfic, a -├í v. tr. (lat. dei-fico, -fi-c├íre, d. deus, ze┼ş, ╚Öi fic, ca ├«n edi-fic). Pun ├«n num─âru zeilor. Fig. Laud peste m─âsur─â. V. apoteozez.
DEIFICA vb. a diviniza, a zeifica, (├«nv.) a indumnezei. (A ~ o fiin╚Ť─â muritoare.)
DEIFICARE s. divinizare, zeificare, (înv.) îndumnezeire. (~ unui muritor.)

Deificare dex online | sinonim

Deificare definitie

Intrare: deifica
deifica verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: de-i-
Intrare: deificare
deificare substantiv feminin
  • silabisire: de-i-