Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

13 defini╚Ťii pentru defulare

deful├í [At: DN3 / Pzi: ~l├ęz / E: fr d├ęfouler] 1-2 vt (Psh; d. oameni) A manifesta liber ideile sau tendin╚Ťele refulate ├«n subcon╚Ötient. 3 vr (Psh; d. idei sau tendin╚Ťe refulate ├«n subcon╚Ötient) A se manifesta. 4 vr (Fam) A-╚Öi desc─ârca sufletul.
deful├íre sf [At: DN3 / Pl: ~lß║»ri / E: defula] 1 (Psh) Manifestare liber─â a ideilor ╚Öi tendin╚Ťelor refulate ├«n subcon╚Ötient Si: defulat1 (1). 2 (Fam) Desc─ârcare a sufletului Si: defulat1 (2).
DEFUL├ü, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendin╚Ťelor refulate ├«n subcon╚Ötient. ÔÖŽ (Fam.) A-╚Öi desc─ârca sufletul. ÔÇô Din fr. d├ęfouler.
DEFUL├üRE, deful─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a defula ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. defula.
DEFUL├ü, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendin╚Ťelor refulate ├«n subcon╚Ötient. ÔÖŽ (Fam.) A-╚Öi desc─ârca sufletul. ÔÇô Din fr. d├ęfouler.
DEFUL├üRE, deful─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a defula ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. defula.
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
*defuláre s. f., g.-d. art. defulắrii; pl. defulắri
deful├í vb., ind. prez.1 sg. deful├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. defule├íz─â
defuláre s. f., g.-d. art. defulării, pl. defulări
DEFUL├ü vb. I. refl. (Fran╚Ťuzism) A se l─âsa purtat de st─âri afective; a-╚Öi da drumul. [< fr. (se) d├ęfouler].
DEFUL├üRE s.f. Revenire ├«n con╚Ötiin╚Ť─â a unui fapt emo╚Ťional refulat ├«n incon╚Ötient. [< defula, dup─â fr. d├ęfoulement].
DEFUL├ü vb. I. tr. a da curs liber ideilor ╚Öi tendin╚Ťelor refulate ├«n subcon╚Ötient. II. refl. (fam.) a se l─âsa purtat de st─âri afective; a-╚Öi desc─ârca sufletul. (< fr. d├ęfouler)

Defulare dex online | sinonim

Defulare definitie

Intrare: defula
defula verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: defulare
defulare substantiv feminin