defilare definitie

2 intrări

25 definiții pentru defilare

defilá1 vi [At: AR (1834), 323 / Pzi: ~lez și (îvr) ~fíl / E: fr defiler] 1 (D. trupe sau mulțimi) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau a autorităților pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări etc. 2 (D. persoane) A merge cu pas apăsat, grav, ca de marș. 3 (D. persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva sau a ceva). 4 A se perinda.
defilá2 vtr [At: COSTINESCU / Pzi: ~léz / E: de(s)- + fila] 1-2 (Îvr; d. mărgele) A (se) deșira.
defiláre1 sf [At: COSTINESCU / V: dăf~, ~lír sn, ~lírung sn, dif~, difilárie / Pl: ~lắri / E: defila1 cf ger Defilirung] 1-2 Trecere în pas cadențat, în coloană de marș (a unei trupe sau) a unei mulțimi prin fața comandanților sau a autorităților pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei aniversări etc. Si: defilat1 (1-2). 3 Mers al unei persoane cu pas apăsat, grav, de marș Si: defilat1 (3). 4-5 Trecere în șir (a unor persoane sau) cortegii prin fața cuiva sau a ceva Si: defilat1 (4-5), defileu (4-5). 6 Perindare.
defiláre2 sf [At: MDA ms / Pl: ~lắri / E: defila2] (Îvr) Deșirare a mărgelelor Si: defilat2.
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler.
DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila.
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler.
DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila.
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. 1. (Despre trupe, organizații de masă etc.) A trece în coloană, în marș prin fața reprezentanților autorității (civile sau militare) pentru a da onorul (cu ocazia unei parade, a unei serbări). Au defilat cu școlile și armata, veteranii, – oștenii de la 77, răniții și rămășițele regimentelor glorioase. SADOVEANU, O. VI 477. Oamenii... au defilat în zorii zilei, prin fața căpitanului. BRĂESCU, V. A. 45. 2. (Despre persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva). Tramvaiele se îngrămădeau imobilizate, așteptînd... să defileze [cortegiul funebru]. C. PETRESCU, C. V. 293. Profesorul... defilează prin oraș cu familia. SAHIA, N. 54. Ușile se deschiseră și unul cîte unul [deținuții] zgribuliți, galbeni... defilară printre arme și se înșirară în mijlocul curții. VLAHUȚĂ, O. A. 162. ◊ Fig. Cetatea Neamțului, Varaticul, Ceahlăul, drumurile pline de soare, nopțile cu lună, îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede și dispăruse după orizont. IBRĂILEANU, A. 211.
DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. Demonstrația s-a încheiat cu defilarea plină de forță și de prospețime a sportivilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2651. ◊ Fig. Doctorul privea confuz la defilarea neîntreruptă a lanțului de cafenele, birouri și consulate. BART, E. 127.
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defiláre s. f., g.-d. art. defilắrii; pl. defilắri
defilá vb., ind. prez. 1 sg. defiléz, 3 sg. și pl. defileáză
defiláre s. f., g.-d. art. defilării; pl. defilări
DEFILÁ vb. v. perinda.
DEFILÁRE s. 1. v. perindare. 2. v. paradă.
DEFILÁ vb. I. intr. (Despre coloane, convoiuri etc.) A trece în rânduri, în șir. ♦ (Despre trupe, unități militare) A trece prin fața unui comandant, a unui șef etc. pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. ♦ (Fig.) A se succeda. [< fr. défiler, lat. filum – fir].
DEFILÁRE s.f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. [< defila].
DEFILÁ vb. intr. 1. (despre coloane, convoaie etc.) a trece în rânduri, în șir. ◊ (despre trupe, unități militare) a trece prin fața unui comandant pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. 2. (p. ext.) a se succeda fără întrerupere. (< fr. défiler)
A DEFILÁ ~éz intranz. 1) (despre grupe sau coloane organizate de oameni) A trece în pas cadențat în coloană de marș (prin fața unui comandant sau a unei autorități) cu o anumită ocazie (paradă, inspecții, demonstrație, serbare). 2) fig. (despre persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva). 3) A se succeda fără întrerupere. /<fr. défiler
defilà v. a merge unul după altul, în șir, în linie.
*defiláre f. Acțiunea de a defila: defilarea armateĭ.
*defiléz v. tr. (fr. défiler, d. fil, fir). Merg unu după altu. Armata defilează, trece în șir pin aintea comandantuluĭ.
DEFILA vb. a se perinda, a se prefira, a se succeda, (fig.) a se derula. (Copacii îi ~ prin fața ochilor.)
DEFILARE s. 1. perindare, prefirare, succedare, (fig.) derulare. (~ copacilor prin fața ochilor.) 2. paradă. (Nu mergem si noi să asistăm la ~?).

defilare dex

Intrare: defila
defila verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: defilare
defilare substantiv feminin