defeca definitie

12 definiții pentru defeca

defeca vt [At: DL / Pzi: ~féc și ~chéz / E: fr déféquer] 1 (C.i. o substanță lichidă) A limpezi prin depunerea solidelor care se află în suspensie. 2 (Chm; c.i. albuminele dintr-o soluție) A precipita cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. 3 (C.i. zemuri din industria zahărului) A purifica prin tratare cu lapte de var. 4 (C.i. materii fecale) A elimina din intestin.
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare.
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare.
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid provocînd depunerea substanțelor în suspensie pe care le conține. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica lichidul. 2. A evacua materiile fecale din intestin.
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecá vb., ind. prez. 1 sg. defechéz, 3 sg. și pl. defecheáză
DEFECÁ vb. (FIZIOL.) a ieși, (pop.) a se căca, a se cufuri, a se scârnăvi, a se spârcâi, (reg.) a se spurca.
DEFECÁ vb. I. tr. 1. A limpezi (o substanță, un lichid). 2. A evacua materiile fecale din intestin. [< fr. déféquer, cf. lat. defaecare].
DEFECÁ vb. tr. 1. a limpezi un lichid prin depunerea substanțelor pe care le conține în suspensie. ◊ a precipita albuminele dintr-o soluție. ◊ a purifica zemurile, în industria zahărului. 2. a evacua materiile fecale din intestin. (< fr. déféquer, lat. defaecare)
A DEFECÁ ~chéz tranz. 1) (lichide) A limpezi, provocând sedimentarea substanțelor dizolvate. 2) (soluții) A purifica prin sedimentarea albuminelor cu ajutorul unui reactiv chimic. 3) (materii fecale) A evacua din intestine. /<fr. déféquer, lat. defaecare
DEFECA vb. (FIZIOL.) a ieși, (pop.) a se căca, a se cufuri, a se scîrnăvi, a se spîrcîi, (reg.) a se spurca.
A DEFECA a se căca, a se căca împrăștiat, a se căca pe el, a se cufuri, a face ă-ă/ treabă mare, a se răhăți, a se slobozi, a sta pe tron, a se ușura.

defeca dex

Intrare: defeca
defeca verb grupa I conjugarea a II-a