deformație sf [At: TURNESCU, C. 53r/14 / V: ~iune, diformațiune / Pl: ~ii / E: fr déformation, lat deformatio, -onis] 1-2 Deformare (1-2). 3 Urâțire. 4 (Prc) Vătămare. 5 (Prc) Îngrășare. 6-11 Deformare (6-11). 12 (Fig) Denaturare. 13 (Fig) Deformare (13).

deformațiúne sf vz deformație

DEFORMÁȚIE, deformații, s. f. Deformare. [Var.: deformațiúne s. f.] – Din fr. déformation, lat. deformatio, -onis.

DEFORMAȚIÚNE s. f. v. deformație.

DEFORMÁȚIE, deformații, s. f. Deformare. [Var.: deformațiúne s. f.] – Din fr. déformation, lat. deformatio, -onis.

DEFORMAȚIÚNE s. f. v. deformație.

DEFORMÁȚIE, deformații, s. f. Deformare.

deformáție (-ți-e) s. f., art. deformáția (-ți-a), g.-d. art. deformáției; pl. deformáții, art. deformáțiile (-ți-i-)

deformáție s. f. → formație

DEFORMÁȚIE s. 1. v. desfigurare. 2. deformare. (~ profesională.)

DEFORMÁȚIE s.f. Alterare, stricare a formei naturale sau primitive; deformare. ◊ Deformație profesională = apreciere eronată, mecanică, datorită deprinderilor căpătate prin exercitarea unei profesiuni. [Gen. -iei, var. deformațiune s.f. / cf. fr. déformation, it. deformazione, lat. deformatio].

DEFORMAȚIÚNE s.f. v. deformație.

DEFORMÁȚIE s. f. 1. deformare. ♦ ~ profesională = folosire mecanică, în viața de toate zilele, a deprinderilor căpătate prin exercitarea unei profesiuni. 2. (tehn.) operație prin care se obține o modificare permanentă a formei, volumului, suprafeței unui material. ♦ ~ plastică = prelucrare a unui material prin producerea unor modificări plastice. (< fr. déformation, lat. deformatio)

deformați(un)e f. alterarea formei.

*deformațiúne f. (lat. deformátio, -ónis). Stricarea formeĭ, urîțire. – Și -áție dar ob. -are.

DEFORMAȚIE s. 1. deformare, desfigurare, pocire, schimonoseală, schimonosire, sluțire, strîmbare, urîțire. (~ a feței unei persoane.) 2. deformare. (~ profesională.)