defrișa vt [At: I. IONESCU, M. 43 / Pzi: ~șéz / E: fr défricher] 1 (C.i. păduri) A înlătura prin tăiere sau ardere, spre a elibera terenul și a-l face propriu pentru agricultură, construcții etc. 2 (C.i. terenuri) A curăța de arbori sau resturi lemnoase Si: a despăduri, (reg) a lăzui. 3 (Pex) A desțeleni.

defrișát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: defrișa] 1-2 Defrișare (1-2). 3 (Pex) Desțelenire. 4 Defrișare (4).

defrișát2, ~ă a [At: RALEA, O. 121 / Pl: ~ați, ~e / E: defrișa] 1 (D. arbori) Înlăturat de pe un teren, pentru a-l face propriu agriculturii, construcțiilor etc. 2 (D. terenuri) Redat agriculturii prin înlăturarea arborilor și resturilor lemnoase. 3 (Pex) Desțelenit2.

DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher.

DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.

DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher.

DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.

DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A face propriu pentru agricultură, pentru pășunat sau pentru construcții un loc necultivat, prin tăierea și înlăturarea arborilor și a celorlalte plante lemnoase. V. lăzui.

DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. Făcut propriu pentru agricultură, pentru pășunat sau pentru construcții. Terenuri defrișate.

defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd

defrișá vb. (sil. -fri-), ind. prez. 1 sg. defrișéz, 3 sg. și pl. defrișeáză, 1 pl. defrișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. defrișéze; ger. defrișând

DEFRIȘÁ vb. (SILV.) a despăduri, (reg.) a târși, (Transilv. și Bucov.) a lăzui, (înv.) a cura. (A ~ un teren împădurit.)

DEFRIȘÁT adj. (SILV.) despădurit, (înv.) săciuit, târșit. (Un loc ~.)

DEFRIȘÁT s. v. defrișare.

DEFRIȘÁ vb. I. tr. A tăia și a înlătura arborii dintr-o pădure spre a obține un teren propriu pentru agricultură, pentru pășunat etc. [< fr. défricher].

DEFRIȘÁT s.n. Defrișare. ◊ Mașină de defrișat = mașină forestieră folosită pentru smulgerea cioatelor din sol după tăierea arborilor; defrișator. [< defrișa].

DEFRIȘÁ vb. tr. 1. a înlătura prin tăiere arborii dintr-o anumită porțiune de pădure; a despăduri. 2. (fig.) a descurca, a lămuri, a limpezi (o problemă); a aborda punctele esențiale, fără a trata fondul. (< fr. défricher)

A DEFRIȘÁ ~éz tranz. (terenuri) A lipsi de arbori și arbuști prin tăiere sau prin ardere, spre a face bun pentru agricultură, construcții sau pentru reîmpădurire; a despăduri. /<fr. défricher

*defrișéz v. tr. (fr. défricher, d. friche, țelină, teren necultivat). Barb. Desțelenesc.

DEFRIȘA vb. a despăduri, (reg.) a tîrși, (Transilv. și Bucov.) a lăzui, (înv.) a cura. (A ~ un teren împădurit.)

DEFRIȘAT adj. despădurit, (înv.) săciuit, tîrșit. (Un loc ~.)

DEFRIȘAT s. defrișare, despădurire, (prin sudul Transilv.) săciuit. (~ unui loc.)