defavoare definitie

11 definiții pentru defavoare

defavoáre sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 562 / V: ~or sn, desf~, desfavór, disf~ / Pl: ~ri / E: fr défaveur] 1-2 (Îoc favoare) Situație neprielnică (în raport cu altă situație). 3 Dezavantaj. 4 Lipsă a unei favori. 5 Dizgrație. 6 Discredit. 7 (Îe) În ~ea cuiva Împotriva interesului cuiva. 8 (Îae) În dezavantajul cuiva. 9 (Îvr; îe) A cădea în ~ea cuiva A pierde bunăvoința cuiva.
DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). – Din fr. défaveur.
DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). – Din fr. défaveur.
DEFAVOÁRE s. f. (În loc. prep.) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). Aparența poate e uneori în defavoarea mea. C. PETRESCU, C. V. 108. Azi situația s-a schimbat în defavoarea ei. REBREANU, R. II 51. – Variantă: (învechit) defavór, defavoruri (GHEREA, ST. CR. I 355), s. n.
!defavoárea (în ~) s. f. art.
defavoáre s. f., g.-d. art. defavórii
DEFAVOÁRE s.f. Discreditare, dizgrație. ◊ În defavoarea (cuiva) = în dezavantajul (cuiva). [Pl. -oruri, gen. -rii. / cf. fr. défaveur].
DEFAVOÁRE s. f. discreditare, dizgrație. ♦ în defavoarea (cuiva) = în dezavantajul (cuiva). (< fr. défaveur)
DEFAVOÁRE f.: În ~ea (cuiva) în dezavantajul (cuiva); în dauna (cuiva). /<fr. défaveur
defavoare f. pierderea favorii: discredit, disgrație.
*defavoáre f., pl. orĭ (fr. défaveur). Lipsă de favoare, perderea credituluĭ, dizgrație.

defavoare dex

Intrare: defavoare
defavoare
defavoare
defavoare substantiv feminin