Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru degenerescență

degenerescénță sf [At: MAN. SĂNĂT. 149/18 / V: (îvr) desg~, ~cín~ / Pl: ~țe / E: fr dégénérescence] 1-8 Modificare patologică regresivă, (anatomică și) funcțională, (a unui țesut sau) a unui organ, ca urmare (a suprimării legăturii lor cu sistemul nervos sau) (cu circulația sanguină), (a unei intoxicații grave a organismului sau) a unui deficit de metabolism Si: (înv) degenerație (9-16). 9-16 (Pex) Tendință de degenerare (1-8).
DEGENERESCÉNȚĂ, degenerescențe, s. f. Modificarea patologică regresivă, anatomică și funcțională, a unui țesut sau a unui organ, ca urmare a suprimării legăturii lor cu sistemul nervos sau cu circulația sangvină, a unei intoxicații grave a organismului sau a unui deficit de metabolism; degenerare. – Din fr. dégénérescence.
DEGENERESCÉNȚĂ, degenerescențe, s. f. Modificarea patologică regresivă, anatomică și funcțională, a unui țesut sau a unui organ, ca urmare a suprimării legăturii lor cu sistemul nervos sau cu circulația sangvină, a unei intoxicații grave a organismului sau a unui deficit de metabolism; degenerare. – Din fr. dégénérescence.
DEGENERESCÉNȚĂ, degenerescențe, s. f. Tendința de a degenera; degenerare. Întrebuințarea permanentă a alcoolului adeseori produce așa numita degenerescență grăsoasă a mușchiului cardiac. ANATOMIA 65. ◊ Fig. Decadența modernă aparține aceluiași curent pe care l-am studiat; e degenerescența lui. GHEREA, ST. CR. III 104.
degenerescénță s. f., g.-d. art. degenerescénței; pl. degenerescénțe
degenerescénță s. f., g.-d. art. degenerescénței; pl. degenerescénțe
DEGENERESCÉNȚĂ s. v. atrofie.
DEGENERESCÉNȚĂ s.f. 1. Tendință de degenerare. ♦ Modificare patologică regresivă a unui țesut sau organ. 2. (Mat.) Existența mai multor funcții proprii corespunzătoare unei singure valori proprii a unui operator. [Cf. fr. dégénérescence].
DEGENERESCÉNȚĂ s. f. 1. tendință de degenerare. ◊ modificare patologică regresivă a unui țesut sau organ. 2. (mat.) existența mai multor funcții proprii, corespunzătoare unei singure valori proprii unui operator. (< fr. dégénérescence)
DEGENERESCÉNȚĂ ~e f. 1) Tendință de degenerare. 2) med. Modificare regresivă a unui țesut sau a unui organ, susținută de perturbarea funcțiilor acestora. /<fr. dégénérescence
degenerescență f. tendență de a degenera.
degenerescénță f. pl. e (fr. dégénérescense). Barb. Degenerare.
DEGENERESCENȚĂ s. (MED.) atrofie, atrofiere, degenerare, degenerație. (~ unui organ.)
DEGENERESCÉNȚĂ (< fr.) s. f. 1. (BIOL.) Transformare a unei structuri biologice organizate într-o structură ce și-a pierdut atât caracterele distincte cât și funcția normală. 2. (MED.) Modificare patologică regresivă a unui țesut sau a unui organ, ca urmare a suprimării legăturii cu sistemul nervos sau cu circulația sangvină, a unei intoxicații grave a organismului sau a unui deficit de metabolism (ex. d. grasă, d. amiloidă etc.). 3. (PSIH.) Degradare mentală și morală. 4. (MAT., FIZ.) Existența mai multor funcții proprii corespunzătoare unei singure valori proprii a unui operator.

degenerescență definitie

degenerescență dex

Intrare: degenerescență
degenerescență substantiv feminin