degenerație sf [At: CR (1830), 1091/10 / V: ~iune, (îvr) ~răciune, ~rățiune, ~ghe~ / Pl: ~ii / E: fr dégénération, ger Degeneration] (Înv) 1-8 Degenerare (1-8). 9-16 Degenerescență (1-8).[1] modificată

DEGENERÁȚIE, degenerații, s. f. (Rar) Degenerare. – Din fr. dégénération.

DEGENERÁȚIE, degenerații, s. f. (Rar) Degenerare. – Din fr. dégénération.

degeneráție (rar) (-ți-e) s. f., art. degeneráția (-ți-a), g.-d. art. degeneráției; pl. degeneráții, art. degeneráțiile (-ți-i-)

degeneráție s. f. → generație

DEGENERÁȚIE s. v. atrofie.

DEGENERÁȚIE s.f. (Rar] Degenerare, decădere. [Gen. -iei, var. degenerațiune s.f. / cf. fr. dégénération, it. degenerazione].

DEGENERÁȚIE s. f. degenerare. (< fr. dégénération)

*degenerațiúne f. (lat. degenerátio, -ónis). Acțiunea de a degenera și starea ființeĭ degenerate. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

DEGENERAȚIE s. (MED.) atrofie, atrofiere, degenerare, degenerescență. (~ unui organ.)