definitivare definitie

22 definiții pentru definitivare

definitivá [At: BĂCESCU, PĂS. 398 / Pzi: ~vez / E: definitiv] 1 vt A da o formă definitivă (1). 2 vt A stabili cu precizie. 3 vt (Pex) A duce la bun sfârșit. 4-5 vtr (Pex) A (se) finaliza. 6-7 vtr A face pe cineva (sau a obține prin concurs) să rămână definitiv într-un post. 8-9 vr (Rar; d. oameni) A se stabili undeva cu domiciliul (pentru totdeauna sau) pentru multă vreme.
definitiváre sf [At: SADOVEANU, O. XX, 518 / Pl: ~vắri / E: definitiva] 1-2 Aducere la o formă definitivă Si: definitivat1 (1-2). 3 Stabilire cu precizie Si: definitivat1 (3). 4 (Pex) Conducere la un bun sfârșit Si: definitivat1 (4). 5 (Pex) Finalizare. 6 Obținere prin concurs de către cineva să rămână definitiv într-un post Si: definitivat1 (6). 7-8 (Spc) (Ordin de) numire definitivă într-un post. 9-10 (Rar) Stabilire a cuiva cu domiciliul undeva (definitiv sau) pentru multă vreme Si: definitivat1 (7-8).
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.
DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei; definitivat. – V. definitiva.
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.
DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei; (rar) definitivat. – V. definitiva.
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămînă definitiv într-un post.
DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei. Definitivarea lucrărilor.
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitiváre s. f., g.-d. art. definitivắrii; pl. definitivắri
definitivá vb., ind. prez. 1 sg. definitivéz, 3 sg. și pl. definitiveáză
definitiváre s. f., g.-d. art. definitivării; pl. definitivări
DEFINITIVÁ vb. 1. a finisa. (Și-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva în învățământ.)
DEFINITIVÁRE s. 1. finisaj, finisare. (~ unei lucrări.) 2. titularizare. (~ în învățământ.)
DEFINITIVÁ vb. I. tr. A da formă definitivă. ♦ A stabili definitiv pe cineva într-un post. [< definitiv + -a].
DEFINITIVÁRE s.f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei. ♦ Ansamblul lucrărilor necesare pentru amenajarea părții carosabile a unui drum în vederea modernizării acesteia. [< definitiva].
DEFINITIVÁ vb. tr. 1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc. 2. a stabili definitiv pe cineva într-un post. (< definitiv)
DEFINITIVÁRE s. f. 1. acțiunea de a definitiva. 2. ansamblu de lucrări necesare pentru amenajarea părții carosabile a unui drum în vederea modernizării. (< definitiva)
A DEFINITIVÁ ~éz tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A aduce la o formă definitivă; a face să capete formă finală; a finisa. 2) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o funcție); a confirma; a întări. /Din definitiv
definitivéz v. tr. Acord titlu de definitiv (maĭ ales unuĭ profesor). V. activez.
DEFINITIVA vb. 1. a finisa. (Și-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva în învățămînt.)
DEFINITIVARE s. finisaj, finisare. (~ unei lucrări.)

definitivare dex

Intrare: definitiva
definitiva verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: definitivare
definitivare substantiv feminin