Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru definitivare

definitiv├í [At: B─éCESCU, P─éS. 398 / Pzi: ~vez / E: definitiv] 1 vt A da o form─â definitiv─â (1). 2 vt A stabili cu precizie. 3 vt (Pex) A duce la bun sf├ór╚Öit. 4-5 vtr (Pex) A (se) finaliza. 6-7 vtr A face pe cineva (sau a ob╚Ťine prin concurs) s─â r─âm├ón─â definitiv ├«ntr-un post. 8-9 vr (Rar; d. oameni) A se stabili undeva cu domiciliul (pentru totdeauna sau) pentru mult─â vreme.
definitiv├íre sf [At: SADOVEANU, O. XX, 518 / Pl: ~vß║»ri / E: definitiva] 1-2 Aducere la o form─â definitiv─â Si: definitivat1 (1-2). 3 Stabilire cu precizie Si: definitivat1 (3). 4 (Pex) Conducere la un bun sf├ór╚Öit Si: definitivat1 (4). 5 (Pex) Finalizare. 6 Ob╚Ťinere prin concurs de c─âtre cineva s─â r─âm├ón─â definitiv ├«ntr-un post Si: definitivat1 (6). 7-8 (Spc) (Ordin de) numire definitiv─â ├«ntr-un post. 9-10 (Rar) Stabilire a cuiva cu domiciliul undeva (definitiv sau) pentru mult─â vreme Si: definitivat1 (7-8).
DEFINITIV├ü, definitivez, vb. I. Tranz. A da o form─â definitiv─â; a ├«ncheia ceva. ÔÖŽ A face ca cineva s─â fie sau s─â r─âm├ón─â definitiv ├«ntr-un post. ÔÇô Din definitiv.
DEFINITIV├üRE, definitiv─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a definitiva ╚Öi rezultatul ei; definitivat. ÔÇô V. definitiva.
DEFINITIV├ü, definitivez, vb. I. Tranz. A da o form─â definitiv─â; a ├«ncheia ceva. ÔÖŽ A face ca cineva s─â fie sau s─â r─âm├ón─â definitiv ├«ntr-un post. ÔÇô Din definitiv.
DEFINITIV├üRE, definitiv─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a definitiva ╚Öi rezultatul ei; (rar) definitivat. ÔÇô V. definitiva.
DEFINITIV├ü, definitivez, vb. I. Tranz. A da o form─â definitiv─â; a ├«ncheia ceva. ÔÖŽ A face ca cineva s─â fie sau s─â r─âm├«n─â definitiv ├«ntr-un post.
DEFINITIV├üRE, definitiv─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a definitiva ╚Öi rezultatul ei. Definitivarea lucr─ârilor.
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitiváre s. f., g.-d. art. definitivắrii; pl. definitivắri
definitiv├í vb., ind. prez. 1 sg. definitiv├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. definitive├íz─â
definitiváre s. f., g.-d. art. definitivării; pl. definitivări
DEFINITIV├ü vb. 1. a finisa. (╚śi-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva ├«n ├«nv─â╚Ť─âm├ónt.)
DEFINITIV├üRE s. 1. finisaj, finisare. (~ unei lucr─âri.) 2. titularizare. (~ ├«n ├«nv─â╚Ť─âm├ónt.)
DEFINITIV├ü vb. I. tr. A da form─â definitiv─â. ÔÖŽ A stabili definitiv pe cineva ├«ntr-un post. [< definitiv + -a].
DEFINITIV├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a definitiva ╚Öi rezultatul ei. ÔÖŽ Ansamblul lucr─ârilor necesare pentru amenajarea p─âr╚Ťii carosabile a unui drum ├«n vederea moderniz─ârii acesteia. [< definitiva].
DEFINITIVÁ vb. tr. 1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc. 2. a stabili definitiv pe cineva într-un post. (< definitiv)
DEFINITIV├üRE s. f. 1. ac╚Ťiunea de a definitiva. 2. ansamblu de lucr─âri necesare pentru amenajarea p─âr╚Ťii carosabile a unui drum ├«n vederea moderniz─ârii. (< definitiva)
A DEFINITIV├ü ~├ęz tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A aduce la o form─â definitiv─â; a face s─â capete form─â final─â; a finisa. 2) (persoane) A numi definitiv (├«ntr-un post sau ├«ntr-o func╚Ťie); a confirma; a ├«nt─âri. /Din definitiv
definitiv├ęz v. tr. Acord titlu de definitiv (ma─ş ales unu─ş profesor). V. activez.
DEFINITIVA vb. 1. a finisa. (╚śi-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva ├«n ├«nv─â╚Ť─âm├«nt.)
DEFINITIVARE s. finisaj, finisare. (~ unei lucr─âri.)

Definitivare dex online | sinonim

Definitivare definitie

Intrare: definitiva
definitiva verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: definitivare
definitivare substantiv feminin