defilá1 vi [At: AR (1834), 323 / Pzi: ~lez și (îvr) ~fíl / E: fr defiler] 1 (D. trupe sau mulțimi) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau a autorităților pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări etc. 2 (D. persoane) A merge cu pas apăsat, grav, ca de marș. 3 (D. persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva sau a ceva). 4 A se perinda.

defilá2 vtr [At: COSTINESCU / Pzi: ~léz / E: de(s)- + fila] 1-2 (Îvr; d. mărgele) A (se) deșira.

DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler.

DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler.

DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. 1. (Despre trupe, organizații de masă etc.) A trece în coloană, în marș prin fața reprezentanților autorității (civile sau militare) pentru a da onorul (cu ocazia unei parade, a unei serbări). Au defilat cu școlile și armata, veteranii, – oștenii de la 77, răniții și rămășițele regimentelor glorioase. SADOVEANU, O. VI 477. Oamenii... au defilat în zorii zilei, prin fața căpitanului. BRĂESCU, V. A. 45. 2. (Despre persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva). Tramvaiele se îngrămădeau imobilizate, așteptînd... să defileze [cortegiul funebru]. C. PETRESCU, C. V. 293. Profesorul... defilează prin oraș cu familia. SAHIA, N. 54. Ușile se deschiseră și unul cîte unul [deținuții] zgribuliți, galbeni... defilară printre arme și se înșirară în mijlocul curții. VLAHUȚĂ, O. A. 162. ◊ Fig. Cetatea Neamțului, Varaticul, Ceahlăul, drumurile pline de soare, nopțile cu lună, îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede și dispăruse după orizont. IBRĂILEANU, A. 211.

defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză

defilá vb., ind. prez. 1 sg. defiléz, 3 sg. și pl. defileáză

DEFILÁ vb. v. perinda.

DEFILÁ vb. I. intr. (Despre coloane, convoiuri etc.) A trece în rânduri, în șir. ♦ (Despre trupe, unități militare) A trece prin fața unui comandant, a unui șef etc. pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. ♦ (Fig.) A se succeda. [< fr. défiler, lat. filum – fir].

DEFILÁ vb. intr. 1. (despre coloane, convoaie etc.) a trece în rânduri, în șir. ◊ (despre trupe, unități militare) a trece prin fața unui comandant pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. 2. (p. ext.) a se succeda fără întrerupere. (< fr. défiler)

A DEFILÁ ~éz intranz. 1) (despre grupe sau coloane organizate de oameni) A trece în pas cadențat în coloană de marș (prin fața unui comandant sau a unei autorități) cu o anumită ocazie (paradă, inspecții, demonstrație, serbare). 2) fig. (despre persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva). 3) A se succeda fără întrerupere. /<fr. défiler

defilà v. a merge unul după altul, în șir, în linie.

*defiléz v. tr. (fr. défiler, d. fil, fir). Merg unu după altu. Armata defilează, trece în șir pin aintea comandantuluĭ.

DEFILA vb. a se perinda, a se prefira, a se succeda, (fig.) a se derula. (Copacii îi ~ prin fața ochilor.)