defulá [At: DN3 / Pzi: ~léz / E: fr défouler] 1-2 vt (Psh; d. oameni) A manifesta liber ideile sau tendințele refulate în subconștient. 3 vr (Psh; d. idei sau tendințe refulate în subconștient) A se manifesta. 4 vr (Fam) A-și descărca sufletul.

defuláre sf [At: DN3 / Pl: ~lắri / E: defula] 1 (Psh) Manifestare liberă a ideilor și tendințelor refulate în subconștient Si: defulat1 (1). 2 (Fam) Descărcare a sufletului Si: defulat1 (2).

DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler.

DEFULÁRE, defulări, s. f. Acțiunea de a defula și rezultatul ei. – V. defula.

DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler.

DEFULÁRE, defulări, s. f. Acțiunea de a defula și rezultatul ei. – V. defula.

*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză

*defuláre s. f., g.-d. art. defulắrii; pl. defulắri

defulá vb., ind. prez.1 sg. defuléz, 3 sg. și pl. defuleáză

defuláre s. f., g.-d. art. defulării, pl. defulări

DEFULÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lăsa purtat de stări afective; a-și da drumul. [< fr. (se) défouler].

DEFULÁRE s.f. Revenire în conștiință a unui fapt emoțional refulat în inconștient. [< defula, după fr. défoulement].

DEFULÁ vb. I. tr. a da curs liber ideilor și tendințelor refulate în subconștient. II. refl. (fam.) a se lăsa purtat de stări afective; a-și descărca sufletul. (< fr. défouler)