deifica vt [At: NEGULICI / P: de-i~ / Pzi: ~ífic și (îvr) ~icéz / E: fr déifier, lat deificare] (Liv) 1 A considera ceva sau pe cineva ca fiind zeu Si: (înv) a deiface (1). 2-3 A atribui puteri divine (unui obiect sau) unei ființe Si: a zeifica, (înv) a deiface (2-3). 4 (Fig) A cinsti peste măsură.

deificáre sf [At: MDENC / P: de-i~ / Pl: ~cắri / E: deifica] 1-2 Considerare (a unui obiect sau) a unei ființe drept zeu Si: deificat1 (1-2), (înv) deificație (1-2), (îvr) deifacere (1-2). 3-4 Atribuire a unor puteri divine (unui obiect sau) unei ființe Si: deificat1 (3-4), (înv) deificație (3-4), (îvr) deifacere (3-4). 5 (Fig) Cinstire peste măsură Si: deificat1 (5), (înv) deificație (5).

DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier.

DEIFICÁRE, deificări, s. f. Faptul de a deifica. [Pr.: -de-i-] – V. deifica.

DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier.

DEIFICÁRE, deificări, s. f. Faptul de a deifica. [Pr.: -de-i-] – V. deifica.

DEIFICÁRE, deificări, s. f. Atribuire a puterii divine unei ființe sau unui obiect.

deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică

deificáre (de-i-) s. f., g.-d. art. deificắrii; pl. deificắri

deificá vb. (sil. de-i-), ind. prez. 1 sg. deífic, 3 sg. și pl. deífică

deificáre s. f. (sil. de-i-), g.-d. art. deificării; pl. deificări

DEIFICÁ vb. v. zeifica.

DEIFICÁRE s. v. zeificare.

DEIFICÁ vb. I. tr. (Liv.) A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pron. de-i-, p.i. deífic. / < it., lat. deificare].

DEIFICÁRE s.f. (Liv.) Faptul de a deifica; zeificare. [Pron. de-i-. / < deifica].

DEIFICÁ vb. tr. 1. a atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. 2. (fig.) a diviniza. (lat. deificare, fr. déifier)

A DEIFICÁ deífic tranz. 1) (ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a iubi ca pe un zeu; a adora; a zeifica; a diviniza; a idolatriza; a venera. 2) (ființe) A trece în rândul zeităților; a diviniza; a zeifica; a idolatriza. [Sil. de-i-] /<lat. deificare, fr. déifier

deificà v. 1. a pune în numărul zeilor; 2. fig. a lăuda peste măsură.

*deífic, a -á v. tr. (lat. dei-fico, -fi-cáre, d. deus, zeŭ, și fic, ca în edi-fic). Pun în număru zeilor. Fig. Laud peste măsură. V. apoteozez.

DEIFICA vb. a diviniza, a zeifica, (înv.) a indumnezei. (A ~ o ființă muritoare.)

DEIFICARE s. divinizare, zeificare, (înv.) îndumnezeire. (~ unui muritor.)