degerătúră sf [At: LB / V: (reg) dig~, digir~ / Pl: ~ri / E: digera + -tură] 1-7 Degerare (1-7). 8-9 (Inflamație sau) leziune provocată de acțiunea frigului asupra țesuturilor. 10 (Pex) Parte a corpului care a degerat. 11 (Reg) Boală de vite nedefinită mai îndeaproape. 12 (Trs) Arătură de toamnă.

DEGERĂTÚRĂ, degerături, s. f. Inflamație, iritație, rană, leziune provocată de acțiunea frigului asupra țesuturilor. – Degera + suf. -ătură.

DEGERĂTÚRĂ, degerături, s. f. Inflamație, iritație, rană, leziune provocată de acțiunea frigului asupra țesuturilor. – Degera + suf. -ătură.

DEGERĂTÚRĂ, degerături, s. f. Iritație, rană produsă prin degerare. Alifie pentru degerături.

degerătúră s. f., g.-d. art. degerătúrii; pl. degerătúri

degerătúră s. f., g.-d. art. degerătúrii; pl. degerătúri

DEGERĂTÚRĂ ~i f. Leziune provocată de acțiunea gerului. /a degera + suf. ~ătură