degenerare definitie

2 intrări

24 definiții pentru degenerare

degenerá vi [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) deje~ / Pzi: ~réz / E: fr dégénérer, lat degenerare] 1-8 A pierde, (total sau) parțial, unele însușiri (morfologice sau) funcționale caracteristice genului sau speciei, în urma acțiunii unor factori (de mediu sau) ereditari. 9-12 (Fig) A se schimba în (mai) (rău sau) în (mai) grav, pierzând caracterul inițial. 13-14 (Fig) A ajunge într-o stare (mai) rea Si: a decădea.
degeneráre sf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~rắri / E: degenera] 1-8 Pierdere (totală sau) parțială a unor însușiri (morfologice sau) funcționale caracteristice genului sau speciei, în urma acțiunii unor factori (de mediu sau) ereditari Si: degenerat1 (1-8), (înv) degenerație (1-8). 9-12 (Fig) Schimbare în (mai) (rău sau) în (mai) grav, pierzând caracterul inițial Si: degenerat1 (9-12). 13-14 (Fig) Ajungere într-o stare (mai) rea Si: decădere, degenerat1 (13-14).
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare.
DEGENERÁRE, degenerări, s. f. Faptul de a degenera; decădere, stricare, degenerescență, degenerație. – V. degenera.
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare.
DEGENERÁRE, degenerări, s. f. Faptul de a degenera; decădere, stricare, degenerescență, degenerație. – V. degenera.
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde însușirile biologice sau psihice (caracteristice genului sau speciei); a decădea. Unele plante degenerează din cauza condițiilor nefavorabile de dezvoltare. ▭ Lumei să arătăm că nu am degenerat. ALEXANDRESCU, M. 241. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, primejdios, pierzînd aspectul sau caracterul inițial. Cearta a degenerat în bătaie.
DEGENERÁRE s. f. Faptul de a degenera; declin, decădere (fizică sau psihică). Se numea Alfons și reprezenta ultima fază de degenerare a uneia din cele mai vechi și mai aristocratice familii din țară. VLAHUȚĂ, O. A. II 60. ◊ Fig. Decadentismul modern nu e altceva decît degenerarea liricii moderne înseși. GHEREA, ST. CR. III 178.
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degeneráre s. f., g.-d. art. degenerắrii; pl. degenerắri
degenerá vb., ind. prez. 1 sg. degeneréz, 3 sg. și pl. degenereáză; conj. prez. 3 sg. și pl. degeneréze; ger. degenerând
degeneráre s. f. → generare
DEGENERÁ vb. 1. v. atrofia. 2. v. pipernici.
DEGENERÁRE s. 1. v. atrofie. 2. v. pipernicire.
DEGENERÁ vb. I. intr. 1. A se depărta de tipul primitiv, pierzând din calități, din valoare. 2. (Fig.) A se schimba în rău; a decădea. [< fr. dégénérer, it., lat. degenerare].
DEGENERÁRE s.f. Acțiunea de a degenera și rezultatul ei; decădere; stricare, degenerescență; degenerație. [< degenera].
DEGENERÁ vb. intr. 1. a se depărta de tipul primar, pierzând din calități, din valoare. 2. (fig.) a se schimba în rău; a se degrada, a decădea. (< fr. dégénérer, lat. degenerare)
A DEGENERÁ ~éz intranz. 1) A pierde (total sau parțial) însușirile naturale caracteristice speciei sau genului. 2) A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a regresa; a decădea. 3) fig. A ajunge în stare de declin moral; a se degrada; a decădea; a se perverti; a se declasa; a se corupe; a se vicia. /<fr. dégénérer, lat. degenerare
degenerà v. 1. a se depărta dela tipul primitiv; 2. a pierde din valoarea, din forța, din calitățile sale: măgarul a degenerat în climele noastre; 3. a se schimbă din bine în rău, din rău în mai rău: acest guturaiu degenerează în catar.
degenerare f. acțiunea de a degenera și starea celui ce degenerează.
*degenerațiúne f. (lat. degenerátio, -ónis). Acțiunea de a degenera și starea ființeĭ degenerate. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.
*degeneréz v. intr. (lat. degénero, -áre, d. genus, géneris, gen, rasă, neam). Îmĭ stric forma, perd valoarea, forța, calitățile: măgaru a degenerat în climele noastre. Mî schimb în răŭ, mă agravez: guturaĭu a degenerat în catar, cearta în bătaĭe.
DEGENERA vb. 1. (MED.) a se atrofia, (înv. și pop.) a seca, a se usca. (I-a ~ un organ.) 2. a se chirci, a se închirci, a se pipernici, a se sfriji, a se zgîrci, (înv. și reg.) a scădea, (reg.) a se izini, a se șiștăvi, (prin Ban.) a se micicula, (Mold. și Bucov.) a se prizări, (prin Olt.) a se tîrcăvi. (Planta a ~.)
DEGENERARE s. 1. (MED.) atrofie, atrofiere, degenerație, degenerescență. (~ a unui organ.) 2. chircire, închircire, pipernicire, sfrijire, (reg.) șiștăvire. (~ a unei plante.)

degenerare dex

Intrare: degenera
degenera verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: degenerare
degenerare substantiv feminin