defrișare definitie

2 intrări

21 definiții pentru defrișare

defrișa vt [At: I. IONESCU, M. 43 / Pzi: ~șéz / E: fr défricher] 1 (C.i. păduri) A înlătura prin tăiere sau ardere, spre a elibera terenul și a-l face propriu pentru agricultură, construcții etc. 2 (C.i. terenuri) A curăța de arbori sau resturi lemnoase Si: a despăduri, (reg) a lăzui. 3 (Pex) A desțeleni.
defrișáre sf [At: I. IONESCU, M. 350 / Pl: ~șắri / E: defrișa] 1 Înlăturare a pădurilor, prin tăiere sau ardere, spre a elibera terenul pentru agricultură, construcții etc. Si: defrișat1 (1). 2 Curățare a unui teren de arbori sau resturi lemnoase Si: defrișat1 (2), despădurire, (reg) lăzuire. 3 (Pex) Desțelenire. 4 (Rar) Exploatare a lemnului Si: defrișat1 (4).
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher.
DEFRIȘÁRE, defrișări, s. f. Acțiunea de a defrișa și rezultatul ei. – V. defrișa.
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher.
DEFRIȘÁRE, defrișări, s. f. Acțiunea de a defrișa și rezultatul ei. – V. defrișa.
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A face propriu pentru agricultură, pentru pășunat sau pentru construcții un loc necultivat, prin tăierea și înlăturarea arborilor și a celorlalte plante lemnoase. V. lăzui.
DEFRIȘÁRE, defrișări, s. f. Acțiunea de a defrișa. Defrișarea locului și facerea drumurilor. BART, E. 281.
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișáre (de-fri-) s. f., g.-d. art. defrișắrii; pl. defrișắri
defrișá vb. (sil. -fri-), ind. prez. 1 sg. defrișéz, 3 sg. și pl. defrișeáză, 1 pl. defrișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. defrișéze; ger. defrișând
defrișáre s. f. (sil. -fri-), g.-d. art. defrișării; pl. defrișări
DEFRIȘÁ vb. (SILV.) a despăduri, (reg.) a târși, (Transilv. și Bucov.) a lăzui, (înv.) a cura. (A ~ un teren împădurit.)
DEFRIȘÁRE s. (SILV.) defrișat, despădurire, (prin sudul Transilv.) săciuit. (~ a unui teren împădurit.)
DEFRIȘÁ vb. I. tr. A tăia și a înlătura arborii dintr-o pădure spre a obține un teren propriu pentru agricultură, pentru pășunat etc. [< fr. défricher].
DEFRIȘÁRE s.f. Acțiunea de a defrișa și rezultatul ei; defrișat. [< defrișa].
DEFRIȘÁ vb. tr. 1. a înlătura prin tăiere arborii dintr-o anumită porțiune de pădure; a despăduri. 2. (fig.) a descurca, a lămuri, a limpezi (o problemă); a aborda punctele esențiale, fără a trata fondul. (< fr. défricher)
A DEFRIȘÁ ~éz tranz. (terenuri) A lipsi de arbori și arbuști prin tăiere sau prin ardere, spre a face bun pentru agricultură, construcții sau pentru reîmpădurire; a despăduri. /<fr. défricher
*defrișéz v. tr. (fr. défricher, d. friche, țelină, teren necultivat). Barb. Desțelenesc.
DEFRIȘA vb. a despăduri, (reg.) a tîrși, (Transilv. și Bucov.) a lăzui, (înv.) a cura. (A ~ un teren împădurit.)
DEFRIȘARE s. defrișat, despădurire, (prin sudul Transilv.) săciuit. (~ a unui teren împădurit.)

defrișare dex

Intrare: defrișa
defrișa verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -fri-
Intrare: defrișare
defrișare substantiv feminin
  • silabisire: -fri-